Viata de primar …

Am început să iau la rând atracţiile turistice pe care mi le-aţi recomandat voi, aşa că am destule filmuleţe şi poze. Plus că alaltăieri m-am cărat cu Niki şi noul lui obiectiv până în Staten Island şi pe faleza Financial Center – Battery Park, aşa că am neşte poze “suculente” de tot. Să mor dacă nu ai mai mult chef să faci poze, când chiar ai o jucărie ce poate face chestii mişto …

Dar nu despre povestea mea de dragoste cu Niki discutăm aici …

E ciudat că am tot pozat diverse chestii prin Marele Măr, dar am ignorat 2 obiective exagerat de importante pentru oraş: City Hall şi Municipal Building. City Hall e o “căsuţă” din Manhattan în care îşi ţine biroul Mr. Bloomberg, iar Municipal Building e “primăria” extinsă, unde îs toate birourile şi acareturile, că doar nu credeaţi că o asemenea metropolă poate să-şi găzduiască edilii într-o clădire cu un etaj.

Aceasta este “primăria mică”, pozată prin gard în aprilie cred. Acum zona este plină de verdeaţă şi mult mai frumoasă. În faţa ei este şi un parc cu o fântână arteziană.

O poză ceva mai frumoasă, făcută dinspre parc de data asta.

Dacă tot vorbim de parc ..

Şi uite că trecem aşa frumos spre Municipal Building pe care o vedeţi în spate. O clădire deja demnă de un asemenea oraş, unde câteva zeci de etaje nu sunt chiar o noutate.

De poza asta îs foarte mândră că, deşi am fost cu soarele în nas şi am pozat ca tot ghiolbanul pe “auto” (da, îs genul de bou care foloseşte un DSLR pe auto mode), a ieşit totuşi frumuşică.

Nişte chioşcuri cu diverse exact lângă Municipal Building şi ceva oale cu aranjamente florale.

Vârful aurit văzut din spate. Nu aveam “lentila” de zoom, vo reveni în zonă să fac şi nişte detalii mai bune.

În dreapta este podul Brooklyn, de pe care am mai prins “primăria mare” ..

Am organizat restul de poze pe 2 albume: Municipal Building şi City Hall. Acolo voi plasa restul de poze, că sigur mai ajung prin zonă. La ce călduri sunt acum, să stai aproape de gârlă e o idee mai bună decât să te preumbli prin zonele extra-aglomerate.

IF YOU ENJOYED, PLEASE SHARE. THANK YOU IN ADVANCE.
Ramona Jar
Ramona Jar

I'm an SEO consultant, web designer and part-time tennis coach. Wife, mother, dog and cat owner (or owned). Romanian by birth, American by choice.

Articles: 1793