Până la o anumită vârstă avem chiar impresia că vom dăinui ca Zidul Chinezesc. Nu cred să existe o mai mare batjocoră faţă de o “resursă” finită decât cea faţă de timp. Cel puţin pe la 20 de ani renunţăm atât de uşor la timpul nostru, de parcă trăim 20.000 de ani, deci nu se cunoaşte. Mai trec nişte ani şi începem să realizăm că absolut orice se poate recupera, timpul însă trece şi gata. Şi, dacă ne duce chestia aia dintre urechi, începem să nu ne mai batem joc de minutele NOASTRE şi să încercăm să le folosim cum trebuie.
Foarte probabil că prima chestie pe care o învaţă un antreprenor este că “time is money”.
Ca salariat nu ai timpul tău, alea 8-10 ore pe zi sunt timpul “companiei”. Sau cel puţin aşa-l simţi. Poate de asta mereu discutăm despre salarii nete şi nu despre venit orar. Şi mare prostie mai facem ..
La 20 de ani m-am angajat la radio. Aveam aprox. 4 ore de emisie, deci cam 5-6 de bântuit la studio. După vreo 6 ani, odată cu trecerea bucuriei de început şi cu strângerea pungii din partea patronului, salariile au intrat în declin. Aveam undeva la 100 de euro pe lună, după ce renunţasem la duminici. Motivul: tocmai ce găsisem un job ca web designer la firma unei colege de facultate. 200 de euro pe lună. Pentru 2005 şi la experienţa mea online, nu era chiar amboulea.
Care job era mai bun? Cel de 200 de euro sau cel de 100?
Clar, cel de 200. Că era dublu, nu? Ce e atât de greu de băgat la cap? E doar puţină aritmetică la mijloc şi chiar nu trebuie să ai un master să înţelegi că 200 e de 2 ori mai mare decât 100.
La radio stăteam 4 ore, de luni până vineri. Veneam de la jobul ăla bun, la care stăteam 8. Hmm … deci 100 de euro pentru 4 ore pe zi şi 200 de euro pentru 8 ore pe zi. Care-i acum salariul mai mare?
Bineînţeles că tot n-am băgat la cap nici atunci că există diferenţa aceasta, chiar dacă iubi îmi calcula de multe ori venitul pe principiul “x bani / 160 de ore (cât se presupune că lucram atunci cu 8 ore pe zi). Ultimul meu salariu a fost de 1700 de lei la 3 ore max. de petrecut în radio. Mi se părea MIC, comparativ cu alţii care câştigau mia de euro la o muncă de 8 ore, deşi aveam timp să mă ocup şi de altele.
Normal, cum experienţa vine de multe ori muşcând puternic din ceva mirositor, am ajuns să învăţ şi cât valorează de fapt timpul meu sau de fapt cât doresc eu să valoreze.
Primul şoc a fost la intrarea în munca de freelancer pe un site internaţional unde, la setarea profilului, a trebuit completat şi câmpul “hourly rate”. Păi ce soarele meu vor ăştia să ştie cât vreau io pe oră? Dar cât să pun eu pe oră?
Dacă luam fostul job pe sistemul 8 ore pe zi aş fi primit aprox. 2,5 euro pe oră (la salariul de 400) sau 5 pe oră, dacă mergeam pe programul meu de “gravide” de 4 ore pe zi. Cât să pun deci hourly rate pe situl de freelancing?
Ca orice om care 1. merge spre mai bine şi 2. e pe un site ce nu permite sub 10 dolari pe oră, am pus şi eu 10 dolari. Ca o curcă plină de mândrie că are mărgelele cele mai roşii. Da, am făcut “upgrade” de preţ orar de nu s-a văzut.
Nu gândiţi că am şi ajuns să fac 1600 de dolari pe lună, că mai e până acolo.
Dar s-a întâmplat ceva. Pentru prima dată în viaţă am încetat să mai privesc un venit lunar ca pe o sumă brută. Şi mai important, tot pentru prima dată a început să-mi pese de cât costă ora mea de muncă.
Refuz să lucrez pe mai puţin!
Am stabilit un prag pentru preţul meu orar şi la el fac referinţă. Când accept un proiect de web design stau să gândesc în cât timp aprox. îl termin. Da, au fost luni în care mi-am notat ZILNIC ce fac pentru fiecare site şi cât durează fiecare stadiu. În momentul în care-mi stabilesc preţul pentru un proiect (pentru că sunt şi clienţi care nu lucrează la oră) ştiu clar cât timp îmi ia şi cum să-mi acopăr timpul EFECTIV de muncă.
A însemnat asta că am lucrat pe bani ţepeni 8 ore pe zi? Nu tot timpul, pentru că sunt şi perioade proaste. Dar cert este că nu am lucrat pe 2 dolari pe oră. Ce fac în timpul “nefacturabil”? Scriu pe blog, citesc, mă plimb, refac vreun design pe siturile mele, învăţ ceva nou. FAC CEVA PENTRU MINE. Când fac pentru alţii ştiu cât costă fiecare oră din timpul meu.
De ce consider că “mărunţişurile” sunt pierdere de timp?
Pe Microworkers găseşti tot felul de joburi de 15, 20 de cenţi. Pe onbux faci tot nişte dolărei pe click de reclame şi alte bazaconii. RAHATURI!
Şi acum începe lupta cu puştimea de pe online, care leşină de emoţie că a câştigat 20 de dolari luna asta. Să nu ne înţelegem greşit: niciun ban nu este rău, atât timp cât intră în buzunar şi nu iese. Dar, după euforia asta de început, e momentul să deschidem ochii şi la punctul 2 al problemei: “cât mi-a luat să fac ăia 20 de dolari”.
Ca orice om curios şi cu perioade “moarte”, am probat şi eu acum câteva luni minunea aia de microworkers. Am accesat un job de genul “fă 3 conturi pe x site şi dă click pe ratings”. Am făcut repede o adresă de email de “spam” şi am completat conturile lu’ peşte. Am câştigat vreo 30 de cenţi. Bun, mişto lucrat, îi aproape un leu făcut amboulea, fără să-mi rup spinarea să cuget prea mult.
Dar cât am stat să fac banii ăia?
Înscrierea şi voturile au mers repede dar, pentru că tot ai de completat diverse “bălării”, am ajuns la vreo 5-6 minute ca nimic. Deci într-o oră aş face 2-3 dolari dacă 1. aş găsi destule asemnea joburi şi 2. nu aş tâmpi să tot fac conturi şi să mă ţin de prostii. Pentru banii ăia mai bine te angajezi ORIUNDE în ţara asta şi îţi mai face patronul şi carte de muncă. Deci, cu toată evaziunea, tot ai de nişte mentosane când vei ajunge să nu mai ai dinţi pentru ele.
În ziua aia am câştigat fabuloasa sumă de 80 de cenţi şi am pierdut vreo 2 ore tot bântuind să caut “jobs” şi făcând conturi. Aş dori să fac asta permanent? Să ferească ăl de sus. Mai bine plec să culeg mango în ţările calde, că sigur fac mai mulţi bani.
Şi ajungem la marea învăţătură a lui dojo către tinerii aspiranţi către averi nemăsurate făcute pe net: “căscaţi ochii şi calculaţi-vă timpul”.
Da, situri de genul ăla sunt ideale când eşti în partea aialaltă a fişicului de monede. Poţi găsi câte un lache bun de muncă necalificată pe 15 cenţi. E plin acolo de pakistanezi şi români care speră că-şi vor face un viitor din asta.
După ziua respectivă, în care am testat (să nu vorbesc din cărţi) ce înseamnă să pierzi timpul pe cenţi, am realizat încă o dată că, dacă nu poţi să-ţi vinzi timpul profitabil, mai bine-l foloseşti pentru tine. Ieşi la plimbare, că aşa vin idei de articole pe blog, caşti ochii la un serial ce te relaxează, îţi iei bărbatul de toartă şi ieşi la o cafenea. Sau citeşti articole despre cum să-ţi eficientizezi munca în business, scrii ceva pe blog, te joci cu câinele.
Da, măi Dojo, dar şi tu ai lucrat pe 20 de cenţi pe oră
Asta-mi mai aruncă vreun puştan încăpăţânat, când nu mă acuză că mi-e ciudă pe cariera lui foarte .. potenţială.
Ei bine, greşit. Dojo nu a făcut asta. În martie 2002 Dojo era ocupată să afle cum se face frumos un template jegos de Front Page. Apoi a pierdut timpul în forumuri de arte marţiale (că doar despre asta era situl). Nevoia de a face situl şi mai frumos şi de a înţelege ce e cu HTML-ul ăsta, de a afla cum se conduce o comunitate m-a aruncat în câteva dintre cele mai importante comunităţi de web development din lume. Am citit mii de articole, am scris mii de mesaje pe ele, am scris tutoriale pe siturile mele, am învăţat TOT CE ŞTIU pe pielea personală, lucrând, greşind şi luând-o de la capăt.
E foarte adevărat că au trecut ani până să câştig ceva, dar nu am lucrat niciodată pe 30 de cenţi pe oră.
Revenim deci la ideea de început a articolului: timpul pare a fi “gratis” şi ne dispensăm de el cu o lejeritate inconştientă. Că doar după secunda asta vine următoarea şi vine moca. Acceptăm să-l pierdem pentru prostii şi ne este greu să realizăm că fiecare secundă costă. Şi, dacă tot nu o putem petrece alături de cineva drag sau pentru NOI, măcar să nu o vindem pe nimic.
