Uneori chiar simt că aş avea 80 de ani, nu undeva la 30, atât de departe sunt mental de copiii ăştia. Există pare-se un viu interes al junilor bacalaureaţi de a îngroşa rândurile şomerilor, în loc de a pune osul la muncă sau de a face o şcoală în plus. Ca de obicei, sunt lăsată puternic în urmă de noul val.
Am terminat liceul în ’98. Am intrat la facultă în toamnă şi la 2 săptămâni după începerea cursurilor am intrat la radio. De fapt am dat teste, probe etc. Până în anul următor am fost şi n-am fost, dar am încercat să muncesc şi am făcut-o în vara următoare în draci. Jumătate de an nu am fost plătită, dar am tras pentru că eram pasionată şi doream să ajung să fiu ‘eligibilă’ pentru un post de redactor. Drept îi că am fost totalmente paralelă cu industria, aşa că nici io nu cred că mă plăteam.
Cert este că am găsit de muncă şi am tras la zi şi cu studiile. După 10 ani de radio, când s-a închis ‘mustăria’, m-am băgat pe treaba mea cu siturile şi iar am ‘uitat’ că există şomaj şi alea-alea, deşi teoretic era mai comod sa ma inscriu acolo, decât să-mi ţâţâie dosul să fac repede un leu, să nu intru mai rău în rahat.
Pentru mine alegerea era simplă: faci şcoală sau mergi la muncă. Uite că le-am făcut şi simultan, că era mai comod să ai un salariu, decât să stai tot pe cârca părinţilor. Culmea este că în niciun moment nu s-a pus problema să stau cu mâna întinsă, ideea cu care am crescut fiind că, dacă ai două mâini şi două picioare, plus chestia aia dintre urechi, atunci poţi munci. Orice şi oriunde, doar să nu stai cu mâna întinsă.
Sunt deci foarte surprinsă de atitudinea asta. Mda, tinerii se aşteaptă să fie angajaţi cu salarii de mii de euro de la 20 de ani, dar nu se înghesuie, dragii de ei, la muncă. Păi de unde proces verbal să faci experienţă. De la vizionat telenovelele şi update de profil pe facebook? Începutul în muncă nu e deloc comod, prea rare sunt situaţiile în care dai de bine din prima. Dar înveţi, faci experienţă, ai alte legături. Cu statul acasă pe banii statului nu faci nimic. Ăştia nu mai sunt bătrâni şi nici bolnavi sau cu dizabilităţi. Înţeleg ideea de protecţie socială pentru cei care au nevoie de ea, dar nu nişte ‘dălăi’ de 20 de ani, care au energie şi sănătate, dar care se dau ‘răniţi’ că e mai comod.
Ceva e clar putred aici, iar familiile îşi au partea lor de vină. Pune-l să muncească sau să înveţe, dar nu-ţi învăţa plodul de la 18 ani să stea ca un cerşetor. Da, pot înţelege ideea de şomaj pentru un om ce a tras deja nişte ani buni şi este într-o pasă nasoală. Asta este, capitalismul ăsta nu a venit cu manual de instrucţiuni, aşa că ne mai dă cu virgulă. Şi banii ăia prin bine unui om cu familie şi responsabilităţi. Dar Gigel la 18 ani nu are responsabilităţi şi nici motive să ceară o ‘pauză’. Este la vărsta la care trebuie să-ţi vâjâie capul de idei de şcoli de urmat şi joburi bune de agăţat.
Sau oi fi io iar pe altă undă ..
