Unul dintre motivele de fricţiune la noi în familie a fost mereu şcoala. Mai exact ce fac eu acolo şi ce rezultate am. Nu mă pot lăuda că am fost împinsă pe primele locuri, dar ai mei erau ca nişte cerberi, când era vorba de subiectul în cauză. Eram periodic luată la întrebări despre note, se mergea la şedinţe etc. După cum glumeau ai mei, jobul meu era să învăţ, al lor să-mi creeze condiţiile pentru asta.
Planul lor era ca prin învăţătură să am acces la joburi ceva mai “comode”, decât alţii. Şi adevărat este că nu mă pot plânge. Am lucrat la căldurică, pe program “atipic” (însemnând să iau salariu bun pe 4 ore de muncă pe zi), am avut colegi simpatici, am lucrat pe aparatură excelentă, am mai avut timp în ziua respectivă şi să ard gazul pe net, învăţând chestiile din care acum îmi câştig pâinea. Culmea este că nu am muncit în domeniul pentru care am făcut studiile, dar oricum mi-a fost utilă şcoala respectivă.
În timp cei ai mei erau cu ochii mereu pe mine, aveam destule rubedenii ce mă căinau şi încercau să-i convingă pe ai mei că nici atâta şcoală nu-i bună. Că x este muncitor acolo sau mecanic dincolo şi câştigă atât de mult, că y lucrează la sat şi are vilă etc. Iar când verişorii mei aduceau încă un “scaun” de la şcoală, părinţii erau destul de relaxaţi, că oricum nu vor face directori din ei. Iar copiii, neîmpinşi să facă ceva mai mult, nici nu s-au omorât.
Dacă pe vremurile adolescenţei mele lucrurile pe piaţa muncii erau destul de ciudate, încât un mecanic avea salariu mai mare decât un locotenent colonel, treaba s-a mai aşezat în ultimii ani şi muncitorii au salarii … de muncitori. Şi joburi pe măsură. Iar criza a făcut ravagii în multe zone.
Verii mei lucrează mult şi greu pe salarii proaste. Foarte proaste, mai ales când ai şi o rată pentru căsuţa din sat. Unul dintre ei lucrează ca şofer la o brutărie din zonă. Are de transportat marfa din 4 în 4 ore. Zi şi noapte. Eu aş muri după o săptămână de program din ăsta, el se pare că rezistă. Este mereu obosit, nu se poate odihni cum trebuie, nu întrevede nicio rezolvare pentru că patronul e mulţumit că pâinea se transportă şi nu are niciun interes să mai angajeze pe cineva.
Restul au avut noroc să lucreze la o fabrică din zonă sau la câte un patron bun. Lucrează în condiţii OK, pe cât poate fi munca la bandă. E cald măcar în fabrică şi autobuzul firmei îi ia din mijlocul satului. Primesc şi o gustare caldă la prânz. Nu sunt pasionaţi de munca lor, pentru că nu este o carieră de care să te bucuri. Şi mai au cel puţin 30 de ani de chin. Partea tristă este că unul cel puţin putea face mai multe, pentru că a fost mereu un tip deştept. În momentul în care nimeni nu te încurajează să studiezi ca şi adolescent, e greu de crezut că vei trage tu însuţi de tine.
Mă gândesc că nici copilul meu nu va avea trai prea uşor din partea mea, când va fi vorba de studiu. Sincer mă îngrozesc când văd cum evoluează toate domeniile şi ce creiere vor trebui copiii noştri să aibă pentru a înmagazina toate informaţiile respective. Mi-e deci clar că ăla micu nu va arde gazul de pomană, pentru că doresc să plece în viaţă cu un mic avantaj măcar.
Pentru un om cu şcoală, orice situaţie se rezolvă mai uşor. Chiar dacă-ţi pierzi jobul ăla bănos, ai alte şanse de reconversie decât unul care ştie doar să sape şanţuri sau să înşurubeze diverse piese la bandă. Chiar dacă eşti obligat să accepţi joburi proaste sau mult sub pregătirea ta, doar să nu stai cu mâna întinsă, imediat ce situaţia respectivă trece, poţi reintra în domeniul iniţial, la un salariu din nou bun. Un om fără şcoală însă va rămâne tot acolo unde este.
Din punctul meu de vedere orice părinte care spune lejer “la ce-ţi trebuie şcoală” merită un şut în dosul cu care gândeşte. Pentru că-i răpeşte copilului şansa de a face mai mult în viaţă. Mi se va spune că sunt familii sărace şi că acei copii nu au nicio şansă. Au fost destui copii săraci care au învăţat bine şi au ajuns ceva. Şi părinţi care au pus totul la bătaie pentru ca ăla micu să poată studia. Şi culmea este că mulţi copii lăsaţi în plata domnului în ceea ce priveşte studiile nu provin doar din familii sărace.
De câte ori stăm la discuţii, rudele mele se miră cât sunt de deşteaptă. Nu sunt. E adevărat că nu sunt nici proastă grămadă, dar sunt pur şi simplu un om care a făcut ceva şcoală. Am studiat o limbă străină, am avut antrenament la studiu, aşa că am putut învăţa singură ce trebuia să ştiu pentru a lucra într-un domeniu pe care îl iubesc, am avut şansa de a mai ieşi in lume puţin şi de a mai băga una-alta la cap. Sunt pur şi simplu un produs al învăţământului românesc, bun sau prost, cum o fi. Am mai citit o carte la viaţa mea, am mai văzut un film, în rest nimic senzaţional.
Vreau să cred că sunt foarte deşteaptă, dar nu sunt prea sus de medie. Sunt doar un om cu ceva şcoală …
