Mda, ştiu că e ianuarie şi că prin Românica mai greu cu mersul azi la plajă. Dar zic să mergem aşa virtual să revizităm un loc ce ne-a chiar foarte plăcut. Din păcate am stat acolo 1 zi jumate, dar a fost SUPER. În drum spre acea staţiune din Golful Mexic, ne-am oprit într-un orăşel prăfos şi liniştit dintr-un colţ de Alabama. Prietena noastră M. a continuat apoi să conducă, suportând cu stoicism comentariile a 3 masculi convinşi că ca ei nimeni nu conduce (cacofonia e intenţionată).
Dar a rezistat, draga de ea, chiar şi imboldului de a-i lăsa undeva “in the middle of nowhere”, aşa că am ajuns în echipă completă la destinaţie.
Panama City Beach adică, undeva în golful cel cu mult mult petrol revărsat. Nu ştiu cum s-a brodit, dar nu am prins nici măcar un strop. Aşa că oceanul a fost curat, CALD şi destul de frământat, încât să “avem fun” luptând cu valurile.
În prima fază ne-am luat “cameră” la un hotel de pe plajă. Zic şi io cameră, deşi apartamentul e cam cât apartamentele noastre AMÂNDOUĂ din România. Sau pe aproape, na, că nu le am cu număratul metrilor pătraţi. Mare, nene!
După ce ne-am împărţit pe camere şi ne-am tot îmbiat care ia camera “directorială”, s-a concluzionat că noi, dacă tot nu am mai fost acolo şi suntem musafiri, să ne bucurăm de o noapte de vis. Ce să zic, aşa oameni mişto mai rar.
Am aruncat o privire în stânga, de pe terasa noastră, apoi în dreapta …
Dacă tot arăta oceanul atât de mumos, ne-am cărat catrafusele pe plaja hotelului şi dă-i şi luptă cu valurile …
Pentru noi, ăştia de la Marea Neagră sau, hai, Adriatica, valurile astea au fost chiar de poveste. Am prins şi în NY nişte zile cu oceanul destul de supărat şi ne-a “lucrat” ca pe rufele din maşina de spălat. Pe iubi chiar l-a troznit un val din ăsta nasol peste şale, de era convins că s-a rupt ceva în interior. Nu am văzut lume la surf (probabil nu sunt bune valurile pentru asta, nu mă pricep), dar oricum aveai destulă distracţie cu ele.
A doua zi dimineaţa ne-am găsit 3 deştepţi să călărim o saltea din aia de plastic, care oriunde stătea dar nu sub fundul nostru. M. era încă sus pe terasă şi râdea cu lacrimi, vazându-ne când pe saltea, când cu fundul în sus rostogoliţi de valuri.
Bineînţeles, dacă nu eram ca nişte copiii scăpaţi după 5 luni de stat în casă, am fi stat şi noi ca oamenii la plajă. Aveam însă alte chestii mai bune, aşa că doar am pozat agregatele de leneveală.
Avem şi o ctitorie a unui inginer in nisip. Nu, nu e a “soarelui”. El era în concediu şi total neinteresat de construcţii.
Iată şi secretul succesului: faci o măgăoaie de clădire cu enşpe mii de apartamente, lumea vine şi se “simţeşte” bine.
Nisipul a fost ceva de vis. Nu sunt fan de plajă cu nisip (îmi place mai mult mal stâncos de genul celui din Croaţia), dar nisipul ăsta era alb şi fin ca zahărul tos. Iar oceanul incredibil de cald, numai bine pentru o friguroasă ca mine.
Am admirat un superb apus, făcând poze peste poze …
Dimineaţa am mai aruncat un ochi pe fereastră şi ne-a mai broscărit apoi câteva ore pe plajă. Ceea ce s-a dorit a fi un mic weekend la “baltă” s-a dovedit a fi o totală reuşită.
