Codul lui Da Vinci

Am mai spus că sunt mereu ‘întâtziată’, aşa că, pe când alţii se declarau mai mult sau mai puţin şocaţi de carte, eu aveam alte chestii pe cap. Am ajuns acum să citesc mai multe chestii de Dan Brown (deci aşteptaţi-vă şi la alte cărţi ‘recenzate’), dar am început şi eu ca tot omul ordonat cu The Da Vinci Code sau mai pe româneşte, Codul lui Da Vinci. O carte care a făcut Biserica să transpire şi s-a bucurat de un scandal care nu a făcut altceva decât să-i crească vânzările.

Furtuna a scos pe bandă rulantă şi alte cărţi, care să ‘demonteze’ ereziile din Codul lui Da Vinci, s-a scos şi filmul cu Tom Hanks în rolul lui Robert Langdon (profesorul de Simbolistică de la Harvard, de tot descifrează mistere), ce mai, nebunie totală.

Având deja recomandarea prin faptul că onor Biserica nu e chiar îndrăgostită de Dan Brown, era clar că trebuie să citesc minunăţia şi să văd cu ochelarii personali ce este atât de traumatizant.

Marea ‘problemă’ pe care o pune cartea este ipoteză că Maria Magdalena şi Iisus ar fi fost căsătoriţi (era era însărcinată, când el a fost crucificat), iar Sfântul Graal ar fi de fapt ‘sânge regal’, deci nicio treabă cu respectiva ‘cupă’. Linia de sânge pornită de la Iisus până astăzi este păzită de Stareţia Sionului, o ‘frăţie’ legendară, mereu în coasta Vaticanului, în ideea în care ‘secretul’ lor ar da peste cap creştinătatea.

Apar în scenă şi o ‘sectă’ foarte conservatoare, Opus Dei, cei care pornesc într-o goană nebună să recupereze Graalul. Avem parte de o acţiune rapidă şi complexă, de umor şi nesfârşite lecţii susţinute de profesorul Langdon, care, aşa cum ne vom obişnui şi din celelalte romane ale lui Brown, e mereu în miezul acţiunii şi până la piept în ‘rahat’. Dar este genul de carte pe care nu ai lăsa-o din mână şi pe care chiar o savurezi.

Nu o consider o mare revelaţie, pentru că nu am citit-o ca pe un ‘manual’ de simbolism, este pur şi simplu un thriller antrenant, pe care îl citeşti cu sufletul la gură.

Înainte de a vă expedia la bibliotecă sau la o librărie, iată câteva cuvinte despre “acţiunea” cărţii.

Suntem la Paris. Profesorul Langdon este invitat să susţină o ‘cuvântare’ ştiinţifică despre simboluri, urmând să-l întâlnească şi pe Jacques Sauniere, custode la celebrul muzeu Luvru. Nu mai apucă să se cunoască, pentru că Sauniere este ucis de Silas, un călugăr de la Opus Dei, pus de ‘maestrul’ său la muncă, pentru a dezlega misterul Sfântului Graal.

Robert nu are teoretic nicio treaba cu crima, doar că Sauniere, înainte de a muri, a scris pe podea : PS find Robert Langdon.

Poliţia franceză îl ‘invită’ la discuţii, ferm convinşi că muribundul i-a scris numele pentru a-şi identifica ucigaşul, din fericire nepoata lui Sauniere, Sophie, înţelege cifrul bătrânului şi realizează că Robert e din tabăra lor.

Urmează evadări, urmăriri şi destule răsturnări de situaţie, încât să nu mai înţelegi cine cu cine votează. Dar scriitura are farmecul ei şi foarte probabil vă va fi greu să lăsaţi cartea din mână.

PS: pentru cei care-mi vor explica ce de rahat e Brown şi că trebuia să citesc Numele Trandafirului, am citit-o şi pe aia 😉

PS2: am văzut şi filmul. Chiar dacă s-au mai schimbat unele treburi, din drag de muncă scenaristică, merită şi el vizionat. E departe de a fi o capodoperă, dar nici chiar de lepădat nu este.

 

IF YOU ENJOYED, PLEASE SHARE. THANK YOU IN ADVANCE.
Ramona Jar
Ramona Jar

I'm an SEO consultant, web designer and part-time tennis coach. Wife, mother, dog and cat owner (or owned). Romanian by birth, American by choice.

Articles: 1793