Nu am scris inca despre asta, desi de 3 zile sunt turbata. Dar turbata bine. Pentru ca eu nu concep sa fac asa ceva, pentru ca mi se pare aiurea sa rup o floare de pe drum, necum sa o “deplantez” de pe un mormant.
Fast rewind .. acum cateva saptamani am cumparat niste panselute pe care sa le sadesc pe mormantul bunicului meu. Am plecat apoi spre cimitir (dupa ce am achizitionat vreo 15 bucati). Le-am asezat frumos (dupa culori chiar, simetric, ca doar “tata” are designer in urma lui) si m-am jucat de-a micul gradinar. Culmea este ca, desi nu le am cu chestiile gospodaresti, sunt incantata sa ma ocup de plantutele in cauza. Ma relaxeaza, ca oricum, dupa 5 ani, nu se mai poate vorbi de nu stiu ce durere. Merg relaxata acolo, resemnata de mult timp ca pana la urma tot sub panselutele alea ajungem.
Din pacate s-au prins numai vreo 2-3 .. a plouat torential la 2-3 ore dupa si erau pur si simplu lovite la pamant. Nicio problema, piata e langa noi, bani din fericire avem pentru niste flori macar. Asa ca am trecut la sectorul petunii (ca tot ii plac bunicii mele atat de mult). Am cumparat iar vreo 15 bucati sau 16 si am luat din nou drumul cimitirului, cu sapaliga dupa mine, sa fac frumos.
S-au prins. Si au inflorit toate “boboacele”, incat chiar arata superb. Aratau mai exact.
Merg acum 3 zile spre cimitir pentru a le uda. Las masina la intrare (ca am avut de umblat prin oras, asa ca eram motorizata) si pornesc spre alei. Ajung la mormant si mecanic iau “butelcuta” de 5 litri sa o umplu cu apa.. Incep sa ud florile cand observ o “gaura” rotunda in pamant. “Ei, drace, asta ce e?” ma gandesc eu, fara sa ma uit, desteapta lumii, ca de fapt unde e gaura nu e nimic. Logic. Adica simetria mea s-a dus la naiba, ca si florile corespunzatoare. Mai vad o gaura si inca una, dupa care ma trozneste adevarul: mi-au furat florile. Sapat cu grija pe langa radacini si sutite in cel mai pur stil romanesc. Misto Nae, n-am ce zice.
Incep sa doresc viata (vesnica) lunga si placuta nesimtitului (sau nesimtitei) care nu are 1 leu 50 cat costa o petunie si ud ce a mai ramas. Imi este imposibil sa concep cum poti om cu toate tiglele pe acoperis sa vii sa sapi si sa furi niste flori de pe un mormant. Chiar se moare de foame in tara asta? Incat sa te servesti bine merci de la altul?
Nici nu stiu ce ma deranjeaza mai mult. Faptul ca mi-a fost “violat” mormantul bunicului in halul asta? Faptul ca am muncit ca idioata pe soare dogoritor sa ii ofer celui care m-a crescut un minim de recunostinta si ceva sa ii bucure sufletul nemuritor? Nu pot spune ca ma deranjeaza ca am pierdut 10 lei (ca atat costa cred “suteala” in cauza), ma intristeaza insa ca traiesc intr-o asemenea tara.
Maine merg iar la piata sa cumpar petunii. Nu m-am invatat minte. Poate raman totusi pe mormant. Asa cum au ramas toate florile de 5 ani, de cand ne-am gasit aceasta trista ocupatie.
