Unde mergem cand plecam de la scoala?

Am mai dat ca popor nişte recorduri, să nu ne ieşim din mână. Generaţia de după noi, că tot suntem babalâci faţă de ei, a adunat într-un semestru echivalentul a aproape 3500 de ani de absenţe, adică la vreo 30 de milioane. Nu m-aş avânta să comentez că-s nişte numere de ameţeşti, nici să spun din nou ‘vai de fundul lor’, mi-ar plăcea să ne amintim noi pe unde umblam când absentam.

La noi (Lic. Pedagogic) era destul de drastic la faza cu absenţele. Cred că aveam câteva doar pe un trimestru (da, altă orânduire) şi toate motivate, că altfel era jihad pe dosul nostru. Se mai putea face câte o şmecherie cu eterna practică pedagogică, aşa că mai puteai lua o oră liberă şi colegele te ‘dădeau’ în practică.

De unde am plecat? De la câte o oră de economie prin a IX-a, deşi ştiam că onoratul domn profesor asculta absenţii cu proxima ocazie. Pe atunci nu suportam materia (nu că aş fi mare amatoare de ea, dar măcar acum mai casc ochii la câte ceva legat de bani şi afacerea cea mică pe care o ‘patronez’). Plecam de la economie (era ultima oră în ziua respectivă), pentru a arde gazul la un post local de radio. Pe vremea aia eram mare îndrăgostită de din astea şi nu ştiam cum să mă ‘înfig’.

Cum nimeni nu avea chef de copii de 15 ani pe acolo (sau cât oi fi avut), rămâneam doar cu uitatul. Drept îi că am ajuns şi să lucrez în domeniu, deci mi-am împlinit visul adolescenţei .. pot zice deci că a meritat să ‘sar’ câte o oră de economie 😀

În anii terminali (a XII-a şi a XIII-a, că eram noi mai cu două perechi de .. urechi) m-am lăsat complet de sportul ăsta şi stăteam pe la şcoală, deşi teoretic ne mai puteam motiva că învăţăm. Ceea ce chiar şi făceam (învăţat adică). Am petrecut însă mult timp prin şcoală pentru că ne plăcea şi oricum acasă mă aştepta din nou statul cu nasul în carte până nu mai vedeam deloc.

Se mai purta şi ieşitul pe la ‘birt’, dar nu prea gustam, că eram fată cuminte, plus că am dintotdeauna aversiune faţă de fumat. Cafea nu beau, cu ‘alcoalele’ nu le am nici atât, nu fumez, eram chiar ca martie în post, dacă mergeam în asemenea locaţii.

Aş vrea să spun că mai lipseam de la şcoală să învăţ, dar aş minţi şi s-ar face de 5 ori mai mare nasul ăsta al meu roşu. Dacă lipseam o oră, eram pe la radio sau în parc. Eram lângă Parcul Copiilor (care e tot în paragină ca atunci, mulţumim edililor), aşa că plecam câte 2-3 tute în parc. Şi stăteam pe bancă sau ne dădeam pe hintă (după cum spunem noi leagănului), trocerind despre te miri ce. Chiar şi pe vremea aia eram filozoafă, aşa că trecea ora respectivă, de parcă n-ar fi fost.

Hai deci să povestim despre ce făceam noi când mai trăgeam câte o absenţă şi să sperăm că astea 30 de milioane de absenţe făcute de pruncii ăştia au fost pe motiv de stat acasă la învăţat. Sau oi fi eu prea visătoare 😀

IF YOU ENJOYED, PLEASE SHARE. THANK YOU IN ADVANCE.
Ramona Jar
Ramona Jar

I'm an SEO consultant, web designer and part-time tennis coach. Wife, mother, dog and cat owner (or owned). Romanian by birth, American by choice.

Articles: 1792