Un lucru de care se plâng mulţi angajaţi este că ideile lor constructive sunt de multe ori refuzate de şefi sau patroni şi că, în momentul în care ies în evidenţă ca angajaţi decenţi, începe şi prigonirea lor, mai ceva ca în evul mediu, angajatorul nesuportând să conducă oameni ce-i sunt superiori. Dacă pe unii şefuţi i-aş mai înţelege, că-şi simt locşorul în pericol, pe patronii care nu acceptă ideea de a avea oameni mai competenţi decât ei îi compătimesc de-a dreptul.
Am avut şi eu plăcerea să cunosc reacţia asta, când mi s-a spus “Ramona, asta nu e firma ta”, la o prea mare implicare în business-ul în cauză. Implicare ce venea pentru că mă ştiam cu angajatorul din facultate şi porniserăm împreună cu planuri mari şi drag de acest proiect. Normal, reacţia logică este să încetezi să-ţi mai rupi spinarea şi să faci exclusiv ce eşti plătit să faci. Că doar nu-i firma ta.
De unde vine această invidie a unor patroni faţă de angajaţii care probabil le sunt superiori în activitatea respectivă? Nu ştiu, probabil le strică sentimentul de mici dumnezei şi preferă să fie superiori pe plan profesional, chiar dacă asta înseamnă să-şi limiteze puternic aria de angajare la potenţiali lucrători cu experienţă mai mică sau deloc.
Diferenţa?
De ceva timp am un client cu care lucrez aproape full-time. Sunt administratorul reţelei de situri, dintre care unul cel puţin este suficient de ţeapăn încât să-l hrănescă şi să-i susţină permanentele planuri de dezvoltare. Mă ocup de design, instalări, coordonare cu programatorii etc. Orice se întâmplă în reţea e problema mea, construim permanent chestii noi, facem redesign-uri etc. Muncă serioasă.
Omul este teoretic specializat în “real estate”. Nevoia l-a făcut să mai bage la tărtăcuţă una-alta despre SEO. Îl foarte suspectez că nu e în stare să facă un “crop” în Photoshop, dacă discutăm deja de layout-uri, e deja chineză pentru el. Atitudinea “românească” ar fi să mă ţină în lesă şi eventual să nu poată dormi noaptea de grija mea, că ştiu mai bine decât el o groază de chestii ce ţin de un site.
Atitudinea lui, culmea, e alta. Omul e fericit că nu mai pierde timp cu prostii din astea şi-şi vede de treaba lui. De conţinutul ce ţine reţeaua sus, de situaţia advertiserilor, stă să numere banii, să facă previziuni şi planuri. Să-şi conducă deci afacerea, nu să-mi sufle în coadă. Ideea lui de relaţie de muncă este că plăteşte suma X pentru ca serviciile a, b şi c să-i fie asigurate de mine. Serviciile d şi e de alt om, specializat pe alt sector etc.
Îi este ciudă că sunt mai bună decât el la web design? Cuget că nu. Din ce văd e încântat de rezultate, de cum comunicăm şi mai ales de cum ne-am obişnuit să lucrăm împreună. E foarte mulţumit de calitatea muncii mele, chestie pe care nu uită să mi-o comunice măcar săptămânal. Normal, când ceva nu merge, nu se lasă până nu e OK. Planul lui de business a fost să-şi facă o echipă bună pe care să se poată baza, astfel încât munca lui să fie mai uşoară şi mult mai bine organizată.
În loc să-mi servească placa “nu-i firma ta”, mi-a cerut de câteva ori părerea despre un proiect nou sau facilităţi noi pentru ce are acum. La un portal mare de imobiliare m-a întrebat pur şi simplu “Ramona, tu cum ai face situl ăsta?”. Şi i-am spus fără reţineri ce facilităţi aş dori eu ca potenţial utilizator, în condiţiile în care nu sunt specialistă în domeniul ăsta. Dar folosesc şi eu situri şi probabil că sunt chestii care m-ar ajuta. I-am făcut lista de idei şi în câteva zile programatorii lui aveau deja de lucru. Absolut tot ce am propus este acum pus în aplicare.
Cine n-are angajaţi buni …
Nu sunt în postura de a avea angajaţi, deşi probabil în viitor se va întâmpla şi asta. Cine ştie, poate voi dori să fiu degrevată de unele sarcini şi să pot lua mai multe proiecte decât acum. Un om face x chestii, doi ceva mai multe. Este foarte clar că nu mi-aş dori un om mai slab decât mine. Nu sunt cea mai ascuţită armă din panoplie, dar am un anumit nivel profesional să-i zicem aşa. Aş dori să pot lucra cu cineva care este măcar la nivelul meu, pentru a nu scădea calitatea lucrărilor.
Aş dori unul mult mai bun? Să ne ajute ăl de sus. Să fie genial. Ăl mai tare designer de pe faţa pământului, dacă se poate. Da, aş fi invidioasă pe el. La mine însă de obicei ciuda nu este pe ăla că poate ci pe mine că nu pot. Deci aş simţi aşa un şut în fund să fac mai bine şi să învăţ mai multe. Probabil m-ar ajuta enorm să cresc profesional. Dacă nu mai pot creşte, că vorba aia, fiecare are o limită în a fi incapabil, voi fi fericită să-l am în echipa mea şi să pot oferi servicii mult mai bune clienţilor mei.
Totul se traduce în bani.
Un angajat bun, chiar dacă nu te simţi deştept lângă el, produce bani. Din banii ăia îşi ia salariul bun sau rău, de preferat decent, să nu-l pierzi. Produce însă lunar pentru tine sensibil mai mult decât îi scrii pe fluturaş sau îi dai în mână. Un angajat bun e uşor de coordonat, îşi face treaba aşa cum trebuie şi are idei deştepte, mai ales dacă nu-i pui pumnul în gură. Şi tot ce face, FACE PENTRU TINE.
E plăcut să ai un om superior ţie pe statele de plată. Dacă eşti orgolios, probabil că e cam greu să suporţi ideea că omul pe care-l plăteşti e cu vreo 2 clase peste tine. Dacă ştii să vezi lucrurile în perspectivă, realizezi că angajatul în cauză este un AVANTAJ. Decât un bou fără chef de nimic, ai un om implicat şi cu potenţial, care-şi câştigă banii şi căruia îi pasă. Şi, dacă tot doreşti să te simţi un mic dumnezeu, nu trebuie decât să gândeşti că lucrează pentru tine.
