Saptamana Garana

Da, am ajuns si aici. De un an tot astept evenimentul (de a doua zi de dupa ce se termina cel anterior de obicei) si iata ca am ajuns si la ze final countdown sa zic asa. Avem cateva zile pana la Festivalul de Jazz de la Garana. Azi si maine am de umblat prin oras pentru ultimele amanunte (vigneta pentru plecarea in cauza, ca nu mi se arata de amenda), eventual sa incerc sa merg si la pasapoarte (peste 1 luna si ceva se pare ca “lovim” Croatia si pasaportul a “murit” in noiembrie), ultimele mailuri trimise, lasat un coleg pe tura mea etc.

Miercuri mi-am luat deja liber pentru impachetari (o tipa are nevoie de 100 de mii de chestii si pentru 3 zile numai) si pus in ordine “imperiul” online. Nu iau compul cu mine, dar caut net si acolo. Macar cateva minute pe zi (ca nu pot fara).

Am concluzionat ca nu voi spala corsica, desi arata ca un purcel, ca oricum la Garana are sanse de a se face din nou “frumoasa”. Asa ca mergem cum suntem (usor prafoase) si vedem la fata locului cat de mult ne murdarim. Plecarea va fi probabil pe joi dimineata pentru a avea timp sa vedem ce mai trebuie facut la fata locului.

Luat si haine groase plus ghetele de iarna (ca am avut o bucurie acu’ 2 ani cu papuci mai “varateci” de am ajuns in slapi in Resita a doua zi. Pantofii in cauza erau uzi si s-au uscat peste vreo 5 zile). Anu’ asta nu intentionez sa imi cresc colectia de opinci, asa ca plec pregatita de acasa. Haina pe care o port toamna-iarna (una sport impermeabila si destul de calduroasa daca de nevoie) si cred ca imi calc pe suflet si iau si o caciula (desi nici iarna nu le folosesc). Asa sa vada ai mei cat de grijulie sunt.

Daca inca nu ati hotarat ce sa faceti weekendul asta, HAI LA GARANA. Muzica exceptionala, mancare la fel de buna, aer curat si multa lume. Abia astept sa vad corturile aliniate langa drum si miile de oameni veniti pentru muzica ‘desteapta’. “Colectia” de muzicieni este una de top, deci merita efortul.

Mai cateva zile …

IF YOU ENJOYED, PLEASE SHARE. THANK YOU IN ADVANCE.
Ramona Jar
Ramona Jar

I'm an SEO consultant, web designer and part-time tennis coach. Wife, mother, dog and cat owner (or owned). Romanian by birth, American by choice.

Articles: 1793