Un business destept si strazile din Atlanta

Înainte să ne transportăm fundurile spre Montgomery (Alabama) la prietenii de acolo, am primit un “comision” de făcut, chiar din partea lor. Să luăm nişte salam şi cârnaţi de la o măcelărie de prin Atlanta. Faza asta cu “de prin” e relativă, în condiţiile în care ne-am plimbat cu Outback-ul lui M. destule mile dus-întors şi am ajuns, vorba ceea “in the middle of nowhere”. Adică unde şi-a dus mutu iapa (mutu din poveste, nu cocaino-dependentul cu pretenţii de fotbalist).

Ne-am amuzat un pic, ajungând pe unde neam de neamul nostru chiar n-a călcat, am privit cu plăcere casele de lemn, ce mie îmi tot dau sentimentul de şoproane, am mai povestit, chestii organizatorice. Ajungem la Patak, observat imediat de ochii de vultur ai “soarelui”. Sincer io cred că nu e normal, cât de bine vede la distanţă, ferească ăl de sus, că nu-i trebuie telescop să descopere noi galaxii. E bine că aşa compensează faptul că io-s chioară cu acte în regulă.

OK, nu despre vederea noastră cred că vreţi să auziţi, aşa că trecem la chestii serioase.

La Patak, ce pare-se că au vreo trei’jde ani de existenţă la naiba în praznic, unde acum au hala de producţie şi magazinul. Tip-top: curat, nou, excelent întreţinut şi plin de cumpărători. Era cred joi pe la prânz, când teoretic lumea nu are timp de stat la coadă şi magazinul gemea de lume. Stăteau frumos la rând şi aşteptau să fie preluaţi de câte una dintre cele 5 sau 6 vânzătoare, ce te luau dintr-un colţ şi te purtau peste toate “raioanele” până la casă, adăugând în comandă ce pui în plus.

Nu discut despre cum se poartă vânzătorii, că deja ne-am nărăvit să ni se răspundă zâmbind şi politicos. Cert este că, deşi nu suntem fani de stat juma’ de oră la rând pentru nişte cărnuri, ne-am simţit, culmea, OK şi bine trataţi. Pe lângă cărnăria produsă de ei, aveau şi alte chestii “europene”, de la Vegeta până la Milka şi apă Borsec.

Da, apa preferată a “soarelui” (şi a mea până la urmă, deşi io-s mai puţin pretenţioasă la din astea). O mai găsim în NY la Stop and Shop, dar oricum a fost plăcut să vezi un “brand” românesc undeva pe lângă Atlanta, alături de unele produse celebre din alte ţări.

Produsele lor din carne? BUNE. Punct. Bune, fără comentarii. Fără zgârciuri, cu gust plăcut, bine preparate şi PROASPETE.

Patak e probabil exemplu despre cum merge treaba aici când e vorba chiar şi de un business mic. Dacă ai un produs BUN, la preţ decent şi nu-ţi baţi joc de client, nu mori de foame. Sunt ferm convinsă că măcelăria NU a fost atât de modernă şi de arătoasă cum am prins-o noi în anul de graţie 2011. Dar un serviciu şi produse constant bune ajută enorm.

Spre deosebire de un magazin din Manhattan de pildă, de care te loveşti pur şi simplu, la Patak ajungi pentru CĂ VREI şi ţi-a fost eventual recomandat. Şi conduci vreo 30 şi ceva de mile (să mă corecteze iubi, dacă am dat-o-n gard cu aproximările), cu navy-ul pornit, că altfel naiba ştie unde ajungi. Şi vii pentru că alţi cumpărători ţi-au spus că au produse excelente şi că merită drumul.

Imediat după noi era un “african-american” de vreo 150 de kile şi aproape 2 metri. Venit şi el prin recomandare de la alţii. Iubi n-are de lucru şi-i spune că ar merge carnea mai bine jos pe gât cu minunata apă Borsec. Culmea, omul a luat o sticlă. Nu avem de unde să ştim dacă i-au plăcut produsele Patak sau Borsec-ul, dar măcar le-a încercat.

Pe drum înapoi m-am apucat să filmez puţin intrarea în Atlanta. Multe multe benzi pe sens şi clădirile din centru, ce se văd frumos chiar şi de pe autostradă. Nu am comentat nimic, se aude doar muzica de la radio şi vocea suavă de la navy-system fără de care zic că am fi morţi pe nebunia asta de autostrăzi.

IF YOU ENJOYED, PLEASE SHARE. THANK YOU IN ADVANCE.
Ramona Jar
Ramona Jar

I'm an SEO consultant, web designer and part-time tennis coach. Wife, mother, dog and cat owner (or owned). Romanian by birth, American by choice.

Articles: 1793