Ce ne-au invatat 50 de ani de “aur”?

Mi-a venit ideea de la un comentariu pe blogul Ninei.

Am prins Revoluţia la 11 ani, deci nu mă pot lăuda cu enorme experienţe în vremurile de “aur”. Îmi amintesc de statul la coadă la carne, în loc să mă joc, de rezervele de zahăr, făină şi altele pe balcon, că nu ştii când dădeai de ele, de portocalele pe care le haleam de Crăciun. Aş avea deci o listuţă cu “moştenirile” din perioada în cauză şi sper că veţi aduce şi voi elemente noi pe listă.

1. Mania frigiderului plin …

Nu ştiu să existe foarte multe familii care să nu-şi îndese mâncare în frigider de parcă mâine vine Apocalipsa şi arde toate alimentele. Deşi există magazine aproape non-stop (acum cuget că nu se întâmplă des să te trezeşti că nu ai făină la 3 noaptea), se cumpără în continuarea ca la nebuni. Am reuşit să-i conving pe ai mei să nu mai strîngă 15 kile de zahăr în balcon, dar tot nu sunt liniştiţi dacă nu au măcar 2. Doar faptul că acum se pune termen de expirare pe ouă îi împiedică să cumpere 100 o dată. Nu că nu le-ar puşca prostia asta în cap.

Altă “sechelă” este pâinea. La mine în familie încă nu se înnoptează dacă nu este pâine suficientă pentru încă o zi. Avem un non-stop la 100 de metri de bloc, dar nu contează. TREBUIE SĂ FIE PÂINE ÎN CASĂ.

2. Mâncarea .. cel mai important aspect al vieţii sociale.

Cuget că tot de atunci ni se trage sau poate chiar un pic mai devreme, pe când bătrânii noştri plecau rupţi în fund din Moldova sau Ardeal spre Banat (zic de ai mei) şi o farfurie cu ciorbă era nebunie mare. Drept pentru care, nu apuci să deschizi uşa unui cunoscut, că te bagă la supra-alimentaţie. Să nu mai vorbim de părinţi, că, oricât mănânci, tot au impresia că mori de pe picioare.

3. Capra vecinului …

Nu ştiu câte popoare sunt atât de înverşunate când e vorba să-şi bage botul în treaba altora. Cert este că noi suntem un talent la scurmat rahatul altora şi dat lecţii de viaţă. Nu poţi nici ieşi de pe scara blocului, că 10 vecini cel puţin sunt interesaţi de situaţia ta financiară, cu cine umbli şi ce faci. Dacă nu întreabă direct, au ei metodele personale de a afla detaliile.

Probabil li se trage unora de pe când dădeau cu “papagalul” unde trebuia, cine ştie.

4. Dar poate ai nevoie de ea …

De câte ori încerc să scap de vreun obiect, ai mei încep cu refrenul ăsta. Dar dacă am nevoie odată? Dar dacă are nevoie copilul meu? Nu am încă urmaşi, plus că nu ştim dacă va fi băiat sau fată, dacă tot discutăm de pildă despre tot felul de ţoale sau încălţăminte de care nu mai am chef. Dacă voi avea totuşi nevoie, în caz că vine sfârşitul lumii şi se închid magazinele.

De fapt de la ideea asta am pornit, citind articolul Ninei şi comentariul în cauză. Există cred încă disperarea asta de a aduna şi de a te ţine cu dinţii de toate rahaturile, pentru că poate le repari sau vei avea nevoie. Chiar dacă e vorba de obiecte totalmente inutile pe care clar nu le vei mai folosi.

Ce să mai zic .. când am luat frigiderul cel nou, doar faptul că nu mai avea loc în casă, i-a făcut pe ai mei să scoată vechitura. Asta după o criză de-a mea de nervi, când le-am explicat că, dacă se strică rahatul ăsta nou îl repar sau iau altul nou. E clar că nu voi folosi frigiderul de acum 20 de ani. GATA! Şi-a trăit traiul …

5. Să ne dea statul …

Asta e o chestie absolut cretină, mai ales la tineret. Hai că de la bătrâni nu poţi avea alte aşteptări, sunt oameni care au trăit perioada “aurită” din copilărie, deci au prins-o bine de tot. Şi e greu de crezut că schimbi mentalitatea unui om de 60-80 de ani. Dar când auzi puştimea de 20 de ani că aşteaptă para mălăiaţă, chiar începi să înjuri toate amintirile din epoca de aur.

Oamenii se aşteaptă încă să plece cu picioarele înainte din jobul în care intră la 18-22 de ani, se aşteaptă să primească diverse ajutoare, că doar au rate şi copii de crescut. E la fel de drept că minunatul stat îşi bagă lejer picioarele în cetăţenii săi, dar oricum soluţia nu e să stai să aştepţi vremuri mai bune. Că nu vin.

6. Patronii sunt vampirii care sug sângele populaţiei …

Aveau şi ai mei un dispreţ total faţă de orice înseamnă antreprenoriat, considerând că nu poţi câştiga bani cinstiţi şi că orice om cu firmă e hoţ sau sfântul ştie ce altfel de element anti-social. Asta până m-a bufnit odată râsul şi le-am mulţumit pentru cuvintele frumoase. “Păi stai, că tu nu eşti aşa” a venit replica. De ce să nu fiu aşa? Am firmă, nu sunt salariată, dacă aş avea vreodată angajaţi, devin totalmente vampir şi chiabur (ăsta e alt cuvânt preferat de unii români).

Mi s-au mai domolit “revoluţionarii” din familie, când au realizat că e o generalizare idioată şi că nu am dat nimănui în cap. Muncesc cinstit şi mult pentru a oferi întregii familii o viaţă puţin mai bună. Culmea este că am lucrat un deceniu “la patron”, deci ştiu cum e şi din partea cealaltă.

Nu spune nimeni că patronii sunt doar flori de cireş, dar nici nu poţi băga orice antreprenor în coşul de gunoi, doar pentru că a ales un alt mod de a-şi câştiga banii.

7. Las’ că are statul (patronul)

Pe lângă lipsa de respect faţă de locul de muncă (am fost mereu pe ideea că, dacă nu-ţi place undeva, eşti liber să cauţi un job mai bun), mai avem un obicei prost: să luăm orice se poate. De la carnea furată de la procesator, până la elemente de telefoane mobile furate de la fabrică, vopsea sau orice se poate fura. Aveam colegi la radio care-şi făceau stocuri de hârtie de imprimantă, că altceva oricum nu puteau fura. Hârtie, mama ei de hoţie. Orice, numai să nu vii acasă cu mâna goală. O roată, un CD, un kil de făină, CEVA. Că doar are statul sau patronul, care, după cum am aflat din punctul anterior, oricum este un chiabur ce creşte pe sudoarea frunţii tale.

Ce mai adăugăm?

IF YOU ENJOYED, PLEASE SHARE. THANK YOU IN ADVANCE.
Ramona Jar
Ramona Jar

I'm an SEO consultant, web designer and part-time tennis coach. Wife, mother, dog and cat owner (or owned). Romanian by birth, American by choice.

Articles: 1793