Asteptam primavara …

Săptămâna asta am ieşit puţin prin Manhattan, azi am decis pe la prânz să mai fac o incursiune. Am terminat ce aveam pe dimineaţă, am aflat că “soarele” nu are planuri de plimbare pe ziua de azi, aşa că a fost rândul meu să iau aparatul foto şi cardul de metrou pentru o plimbărică.

Am coborât la capătul liniei, chiar la World Trade Center. Se pare că de anul trecut s-au ocupat de staţie, că atunci nu puteai folosi locaţia. Azi am coborât deci direct la WTC, numai bine să fac nişte poze pentru “colecţie”.

Că tot vorbim de progres, de anul trecut a crescut şi numărul de etaje. În rest .. şantier .. gălăgie, trafic şi un vânt deloc prietenos. Iar eu, în neţărmurita-mi înţelepciune, am plecat într-un tricou negru “sexy” şi o geacă de piele ce ţine orice, dar nu cald. Deh, măcar am umblat repede, că mă lua vântul.

Am luat-o ca apostolul “la vale” să pot merge spre faleza de la Financial Center. Adică,  pe poză, unde e clădirea aia lucioasă cu acoperişul “bont”. Deci mers frumos pe după blocul din “colecţia” noului WTC şi apoi hăt pe jos încă ceva spaţiu până la malul Hudson-ului.

Restul de poze sunt în albumul WTC, unde voi aduna în timp ce se  mai pozează, că nu e singura dată că voi ajunge acolo.

Unul dintre aspectele pe care le iubesc la nebunia asta de oraş: “orizontul” plin de tot felul de vârfuri de clădiri, de nu ştii care cu cine votează.

O clădire frumoasă. Nu ştiu cum o cheamă, dar îmi plac detaliile de pe ea.

Chestii artistice .. norii reflectaţi în ferestrele unei clădiri din Financial Center. Clădirea toată:

Clădirile de pe malul Hudson, “surorile” vechilor turnuri:

Spuneam din titlu că aştept să vină primăvara. Zona asta, dinspre Financial Center spre Battery Park (pe malul “gârlei”) e plină de flori şi copaci. Momentan sunt desfrunziţi şi totul arată foarte trist.

E ceva speranţă totuşi …

Statuia Libertăţii, să nu o pierdem din vedere …

Faleza cum vii spre sud. Primăvara e o feerie pe acolo, acum nu pot spune că e senzaţională. E linişte însă, eşti departe de tumultul din Times Square sau Wall Street. (Vedeţi în dreapta, după felinar, Statuia).

Museum of Jewish Heritage şi o salcie care parcă prinde puţină culoare.

Ajungem din nou spre Pier A, pe care l-am pozat acum din partea opusă celei de data trecută.

Se lucrează la renovarea lui, deşi nu pot spune că s-au făcut enorm de multe progrese de anul trecut.

Am urcat pozele noi şi pe BWI, să mă ţin de organizarea impusă deja. Albumul Pier A este aici.

Un mesh de pe gardul de la Pier A:

Vechiul Battery Park şi noua înfăţişare ..

Din nou Ground Zero, văzut de data asta de la depărtare, din Battery Park.

Până acolo mai mănânci o pâine. La cât de rece era, chiar nu simţeam nevoia să-mi îngheţ şalele din nou spre Ground Zero.

Am luat-o în pas sprinţar spre Number One şi US Customs House, pe care le-am pozat data trecută.

Aş mai fi avut timp de plimbat şi de pozat … puteam ajunge la poduri (Brooklyn şi Manhattan), dar la 10 grade şi un vânt turbat dinspre ocean, plus vestimentaţia sumară, am preferat să nu-mi provoc o pneumonie şi am urcat în metrou.

Sper să vină serios primăvara, că momentan e ca în decembrie. Măcar e senin …

 

 

IF YOU ENJOYED, PLEASE SHARE. THANK YOU IN ADVANCE.
Ramona Jar
Ramona Jar

I'm an SEO consultant, web designer and part-time tennis coach. Wife, mother, dog and cat owner (or owned). Romanian by birth, American by choice.

Articles: 1793