Abia ce m-am trezit de câteva minute, conform programului de somn ce funcţionează bine de tot de o lună şi mai bine. Sunt răcită, aşa că, în loc de tradiţionalul lăptic de dimineaţă (nu beau cafea), bag pe gâtul “râşcâit” de răceală Coldrex Max Grip. Trebuie să contramandez o întâlnire şi nici la antre nu merg, că nu am de gând să dau “bunătăţi” celor 60 de oameni de acolo. Deci îs cu capsa pusă, după cum puteţi bănui.
Şi nici nu ajung bine în bucătărie că aud vestea apoteotică “vai, dă foametea peste noi!”, prezentată de una bucată bunică super-credulă când vine vorba de televiziuni. Îi arunc aşa peste umăr că, la cum halim doar de import, oricum nu avem agricultură, aşa că … mare brânză. Plus că noi ăştia din vest suntem la un pas de Ungaria, deci, dacă tot rămâne România DIN NOU la coada clasamentului, ne facem cumpărăturile peste graniţă, chiar mai ieftin decât la noi. Dar hai să ne isterizăm, că nu ne putem începe naibii ziua cu ceva frumos.
Trec pe lângă televizorul din sufragerie şi văd că scrie pe “burtieră” că România AR PUTEA fi afectată de criza respectivă. Bineînţeles că celenteratele de pe post iau interviuri de parcă mâine ia foc toată mâncarea din ţară şi vom muri de foame. Condiţionalul-optativ din propoziţia aia nu înseamnă MÂINE. Înseamnă doar că putem la fel de bine să n-avem nici pe dracu, dar televiziunile noastre au epuizat ştirile şi dezvăluirile despre moartea cuiva şi nu pot începe ziua decât băgând spaima în populaţie. Populaţie care le urmăreşte cretinismele cu religiozitate, de zici că se uită la Moise cu poruncile, nu alta.
Imediat după ce am plecat din ţară şi am început să vorbesc cu ai mei pe Skype, au început să-mi toace icrele cu prostii din astea. “Vai, nu ne mai dau pensiile!”. Pe asta o aud din aprilie. A bătrână era atât de turbată, mai să facă al şaselea infarct, ce i-ar fi clar fatal. I-am tăiat-o ca din drujbă că, dacă face vreo bucată cu inima, nu apuc să vin decât la parastas. Am liniştit-o subit, mai ales după ce i-am explicat că, şi dacă se întâmplă neîntâmplata cu pensia, îi dau EU banii ăia lunar, doar să nu se mai streseze. Că sunt mulţi bătrâni care nu au pe nimeni, şi ăştia ar trebui să tremure. Nu ea care are totuşi 2 copii cărora le PASĂ de soarta ei.
A venit şi recalcularea minunată. Are 70 de lei în plus. Culmea. E drept că-i pierde cu impozitul şi asigurările, dar ideea de bază este că NU I S-AU LUAT BANI.
Deci 6 luni a stat ca pe ace, doar pentru că nişte imbecili din presă bagă spaime aiurea, fără să ştie despre ce vorbesc.
Au mai urmat isterii colective cât am fost plecată, până i-am spus că, dacă are de gând să-mi piardă timpul cu rahaturi din astea, nu o mai sun. “Spune-mi despre TINE!”, i-am cerut, aşa că stăteam la poveşti cu ora să aflu ce o mai doare, ce au făcut câinii, cu cine a mai vorbit la telefon dintre rude. Asta mă interesa, nu ce se zice la televizor, că oricum o ţin dintr-o isterie în alta. Dacă n-a murit careva, atunci ne va lovi sfârşitul lumii. Poate în 2012. Sau poate peste câteva mii de ani, de parcă ne pasă de peste câteva mii de ani. Sau se dă legea X, ah, stai, că nu se mai dă. În fiecare zi 2-3 “tocşouri” despre câte un subiect din ăsta, voci ridicate, draci, isterie.
Avem 70 de programe pe cablu, pentru care plătim în fiecare lună. Culmea e că românul nostru arde gazul pe alea româneşti, de pe o isterie pe alta. Şi tot ei se plâng. Ai mei erau turbaţi acum câteva zile că “îs aşa de nesimţiţi ăştia de la televiziuni, că nu lasă nici morţii în pace”, în legătură cu nuş’ ce dezvăluiri senzaţionale după moartea unei vedete de pe la noi. Nu, nu sunt nesimţiţi, sunt DEŞTEPŢI.
Nu mai are rost să se omoare să realizeze emisiuni bune, pentru că prostălăii oricum se uită. Nu are rost să facă eforturi să pună pe picioare în fiecare zi ştiri REALE şi gândite, că românii oricum le ridică audienţa. Emisiunile s-au transformat în lătrături, umorul în pornoşaguri, cu greu poţi numi una sau două emisiuni ce merită efortul de a le viziona. Dar românul şi-a înţepenit degetul pe 5 butoane de pe telecomandă şi uită că are la dispoziţie TOTUL: istorie, călătorii, culinar, sport etc.
Aşa cum s-au dus pe copcă emisiunile şi ştirile pe sănătosul principiu că “las’ că merge”, faptul că vor scădea alarmant audienţele, ar putea schimba ceva. În momentul în care recunoşti clar că nu îţi place să mai caşti gura la prostălăii de dimineaţă, la ştirile cu violuri sau transmiteri în direct de la înmormântări, SCHIMBĂ CANALUL. Închide rahatul ăla de televizor şi citeşte o carte. Sau joacă-te cu copiii/nepoţii tăi. Tricotează. Nu ştiu, orice, dar nu urmări rahatul ăla. Când tu vei face asta, pe televiziunea în cauză o va durea sub coadă. Când sute de mii de oameni, la fel de nemulţumiţi ca tine, vor face asta şi le va da cu virgulă tabelul de audienţe, ceva se poate schimba.
Pentru că altfel vor muri de foame. Advertiserul doreşte să i se pună reclama pe emisiuni cu succes. În momentul în care tronsonul orar este compromis, televiziunea are de ales: readuce oamenii pe post sau pierde bani. Şi oricum, la cât de proaste sunt emisiunile, concluzia că avem prea multe televiziuni e orice dar nu neadevarată.
Chiar dacă sunt prea proşti sau rău intenţionaţi să ridice ştacheta, măcar nu-ţi ucizi neuronii amboulea cu toate isteriile zilnice. Nu pot sincer să înţeleg masochismul ăsta al românului. Să nu suporţi emisiunile alea, să te obosească o Dana Grecu ce urlă aproape toată emisiunea, dar te uiţi cu sfinţenie la rahaturile astea. Şi te culci cu draci în cap, te trezeşti pe urletele de la emisiunea de dimineaţă şi vii acasă după-masă pentru a te “energiza” cu morţi şi violaţi. Oi fi eu dusă cu pluta, de nu înţeleg chestiile astea.
Ştiu că pe când eram în liceu şi învăţam în disperare, seara, înainte de culcare îmi permiteam doar o “bucurie”: un sitcom. Erau la televizor ori MASH, Familia Bundy sau A treia planetă de la Soare. Vizionam episodul şi mergeam la culcare râzând. Cred că obiceiul ăsta m-a ajutat să nu-mi pierd minţile în ultimul an de liceu, când, dacă eram cu ochii deschişi, învăţam la ceva. Am păstrat obiceiul şi acum, după mai mult de un deceniu. Am pe comp seriale, emisiuni, chestii la care mi-e drag să mă uit. Şi, înainte de nănică, mai arunc un ochi pe comp. Sau, dacă e un televizor în zonă, vreun show. Că e Cake Boss, Grand Designs sau orice altă prostioară, e oricum de 1000 de ori mai plăcut decât să urmăresc ore de zbierete şi injurii voalate.
Dar se pare că suntem puţini cei care avem PRETENŢIA de a nu înghiţi rahatul altora pe nemestecate. În rest, o populaţie nemulţumită cască ochii în fiecare zi la emisiuni pe care nu le iubesc, dar de care nu se pot lăsa.
Mda, cică ne paşte criza alimentară. Poate.
