Marţi, 12 fără 15 minute. Veţi zice că am căpiat, că la ora aia, când aţi venit probabil pe dojoblog, nu era articolul ăsta. Ori am luat-o razna de tot, ori chiar suntem în urmă.
Din fericire e varianta a doua, suntem în urmă cu orele. În România este 19 fără 15 minute, noi am câştigat 7 ore de viaţă, pe care le vom pierde însă aşa cum au venit, când revenim la fusul orar “european” în septembrie.
Deci AM AJUNS.
Ieri dimineaţă ne-am trezit ca doi oameni harnici la 4:40 eu şi aproape 5 “soarele”. Înainte să înceapă concertul ceasului cu alarmă. Ultimele pregătiri, nişte sanvişuri pentru drum, 3 “sticle” de juma’ de Cola şi pupăturile de rigoare. La 7 fără ceva a venit R. neamţul de prieten al lui Mircea, punctual şi de cuvânt ca de obicei. Am pornit spre Budapesta, pentru că de acolo urma să ne îmbarcăm pe avioane.
Pe la 9 ora locală am ajuns acolo. R. a condus repede şi bine, aşa că aveam 4 ore până pleca avionul nostru spre Amsterdam. Am ales de data asta KLM, în loc de LOT, pentru că biletele au fost cu 100 şi ceva de euro mai puţin. Nu e o căruţă de bani, dar contează până la urmă. Deci escala nu se mai făcea la Varşovia ci la Amsterdam.
Am băut câte o cafea la un mall din zona aeroportului (io şi R. am băut nişte latte machiato, că nu-s cafengie, iar el n-avea stare de cafea), am mai stat puţin la poveşti şi pe la 10 jumate eram în terminalul vizitat şi anul trecut pe vremea asta.
Mai nou există nişte automate din astea de-ţi scuipă singure biletele (aveam confirmarea de plată online, deci ne trebuia un boarding pass de căciulă) şi o tanti FOARTE amabilă, care a tastat toate daravelele. Am scăpat de bagajele mari şi am rămas cu 2 genţi pentru aparatele foto şi eu cu rucsacul cu laptop. Am reuşit să pierd un boarding pass (cel din Amsterdam către NY). Nu ştiu nici acum unde a picat, că am stat cu ochii pe toate. L-am re-printat, aşa că nu am avut alte neplăceri.
La security a mers repede şi eficient, iar că la 13 şi ceva ora locală ne-am ridicat de la sol cu un avion KLM.
Zborul deasupra Amsterdamului a fost superb. Nu am umblat pe acolo niciodată, aşa că vedeam pentru prima dată câtă apă e acolo şi cum s-au organizat cu canalele şi clădirile. Absolut uimitor, am căscat ochii de parcă era a 8-a minune a lumii. Foarte impresionaţi. Mă bucur că apucăm în septembrie să ieşim puţin prin oraş (avem escală 7 ore) şi sper ca în viitorul nu foarte îndepărtat să mai aprofundăm puţin cunoaşterea oraşului.
Singura chestie care nu ne-a încântat la security în Schipol a fost trecerea prin scannerul ăla de-ţi face “radiografie”. În rest nu cred că avem ceva de comentat. Aeroportul e foarte frumos şi curat, totul a mers repede şi bine. Iubi n-a scăpat ocazia de a poza “burtosul” ce avea să ne ducă la New York, un Boing şapte sute şi ceva, nesănătos de mare. Cum ne-a rămas cam o oră de ars, am căscat ochii la cei care pregăteau avionul pentru cele aproape 8 ore de zbor. Mai ceva ca la Discovery.
În timp ce avionul era bibilit pe toate părţile (urcat bagaje, alimentat, aerisit, sfântul ştie ce-i mai fac), un domn se ocupa de o activitate destul de iubită de o anumită categorie socială, ce o prestează în intersecţii şi de obicei în vorbele de “duh” ale celor forţaţi să se bucure de o asemenea hărnicie).
Pe nenea ăsta nu-l huiduia nimeni, e drept că n-a primit nici o hârtie de un leu măcar de la “şofer”. Ne-am trambalat apoi în burta obezului avion, având bafta porcului la ambele zboruri să fim pe locurile A şi B, deci la geam. Acum l-am lăsat pe “soare” să se bucure de privelişte, eu având planuri de rebus şi sudoku.
Planuri care s-au dus pe copcă.
Între timp a venit şi păpica, imediat ce ne-am stabilit deasupra norilor. BUNĂ DE TOT. Cel puţin porţia mea a dispărut în 3 minute. Am avut ceva pasta, apoi nişte carne de pui cu “verdeţuri”. Singura problemă a fost că reţeta lor include şi stafide, pe care să nu le văd. De fapt să le văd, pentru a le putea pescui. Am lăsat doar stafidele, în rest am lins cutiile de plastic. Felul trei a fost ceva profiterol (cred că aşa se cheamă), atât de bun că-mi venea să mai cer 10 porţii. Spre Amsterdam ne-au adus nişte sanvişuri gustoase, pe zborul mare iar am primit mâncare bună de tot.
Marele avantaj însă a fost sistemul de “divertisement”. Am venit pregătiţi cu mp3 player, cu reviste, că deh, ai aproape 8 ore de plictis, mai ales dacă nu simţi nevoia de somn. Drept e că nu ne-am plictisit.
Am avut filme, seriale, emisiuni TV, aşa că ne-au ţinut ocupaţi, deşi teoretic planificasem amândoi să facem ceva economie de vedere, mai ales că avionul a fost jumătate gol, deci aveam şi unde să ne întindem. Iubi a vizionat King’s Speech şi nuş’ ce film cu Jolie şi Pitt pe post de spioni, eu m-am delectat cu Despicable Me şi ceva episoade de sitcom.
Fotograful din el n-a rezistat, aşa că a surprins câteva imagini cu pătura de nori de sub noi:
Mai spre apus culorile s-au schimbat:
Mi-am primit şuturile de rigoare că n-am încărcat bateria de la camcorder, aşa că nu a putut filma NY-ul de sus, pe noapte. Trăznet priveliştea.
Am ajuns la timp (chiar ceva mai devreme) şi nu ne-am plimbat aşa mult cu avionul pe piste ca anul trecut. La Immigration a fost o coadă foarte scurtă, am stat ceva la troci cu un ofiţer, ce nu putea înţelege ce ne place aici atât de mult de mai venim 6 luni. Ne-am găsit şi bagajele INTACTE, R. a venit şi el în scurt timp, aşa că totul s-a terminat cu bine.
Ne-am trezit de câteva ore deja şi despachetăm diverse. Voi reintra şi eu într-un program relativ normal de posting, aşa că suntem “salvaţi”. Bine v-am regăsit de pe alt meridian.
