Sunt la faza de recuperat cărţi pe care le-am rumegat prin adolescenţă sau la facultate, plus găsit chestii noi de citit. De când cu noua jucărie citesc ZILNIC măcar 2-3 ore. De obicei cam 5, deci o carte pe zi sau una la două zile, dacă e mai groasă ori am alte treburi în ziua în cauză, că totuşi nu-mi câştig existenţa din recenzii de cărţi. Prevăd deci că la viteza asta dojoblog se va transforma într-un bookblog. Dar să fim noi sănătoşi.
De Salinger am dat prin facultă, deci cartea am citit-o acum 100 de ani. Găsită pe Project Guttemberg, cu titlul ei The Catcher in the Rye, pentru că pe atunci spuneam bogdaproste că dau de ea oricum, numai să o citesc. Şi faptul că o studiam pentru literatura engleză, cuget că se potrivea cu citirea ei chiar în limba în care a fost scrisă iniţial. Plus că snobismul meu zice că în general, dacă poţi citi direct în limba autorului, scapi de multe crize cauzate de o traducere care nu poate fi perfectă, nici dacă e făcută de un sfânt.
Printre primele cărţi testate pe noul Nook, se numără deci şi De veghe în lanul de secară, pe care de data asta am citit-o în a noastră limbă ca o comoară. Am citit-o într-o zi, dacă nu mă înşel, atât de prinsă am fost de povestire. E o carte “uşoară” dacă ai 30 de ani, ceva mai greu de urmărit, dacă eşti adolescent. Şi e bine să o citeşti ca adolescent, pentru că este vorba exact despre asta.
Despre un puşti de vreo 17 ani, Holden Caulfield, exmatriculat DIN NOU dintr-o şcoală cu “ştaif”. Nu provine chiar dintr-o familie de sărăntoci, ţinând cont că familia trăieşte în Manhattan, în Upper East Side. Holden este adolescentul tipic şi nu prea. Este la vârsta la care are impresia că deţine adevărul absolut, la care totul este alb sau negru, adulţii sunt “naşpa”, iar copiii, cei care nu şi-au pierdut deci inocenţa, sunt ideali. Chiar se imaginează ca paznic al acestei inocenţe prin “visul” lui etern că-i prinde exact când să cadă în prăpastia lângă care se joacă, el stând ascuns în lanul de secară.
Pe lângă problemele obişnuite ale unui adolescent deloc prost, ce îşi pune serioase probleme existenţiale, Holden trebuie să facă faţă şi pierderii fratelui său mai mic, Allie, răpus de leucemie. Un copil absolut excepţional, pentru care Holden are încă o uriaşă dragoste şi respect. Din fericire pentru el, poate fi fratele mai mare pentru sora lui, Phoebe, şi ea un copil de excepţie. El însuşi are ca model în viaţă persoana fratelui mai mare, D.B, scriitor de succes ce lucrează acum mai mult pe la Hollywood, o alegere în carieră cu care Holden nu e chiar de acord.
Nu este greu de imaginat că un asemenea copil, cu ideile lui de viaţă şi standarde uriaşe, nu e uşor de integrat. La şcoală este un elev excelent când vine vorba de literatură sau scris, dar rămâne rău de tot în urmă la restul materiilor, pentru că ar înseamna să accepte un compromis (să studieze materii care nu-l atrag, predate de profesori faţă de care nu simte neapărat respect), iar el nu este omul compromisului.
Vârsta în sine este una dificilă, pentru că îţi pui multe probleme şi îţi cauţi un rol în viaţă. Începi să muşti din mizeria de zi cu zi şi să vezi adevărata faţă a oamenilor, te îndrăgosteşti etc. Holden trece prin toate aceste transformări şi prin adevărate aventuri.
Înainte cu câteva zile de a primi oficial vacanţa de Crăciun, este dat afară din şcoală. Ca orice copil, încearcă să-şi “cumpere” ceva timp şi pleacă spre New York, dar rămâne la hotel şi îşi ocupă timpul cu tot felul de întâlniri, doar să nu-şi înfrunte DIN NOU părinţii dezamăgiţi de eşecul lui şcolar. Planifică să fugă “în lume” şi este aproape gata să facă acest pas. Sora lui cea mică, Phoebe, este hotărâtă să nu-l piardă, aşa că pregăteşte un bagaj şi pentru ea.
Abia atunci Holden devine cu adevărat bărbat, când realizează că plecarea lui o va afecta mai mult decât ar fi crezut el. A pierdut deja un frate, cum ar fi pentru Phoebe să-l piardă şi pe al doilea? Şi face primul lucru cu adevărat matur pe care poate să-l facă un adolescent ce se crede deasupra “copilăriilor” altora de vârsta lui: acceptă că are nevoie de ajutor şi revine acasă.
Dacă mă întrebaţi, nu voi înţelege de ce cartea a fost interzisă, mi se pare o lectură excelentă pentru orice vârstă. Un adult priveşte cu amuzament ce-i poate trece prin cap unui puşti de 17 ani şi face o mică plimbare prin propriul trecut, pentru a-li aminti cum era el la vîrsta marilor întrebări. Iar un adolescent poate pur şi simplu să savureze o scriitură plăcută şi captivantă, realizând că nu e nebun să aibă anumite idei şi că până la urmă toate problemele acestea trec.
Recomand deci cu mare drag cartea. Sunt convinsă că majoritatea aţi citit-o, dar îmi fac datoria să termin articolul cu recomandarea de a-i acorda atenţie.
