Japonezii RETURNEAZĂ 78 de milioane de dolari găsiţi printre ruine

Dacă imediat după dezastrul din martie japonezii ne-au dat o lecţie de civilizaţie pe care să nu o uităm, iată că şi la o jumătate de an educaţia lor se dovedeşte incredibilă.

Pe atunci o lume întreagă privea şocată cum ‘roboţeii’ stau ordonat la coadă pentru alimente, se ajută unii pe alţii şi fac tot posibilul să nu facă mai multe probleme autorităţilor decât a făcut devastatorul tsunami.

Peste ceva timp ne mai dădeau puţin peste nas, refăcând o celebră deja autostradă într-un timp de poveste, dacă e să comparăm cu orice termene de realizare obişnuite. Nu, nu comparăm cu noi, pentru că am încetat demult să existăm la sectorul realizări măreţe, asta dacă nu măreţe sunt considerate câteva zeci de kilometri leşinaţi de autostradă, probabil placată cu aur, de e atât de scumpă.

Lecţia finală (sau poate nu) de civilizaţie vine din nou din direcţia ‘Soarelui Răsare’ .. japonezii aduc la poliţie portofele cu bani sau seifuri găsite printre rămăşiţe. E posibil că au mai scăpat unele, că nimeni nu este perfect, dar unde alte  naţii s-au nărăvit să fure fără nicio remuşcare, ei predau autorităţilor ce au găsit.

IF YOU ENJOYED, PLEASE SHARE. THANK YOU IN ADVANCE.
Ramona Jar
Ramona Jar

I'm an SEO consultant, web designer and part-time tennis coach. Wife, mother, dog and cat owner (or owned). Romanian by birth, American by choice.

Articles: 1811

No comments yet

  1. Tot timpul ma gandesc ca sunt prea dura cu romanii si Romania, dar nu pot sa ma abtin de la comentariul acesta: sunt absolut convinsa ca daca o asemenea catastrofa ar lovi (Doamne-feri) Romania, la noi vor fi nenumarati cei care vor cauta bani si bunuri ale oamenilor pentru a si le insusi, nu pentru a le preda politiei sau celor carora le apartin de drept.
    Pe de alta parte, s-ar putea sa fim si noi surprinsi de bunul simt si capacitatea de a imparti din putinul avut cu semenii a oamenilor simpli si care nu au avut niciodata mare lucru.

    • Hai sa nu exageram: uite la britanici de exemplu – eternul model de civilizatie – cum au jefuit fiecare magazin posibil in urma revoltelor de strada. Nu doar romanii, tot mapamondul are ce invata de la japonezi.

  2. Integritatea face parte din fiinta fiecarui japonez. Eu cred ca Dumnezeu i-a asezat in tara “Soarelui rasare” ca sa privim mai des spre ei, pentru a lua mai multa “lumina si caldura”!

  3. Poate peste o suta, doua de ani vom vedea astfel de stiri si despre Romania. Fara catastrofe dar cu returnat bani si seifuri

  4. sunt de admirat cinstea si onoarea de care dau dovada niponii, insa si pe plaiurile noastre se intampla asa ceva, ce-i drept ,mai izolat.

  5. Cred ca un troll ar gasi foarte repede o explicatie, foarte simpla : banii apartineau unor indivizi din Yakuza – ei, cine este atat de timpit sa isi insuseasca acesti bani ??

    Acum serios : nu cred ca este o lectie. Fiindca societatea japoneza “vorbeste alta limba”. Exista si la noi cativa cunoscatori dar foarte putini iar lor nu mai este cazul sa le tii lectii.
    Si nu cred ca este nevoie de un cutremur si un tsunami pentru a arata cata “japoneza” stii … românii stiu bine de tot “româna” si sunt tare “guralivi” ! Daca este cazul de lectii, trebuie tinute in “limba româna” de catre cineva care stie cum se “articuleaza”, cum se “conjuga”.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *