E opt jumătate, aprox. Am ieşit din bârlog să-mi fac un lapte cu Inka (îs unul dintre puţinii adulţi care nu beau cafea) şi să-mi pornesc ziua de muncă. Aveam aşa o bănuială că nu-i vreme de “şpaţir”, aşa că ne ocupăm orele cu chestii plăcute şi lucrative.
R. era deja pe terasă la fumat (că n-are voie în casă şi încă nu are poftă să se lase), “soarele” era prin bucătărie, ţinându-se din nou de umărul care-l doare de vreo 3 săptămâni şi jur că nu i l-am troznit eu, nici măcar în somn.
Scot galonul de lapte din frigider şi-mi torn în cană, pentru ca apoi să torn în ibricul special pentru lapte să-l încălzesc spre fierbere, aşa cum îl beau. Arunc un ochi pe fereastra din faţa nasului şi exclam ca orice român “what the f…”
Mda, asta se vede. Unde e alb nu străluceşte soarele, deci e altceva. Ce “curge” lejer din cer, dar, din fericire, nu se prinde decât un pic pe acoperiş şi pe pernele de pe terasă. Deci sper io că nu-i vine ideea doamnei zăpadă să mai stea pe aici, că ne-am cam plimba şi noi. Mai ales că pomii au înmugurit şi chiar doresc o primăvară plină de flori, aşa cum îi stă bine “Marelui Măr”.
Mda, e final de martie şi aici e lapoviţă. Nu discutăm temperaturi că, am deschis uşa de la terasă 30 de secunde să fac poza şi mi-au îngheţat ideile între urechi.
Singura bucurie e că probabil nu va ţine. La cum se schimbă de repede temperaturile şi situaţia cerului, după-masă te poţi aştepta la soare. Sau poate mâine …
