Am un client pe imobiliare, asa ca mai nou studiez mai serios problema. E clar ca oricum am observat deja unele chestii inca inainte de asta. Despre ce povestim? Despre micul rai pe care cred unii ca il vor avea in tot felul de locatii “la casa”, pentru care se platesc bani frumosi.
Casa visurilor este de obicei frumoasa, cat ii duce creierul ca si design sau alegere de design pana la urma, in zona linistita, de preferat departe de nebunia din mijlocul orasului. Pamantul insa este scump, asa ca micul rai de obicei se “inghesuie” pe cat de putin teren este posibil.
Vad multe case cu o curte aproape inexistenta, cat sa intre o masina si poate un rondou de flori (asta e deja lux). In rest, se inghesuie cu vecinul, incat stau mai “lipiti” unul de altul, decat suntem noi, astia de la bloc, de aia de vis-a-vis.
Vile frumusele pe un spatiu atat de mic, incat intreaga idee de casa si de libertate se cam duc pe apa sambetei. Drumuri desfundate, viata la tara, dar o tara foarte aglomerata, departe de ideea aia de curte spatioasa, de gradina eventual, sau macar spatiu sa bati mingea fara sa spargi geamurile scumpe.
Visul meu de casa este “grandi”. Mi-ar placea o casa cu etaj, nu prea multe camere, ca oricum nu suport sa curat. Dar spatiu verde, frate, cat se poate. Mai vad la cate un sat cate o curte din aia uriasa, in jurul unei casute amarate. Asta mi-as dori .. o casuta acceptabila si spatiu. Pomi mari, tufisuri, flori si multa iarba. Cat mai putin asfalt, cat mai multa liniste.
Momentan insa ma relaxez la bloc. Vecinu’ italian din fata (are casa) a avut ieri incendiu (i s-a aprins sauna). Am avut deci si spectacol, in rest e liniste si placut. Ca la tara aproape, numai ca raiul meu se pastreaza inca in 3 camere. Tot e bine …
