“Dar tu cred că ştii Manhattanul mai bine decât mine” spunea acum ceva timp D. Locuieşte aici de peste un deceniu şi până pe “insulă” nu e chiar atât de mult. Mai ales că familia are 2 tancuri maşini, ai legătură excelentă bus-metrou, deci toate ingredientele pentru o viaţă turistică bogată.
Şi totuşi în cele 6 luni pe care le-am stat aici anul trecut cred că număr pe degete ocaziile ei de a ieşi în “ze city”. Culmea, când au vizitat-o nişte foste colege, stabilite în alte state, eu şi “soarele” am dat mai multe detalii despre ce merită văzut, că doar am bătut oraşul destul la picior.
De exemplu azi e liberă. E în sfârşti vreme decentă (nuş’ cum se brodesc atâtea ploi de când suntem aici, dar sigur e o conspiraţie mondială să mă scoată pe mine din şlapi), deci zi de turism fără probleme. Ce face azi? Laundry. Câteva ture de spălat că e casă mare şi un copil de 5 ani, pe care vrei să-l ţii curat, chiar consumă ţoale. Nu e efort pur şi simplu, că maşina de spălat şi de uscat merg bine merci, dar adevărat e că trebuie cineva să le şi seteze, umple şi golească.
La 12 are “lunch duty” la grădiniţa fetei. Merge şi ajută copiii la masă. În fiecare zi sunt mame acolo, joia e ziua ei, mai ales că are grijă să o lase liberă. Are de pregătit mâncare, făcut cumpărături, adus copil acasă, făcut lecţii (da, ăştia micii de 5 ani au lecţii aici) etc.
În restul zilelor este la muncă, plecată de pe la 4-5 dimineaţa. Vine cât mai repede să fie după-amiaza cu copilul acasă. R. lucrează la o aruncătură de băţ de Manhattan, dar s-a plimbat pe acolo tot atât de des. Vine seara cât de repede să-şi vadă copilul şi să-l pună la nani.
Se mai iese cu a mică, de obicei la Zoo sau Aquarium (care nu-s în Manhattan) şi de cele mai multe ori la “ţară” în Pennsylvania, unde au prietenii lor cabane şi e un centru sportiv super OK în comunitate. Deci am ajuns noi, doi vizitatori, să cunoaştem insula mai bine decât ei aproape. Sau cel puţin s-o fi bătut mai des la picior.
Eu cel puţin cunosc mai bine Manhattanul decât Timişoara şi asta n-o spun să mă laud, ci pentru că, acasă, încetez şi eu să fiu turist.
După ce ne-am întors în ţară, “soarele” a luat aparatul foto la nas şi picioarele la spinare prin oraş, profitând de fiecare zi însorită şi chiar de zăpadă. A pozat tot felul de minuni, a umblat pe jos .. ca un turist.
Eu am căzut în aceeaşi meteahnă a prietenilor de aici: job şi gata. Iar faptul că jobul se desfăşoară de acasă, nu a ajutat cu nimic, că ieşeam de multe ori cu câinii şi cam asta era. Sau la cumpărături, în vreo vizită sau oricum cu treabă. Nu ştiu să fi luat aparatul pe umăr şi doar să mă plimb.
E adevărat că nu se compară cele două oraşe, hai să fim realişti, dar ar fi şi pe la noi chestii ce ar merita văzute şi pozate, doar că, imediat ce sunt acasă, îmi piere pofta de viaţă turistică şi revin la viaţa mea de cârtiţă.
Anul ăsta poate se va schimba ceva. Revenim în ţară în septembrie, când e vreme încă bună (teoretic), plus că voi avea şi aparatul super-extra-trăznet pe care-mi pun gheruţele azi (dacă totul merge conform planului), deci aş avea motive să ies din casă la pozat. Şi poate-mi va veni şi pofta, odată ce voi ieşi din maşină pentru a face câţiva paşi.
Voi cât de “turişti” sunteţi în propriul oraş? Îl vizitează mai mult un străin decât voi?
