Vorba aia, când n-ai idei de articol, trollezi pe bloguri şi tot găseşti ceva. Azi am dat cu nasul de un articol scris de Sebi şi, pentru că bănuiam cât de lung îmi va fi comentariul, am cugetat să scriu un articol întreg pe tema asta.
Problema cea mare este că în şcolile noastre copiii sunt bombardaţi cu tot felul de informaţii, ce teoretic nu le vor fi utile. Pentru mine 5 ani de Peda de pildă sunt aiurea în tramvai, dacă stăm să ne gândim că acum trăiesc din web design şi nu am predat nicio oră măcar după terminarea liceului. Ce am studiat acolo? Mai uşor cred că ar fi să punem invers întrebarea: ce n-am studiat acolo …
De la filosofie, logică, economie, trecând prin chimie, latină, fizică, biologie şi câte metodici se pot studia (metodica predării limbii române, a matematicii, educaţie fizică etc.). Nu uităm pedagogie, didactică, psihologie, psihologia copilului. Am zis despre istorie, geografie, lucru manual, muzică, instrument şi desen?
Aveam 24 de materii pe trimestru. Materiile de specialitate, metodicile care până la urmă frecau aceleaşi prostii, doar că erau materii diferite, plus o groază de chestii de “cultură generală”. La ce ne-au folosit 3 materii separate pentru matematică (algebră, geometrie şi analiză), când aveam de lucru doar pe aritmetică (eram viitori educatori-învăţători), asta nu-mi pot explica. Aveam vreo 4 ore de matematică pe săptămână şi teză la nişte chestii numai bune dacă doreai să mergi la real. Pai noi ieşeam să predăm ţâncilor, dar învăţam aceeaşi materie ca şi cei de la real.
Chimie şi fizică? Pe lângă că le-am urât cu spume nici nu le-am înţeles. Biologie? Hai că anatomie e bine să ştii, că totuşi e penibil să nu ştii unde e inima sau ce înseamnă ovulaţie. Chiar şi ca mascul. Latină?
Am băgat la cap tot felul de chestii în liceu. Multe s-au şters, au mai rămas însă destule. Am învăţat FOARTE serios engleza şi mi-a fost mai uşor la facultate să mă dezvolt şi mai mult. Am făcut şi 2 ani de franceză (eram în urmă, pentru că în copilărie făcusem rusă la şcoală). Nu am mai făcut nimic în sensul acesta de aproape 15 ani, de când am terminat liceul, dar încă sunt în stare să înţeleg un text scris. Nu pot vorbi, citesc decent, dar înţeleg foarte bine ce citesc. Pentru o oră pe săptămână, nu e chiar rău.
Când vine vorba de fizică sau chimie, sunt aproape zero. Abia înţeleg cum se calculează viteza. Şi de la chimie ştiu ce e H2O şi CO2. Şi poate încă una-două chestii. Nu am exerciţiu în materiile în cauză, nu le-am învăţat cum trebuie, nu le-am prins logica pe vremea aia. Am tocit ca animalul să trec trimestrul şi cam atât. Culmea este că acum mă uit ca proasta la omul meu, când îmi explică faze de optică. Avem ambii mania pozatului, diferenţa este însă că el înţelege ce şi cum funcţionează, iar eu stau ca vaca şi mă uit la el. Şi fac poze pe automat, că nu sunt în stare să determin un timp de expunere.
Nu ştiu de câte ori s-a chinuit să-mi explice cum funcţionează totul. Pentru că există o logică. Am citit documentaţie, mi-a explicat ca la proşti şi tot mi-e imposibil să bag la cap nişte chestii minimale de optică. Pentru că nu sunt obişnuită cu informaţia în cauză, nu mi-am format gândirea pentru ea. Dacă studiam cum trebuie fizica (optica mai ales, că am avut cel puţin un trimestru de optică la liceu), acum aş înţelege chestiile despre care vorbeşte omul meu. Chiar dacă aş fi uitat optica din liceu, aş avea măcar puterea să înţeleg cum funcţionează principiile în cauză. Odată ce le-ai înţeles şi învăţat, altfel poţi relua materia.
Ca situaţie totalmente diferită: am uitat aproape toată geometria pe care o ştiam odată. Dar ştiam o geometrie de stătea mâţul în coadă. “Vedeam” în spaţiu, găseam orice dimensiune pornind de la un singur număr şi trecând prin zeci de teoreme, dacă era necesar. Am studiat foarte serios geometria (mi-a şi plăcut enorm) şi am făcut probleme de peste tot (manual, culegeri, examene etc.). Ce mai ştiu acum? Aproape nimic. A trecut mai mult de un deceniu de când nu am mai avut niciun contact cu materia. Aş fi în stare să bag la cap ce am uitat şi să pot face din nou problemele alea super grele? Absolut. Am gândirea dezvoltată pentru asta, chiar dacă nu mai ştiu formula pentru nuş’ ce unghi, ştiu că există şi cum s-o caut. Mi-ar lua probabil câteva săptămâni de studiu, dar e clar că aş putea băga din nou la cap ce trebuie.
La fel cu biologia. Anatomia mai exact. Am fost absolut fascinată de ea şi am studiat ca animalul, deşi aveam doar 1 oră pe săptămână şi nu era materie importantă. Ştiu oasele din clasa a VIII-a, de când am făcut prima tură de anatomie. Înţeleg uşor tot felul de informaţii de specialitate şi anul trecut, când am fost la Bodies, chiar nu m-am uitat ca proasta. Şi mi se pare vital ca om să ştii cum funcţionează corpul tău.
Cu istoria şi geografia nu am fost niciodată prietenă. Se tocea la ele şi aveam nişte profesori fără prea mult “saţ”. Aşa că am trecut ca gâsca prin materie. Să recunosc sincer că sunt uşor în ceaţă când vine vorba despre Carol I de pildă? Şi că tot ce cunosc despre al doilea Război Mondial e mai mult din documentarele de pe Discovery? Că, dacă ar trebui să caut chiar o destinaţie turistică exotică pe hartă e aproape clar că o voi căuta amboulea?
Văd diferenţele la “soare”. Pasionat de numismatică de când era un ţânc, a băgat la cap istorie şi geografie cât pentru nouă vieţi. Şi e inginer, deci nu îl încălzeşte că ştie să caute Malta pe hartă, mai ales că nici nu am fost pe acolo. Sau că ştie ce s-a întâmplat în anul x în ţara y. Culmea că nu-l ajută nici în carieră, că are de discutat cu tot felul de moldoveni, care au ştiut doar că trebuie s-o ia spre vest cu trenul şi cam atât.
Dar ÎNŢELEGE altfel problemele unei ţări. Chiar şi când e vorba de România. Cunoaşte bine istoria ei şi a altor state, înţelege politica altfel decât un prost ca mine. Nu mai discutăm cum se orientează în spaţiu. Şi dacă l-ai lăsa legat la ochi în mijlocul pustiului, ar fi în stare să vină acasă. A circulat mult la viaţa lui, dar şi are la orice oră destule informaţii pe care să se bazeze.
Ne place să-i batjocorim pe imperialiştii ăia de americani, că sunt varză şi proşti grămadă. Că au zero cultură generală. Ei bine, am vorbit cu zeci de americani şi ştiau unde e România. Am discutat cu bogătani din Upper West Side, ce mă îndrumau spre diverse atracţii din zonă, cu vânzători sau ghizi de muzeu. Şi le spuneam de multe ori că sunt din Europa, nu de ruşine, ci doar pentru că mi-era scârbă să explic cum este poziţionată România şi care-s vecinii noştri. Ştiau unde este. Imediat ce începeam să spun cu cine ne învecinăm, îmi zâmbeau şi replicau “but I know where Romania is”. Şi nu se lăudau doar. Stau să mă gândesc câţi români ştiu dacă New York este pe Coasta de Est sau de Vest. Şi nu este o ţară mică de undeva din Europa, e unul dintre cele mai mari oraşe din lume.
Râdem de unii adolescenţi americani, că sunt proşti şi “loseri”, dar uităm că universităţile lor domină topurile, în timp ce noi nu cred că intrăm mai sus de top 500. Uităm ce se construieşte acolo (era mişto să vezi cum a rămas omul meu cu gura căscată, văzând ce înseamnă acolo inginerie. Şi culmea-i că nu a construit cocioabe nici el). Nici nu visăm la ce nivel este medicina acolo sau ce trebuie să ştie un avocat.
Nu ne putem compara cu plebea. Nici la noi nici la alţii. Nu mi se pare normal să gândeşti ca om “lasă că nici redneck-ul din Texas nu ştie cu ce se mănâncă acceleraţia gravitaţională. OK, nu ştie că e văcar din tată-n fiu şi că oricum nu are ce şi cu cine să discute. Aşa cum rubedeniile mele de la ţară cred că Tolstoi joacă în naţionala Bulgariei. Nu ăştia sunt idealul meu de oameni. Şi nu poţi ajunge la 30 de ani să nu ştii cine a fost Van Gogh. Sau să cauţi Cuba în Africa, că doar şi ăia-s tuciurii, nu?
Să vorbim despre analfabetismul galopant cu care ne confruntăm? Cu faptul că generaţia referatelor furate de pe internet nu e în stare să se exprime? Că majoritatea scriu ca nişte inculţi ce sunt? Nu trebuie decât să arunci un ochi pe vreun site ce permite comentarii şi să vezi incultura în toată splendoarea ei. Sau lipsa unui limbaj normal, că decent nu poate fi. Ăştia sunt probabil geniile de acum, care se plâng că au prea mult de învăţat, în condiţiile în care ajung la 18 ani să se laude că n-au citit nicio carte. Se vede, copii, staţi liniştiţi, că se vede. Iar limba română e o chestie inutilă, nu-i aşa? Generaţia asta de analfabeţi dovedeşte cât e de inutil să citeşti cărţi, să studiezi critică şi să scrii comentarii/referate pe bune, nu se le dai print de pe internet.
După ani de băgat la scăfârlie diverse chestii, e clar că nu toate ne vor folosi. Că vom uita o groază de informaţie, imediat ce vom înceta să mai fim nevoiţi să operăm cu ea. Nişte chestii o dată învăţate sunt mai uşor de înţeles. Iar creierului îi va folosi la orice oră efortul respectiv.
