De câte ori cauţi vreo listă de cărţi ce ‘trebuie’ citite, cumva se iveşte şi 1984 a lui George Orwell, carte publicată în 1949, dar actuală chiar şi acum. Am citit-o acum câteva zile (se pare că mi-a scăpat în facultate) şi am recunoscut multe aspecte similare puţinilor ani de comunism pe care i-am prins eu. Dar multe atitudini şi situaţii mă întorc în timp sau îmi amintesc de discuţii cu bătrânii, care-şi aduc aminte cu plăcere de “tătucul” nostru, de raportări măsluite să iasă bine “cincinalul”, spionatul şi pârâtul la Secu etc.
Sună cunoscut? Raţii? O permanentă penurie de orice ar fi necesar? Pregătirea micuţilor ca “şoimi” şi “pionieri”? Bun, aici li se spune spioni, dar tot pe acolo ajungem. O societate în care nu e indicat să gândeşti ALTFEL, în care o vorbă spusă aiurea te poate costa libertatea şi apoi viaţa. Trecutul “cosmetizat”, propagandă cât cuprinde, egalitate. Şi un “tătuc” a cărui mutră apare peste tot, pe care să-l adori ca pe zeul ce este.
Ei bine 1984 e chiar şi mai mult. E un coşmar de sistem, dus la cea mai abjectă limită, dacă vorbim din perspectiva populaţiei, sau la perfecţiune, dacă vedem situaţia din perspectiva celor din Inner Party, cei care modelează societatea şi-l promovează pe Fratele Mare, Big Brother.
Suntem în Londra, după un război nuclear, ce se presupune că s-ar fi întâmplat undeva prin anii 50, şi o organizare geopolitică absolut uimitoare. În loc de sute de ţări, avem 3 mari şi late: Oceania (ţara lui Winston Smith, personajul principal), Eurasia şi Eastasia. Cele 3 mari puteri sunt mereu în război şi taberele se schimbă periodic.
După ce au văzut la ce s-a ajuns din cauza războiului nuclear, cam nimeni nu are interesul să repete distracţia, aşa că poartă lupte mai mult sau mai puţin convenţionale. Niciuna nu poate câştiga definitiv, pentru că sunt atât de bine echilibrate forţele, încât nici prin alianţele periodice nu prea ajung la un rezultat.
Oricum nici nu ar intenţiona, pentru că permanentul război are două rezultate bune: 1. consumă surplusul de producţie (populaţia e ţinută în raţii şi fără să poată acumula ‘avere’) şi 2. aceeaşi populaţie îndobitocită de propagandă are un INAMIC pe care să-l urască, iar Big Brother este salvarea lor de răul absolut, Eurasia sau Eastasia, după cum dă sfântul să se mişte taberele.
Winston Smith este un ‘oceanic’ care iese puţin din rând. Lucrează ca editor la Minitrue, unde, alături de o armată de editori, îşi petrece ziua modificând date în documentele vechi, că sunt ziare sau cărţi, pentru a fi în concordanţă cu noile idei ale lui Big Brother. Dacă Oceania întoarce armele împotriva Eastasiei de pildă, deşi au fost ‘parteneri’ de război în ultimii ani, armata de editori va modifica ABSOLUT orice articol schimbând numele combatanţilor, astfel încât ‘trecutul’ pe care l-au fabricat să susţină ideea că Eastasia le-au fost inamici dintotdeauna şi că Big Brother are mereu dreptate.
S-a raportat vreun record la ‘cincinal’? Mai punem nişte procente de la noi, să arate şi mai bine, schimbând apoi orice menţiune trecută pentru ca ‘previziunile’ lui Big Brother să se fi adeverit. A scăzut raţia de ciocolată de la 30 de grame la 20? Modificăm actele anterioare, pentru ca prostimea să nu realizeze că de fapt ESTE MAI RĂU.
Cântă-le permanent că totul este mai bun decât înainte (pentru că oricum nu ştiu cum a fost înainte), pune-le în faţă imaginea unui ‘zeu’ ce face totul bine pentru ei, lasă-i să urască din suflet duşmanii ţării şi ai o populaţie ‘bovină’ şi uşor de guvernat. Iar când vreunul cârteşte sau doar GÂNDEŞTE ceva neconform cu ‘standardele’, îl elimini.
Cetăţenii sunt spionaţi constant prin intermediul unui aparat similar cu un televizor, numit telescreen, nu au deloc intimitate, nu au posibilitatea nici să respire fără să le fie urmprită fiecare mişcare. Chiar şi în somn sunt spionaţi şi un vis care ar trăda că nu iubesc sistemul sau o privire ce nu exprimă adoraţie bovină sunt suficiente pentru a sfârşi tragic în beciurile Ministerului Iubirii.
Este absolut superbă organizarea gândită de Orwell: cu războiul se ocupă Ministerul Păcii, rescrierea constantă a trecutului intră în sarcina Ministerului Adevărului, Ministerul Îndestulării ţine populaţia în raţii şi aproape la limita subzistenţei, iar Ministerul Iubirii torturează şi ucide absolut orice om care păcătuieşte chiar şi în gând. Pentru că aşa numita ‘thoughtctime’ este chiar mai gravă decât o acţiune împotriva sistemului.
Ce se întâmplă însă când ai îndrăzneala să ieşi din rând?
Asta vă las să descoperiţi, e păcat să vă stric plăcerea.
