Planuiam de ceva timp articolul asta, de fapt de pe la inceputul blogului chiar. Avem cu totii in minte cel putin cateva zeci de nume, atunci cand ne gandim la vedete. Din politica, fotbal, muzica, film etc. Si avem pentru fiecare si cate o caracterizare rapida si nu totdeauna favorabila. “Andreea Marin e o scarba ordinara”, “Raduleasca e o curva parvenita”, “Mutu un retard ce arata bine”, “Nicu Covaci un increzut ordinar”, “Becali un bou” .. Bazat pe anumite articole din presa, aparitii TV sau chiar intalniri scurte cu starurile noastre, avem oricand la indemana o caracterizare clara. Sunt socata ca si eu ma gandesc uneori la unii in asemenea termeni. Oricat de mult imi spun ca pana la urma sunt oameni normali, cu reactii normale, nu totdeauna cele mai potrivite. De parca eu sunt un model.
Am cunoscut personal unele persoane celebre. De unii m-am “indragostit” iremediabil, asa cum este cazul lui Jean Luc Ponty. Am avut “grija” de el la Garana Jazz Festival in 2006 si va pot spune, dupa 2 zile de taclale cu el, ca este un om de nota 1000. Un tip extraordinar, pe langa faptul ca este un muzician urias. Cu toate astea, primele minute cu el au fost “naspa”. Era prost dispus dupa drumul Timisoara-Resita-Garana, obosit si fara incredere in ce il astepta acolo. Dupa niste minute bunul simt a invins si a inceput sa fie mai comunicativ. Au ajutat si bucatele excelente de la Hanul La Rascruce. Spre finalul cinei era clar ca incepeam sa ne intelegem si descoperea ca are ce povesti cu o pustoaica de cel putin 2 ori mai tanara decat el.
Si atunci a inceput sa isi arate adevarata fata. Omul Jean Luc (asa cum mi-am permis cu nesimtire sa ii spun din prima), absolut mucalit, mereu cu povesti interesante, modest si agreabil. Ne-am regasit cu bucurie peste 1 an, la Plai, eu socata ca, dupa atatea zile de concerte si ghizi noi, inca ma tinea minte.
Daca ramaneam la concluzia din primele 2 minute, va puteam acum povesti despre un Ponty scarbos, care abia a mormait un “hello”. Dar am avut norocul sa ii fiu aproape mai mult de 2 minute, asa ca omul si-a aratat fata de OM pana la urma. Si v-as putea povesti zile intregi despre ochii lui albastri si inca tineri (desi are peste 60 de ani), despre barbita aia mereu nerasa (din aia de cateva zile), despre vocea calda si abia soptita. Despre grija fata de bandul sau (“stii Ramona, eu sunt ca un tata pentru baietii astia”) si despre ideile sale de viata si povestile cu care ne-a incantat pe cei din jur.
Cam la fel s-a intamplat si cu altii pe care i-am cunoscut. Unii mai repeziti, altii prost dispusi, altii de-a dreptul nesimtiti, dupa cum mi se pareau mie. M-am infuriat odata pe Nicu Covaci pentru ca, desi a acceptat o intrare in direct la radio, cand l-am re-sunat (pentru a face chiar interventia in cauza) nu a mai raspuns. “Increzutul dracului”, cam asta i-am urat si sincer inca am niste sentimente usor nefavorabile lui.
In alta ordine de idei insa, era chiar ziua unui concert, era aproape de ora de incepere si, printre probleme cu sunetistii, cabluri puse aiurea, plus zeci de alte incidente, mai apaream si eu din neant cu prententii de interviu telefonic. Poate ca nu avea timp pentru asta, poate ca erau alte probleme mai importante. Imi place sa cred ca este “naspa” mai ales in lumina ultimelor evenimente cu actuali sau fosti colegi din Phoenix, dar pana la urma eu personal nu am dreptul si nici informatiile necesare pentru a-l cataloga.
Mihaela Radulescu, dupa cate am inteles de la unii colegi care au cunoscut-o personal la un training in Bucuresti, este o tipa super relaxata. Imi povestea un fost coleg ca i-a “acostat” cu un comentariu de genul “ah, voi sunteti timisoreni, ce fain.”, dupa care i-a imbratisat (de erau astia socati ca “sare” la ei) si a facut poze cu ei, dupa ce a mai stat si la povesti. Chiar daca este o parvenita sau cum le mai place unora sa o catalogheze, colegii mei sunt convinsi ca este totusi o fata faina. Ca nu are “aere” si ca e o draguta.
Cam la fel si cu alte vedete. Imi dau seama ca troznesc si eu comentarii si caracterizari, desi nu cunosc persoana, doar pentru ca asa mi se pare mie potrivit, dupa ce am si eu niste informatii. Imi amintesc ca m-am simtit prost cand o ascultatoare (acum vreo 7-8 ani), venea sa ma cunoasca (si sa isi ia un premiu) si imi spunea cu stupoare “nu stiam ca esti atat de simpatica. Credeam ca esti o increzuta”. Pai sunt, am momente in care sunt o idioata si reactionez total prost. Am momente cand ranesc gratuit, sunt rautacioasa in comentarii. Am momente proaste in care ma comport ca o “scarba”, ca orice om normal care nu este in “apele” lui uneori. Dar stiu eu ca nu sunt rea. Ca mi-e mila de oameni si de animale, ca imi place sa ajut pe cat posibil, ca sufar cand ofer o imagine proasta. Chiar daca am momentele mele de “bitch”, asta nu inseamna ca eu sunt asa. Dar pentru cel care ma prinde in momentul ala prost, e clar ca sunt increzuta, scarba dracului, nesimtita etc.
Pana la urma si vedetele astea tampite sunt oameni. Care au poate o durere de dinti, care poate ca au avut o deceptie sau pur si simplu o zi proasta. Pentru ca si ei, asa cum am mai spus, sunt oameni. Le este frig (imi amintesc de bietul Jean Luc Ponty si de frigul pe care l-a tras la Garana, venit imbracat “lejer”), sufera din dragoste sau poate ii doare ceva. Oricat de mult ne cream imagini de “revista” si vedetele astea au reactii bune sau neinspirate, nu sunt supraoameni, sunt la fel de imperfecti ca si noi.
Dar cand eu de pilda am o reactie imbecila sau ma despart de un iubit, o stiu eu si cativa apropiati. Nu participa la neimplinirea mea o intreaga natiune, care sa despice firul in patru si sa imi ataseze diverse epitete fara sa fi stat macar o data la povesti cu mine. Beneficiez (si ma bucur) de anonimat si pot trai departe de comentariile in cauza. Ma judeca o mana de oameni, care oricum au grija sa ma analizeze cu grija si sa dea verdicte de la ei. Ca asa suntem noi oamenii.
Asa ca, de cate ori imi vine pe limba cate o caracterizare de “bine”, incerc sa ma gandesc ca de fapt nu cunosc persoana si chiar nu am dreptul de a emite judecati de valoare. Uneori asta ma opreste la mijlocul vorbei. Va veni o zi in care nu voi mai judeca pe nimeni. Va veni. Ma voi maturiza pana la urma.