Nu ştiu cum se face, dar anul trecut l-am pierdut. Şi mi-a picat fisa că-s maxim de căscată prin iarnă, când simţeam nevoia să mă dau cu capul de pereţi. Nu sunt bărbat, nu mă pricep nici la avioane şi nici la vapoare, dar mi se pare absolut deştept să pui în valoare nişte tone de fier vechi, fără a le ‘casa’.
Intrepid este un portavion scos la pensie în 1975. Deci o vechitură, numai bună de vândut pe bucăţi. La fel ca şi în cazul High Line (văzut chiar în ziua respectivă), spiritul antreprenorial al americanilor a ales o altă cale: decât să iei nişte bani o dată pe o vechitură bună de topit, hai să vedem cum poţi lua ZILNIC bani de la turişti, iar asta s-o faci ani buni de acum. Ai venituri constante, plus că oferi turiştilor ÎNCĂ o atracţie în New York.
Drept îi că nu ducea neapărat oraşul lipsă de atracţii, dar este încă o locaţie ce atrage oameni şi bani. Un oraş care are până şi Muzeul Sexului, era clar că poate oferi chiar şi mai multe.
Am plecat de pe High Line şi m-am preumblat agale pe faleza din vestul Manhattanului. Era cald şi uşor înnorat, deci clar mai suportabil decât în alte zile. Îmi planificasem de seara să ating ambele obiective, mai ales că e de mers doar vreo 20 de străzi, deci nu chiar mare lucru.
Cum niciodată nu-mi notez clar adresele, nu-mi mai aminteam la ce Pier este. 50? 80? Tocmai când să-mi înnegurez gândurile că merg amboulea prin căldură, ultimul neuron a dat semne că nu e chiar mort. E un PORTAVION, e la mal, cum doamne iartă-mă să nu-l văd? Îmbărbătată de ideea că e măcar destul de mare cât să nu-mi treacă pe lângă ochelari, am păşit tot mai încântată de ce voi vedea.
Chiar nu era greu de zărit. Înainte de el însă am pozat ‘New York’s finest’, nişte domni poliţai cu maşinilor lor de NYPD. Plus un cuţu pe care l-aş fi luat un pic la scărmănat, dar prea păreau fioroşi apărătorii legii. Spre deosebire de frumoasa noastră civilizaţie carpatină, pe aici nu-ţi vine să faci pe nebunul, deşi contactele noastre puţine cu poliţiştii au fost absolut plăcute. Am mai întrebat pe unde să mergem spre o anumită zonă şi o dată chiar o poliţistă ne-a recomandat să intrăm într-un lobby pe Lexington Avenue, că e zonă mişto pentru turişti. Chiar în prima noastră ieşire în Manhattan, în martie anul trecut.
Era foarte clar acum pe unde trebuie să merg pentru că, oricât de chioară sunt, era prea mare să-l mai pierd din vedere.
Aşa că m-am apropiat mai mult, deja simţind aşa un plăcut fior, deşi, repet, nu am nicio pasiune pentru genul ăsta de tehnologie. Dar e ceva ce atrage la Intrepid, asta este clar.
Pe punte se pot vedea deja câteva dintre avioane, alte ‘vechituri’ salvate de la fier vechi, o atracţie clară pentru vizitatori, la cât stătea lumea să caşte gura şi să pozeze.
Cum nu puteam urca din apă, tot încercam să bănuiesc pe unde se intră. Nimic mai simplu, există un edificiu lângă Intrepid, de unde m-am uşurat de 28 de dolari (sper că nu greşesc suma), am primit un pliant şi preţiosul bilet. Şi am urcat direct pe cea mai de sus punte, să o iau organizat. Timp era, aparatul pregătit şi chef de poze. Oricum nu intenţionam să revin, că nici să dai aproape 30 de washingtoni nu e o bucurie.
Câteva elicoptere pe punte, în stânga sunt avioanele, dintre care unul pe care şi eu chiar îl recunoşteam ..
Am trecut pe lângă aproape toate avioanele şi elicopterele de pe punte, după care am urmat o familie numeroasă de indieni în zona de comandă a portavionului. Nuş’ cum s-a nimerit, dar mă simţeam în Delhi, parcă i-a adus ăl de sus pe toţi pe Intrepid.
Diverse unelte de orientare şi de comandă, cărora le pot doar bănui utilitatea. Era un bătrân pe acolo, ce părea a fi servit o dată pe Intrepid şi povestea diverse fapte eroice de acum aproape juma’ de secol. Câţiva turişti ascultau amuzaţi, alţii am preferat să mergem mai departe. Oricum spaţiul este foarte strâmt, aşa că doar să stai la înghesuială nu-i cea mai inspirată alegere.
Puntea căpitanului sau cum s-o chema. Pe vremuri priveai imensitatea mării, acum priveşti zgârie-norii din Manhattan.
Camera căpitanului. Un pat şi o masă. Modest şi lipsit de fason, dar chiar luxul nu era primul pe lista lui.
Am ieşit apoi la aer curat şi ne-am delectat cu puntea superioară şi colecţia de aeronave.
Apoi am trecut la puntea de mai jos, unde am admirat tot felul de exponate …
Motoare, capsule ‘lunare’, elicoptere, avioane, tot ce poţi să-ţi doreşti într-un muzeu de acest gen. Am făcut o groază de poze, peste 100 am urcat pe net, aşa că le puteţi admira pe BWI.
Singura neplăcere a fost că nu am putut urca în simulatorul G-Force, că nu aveam pereche. Deci dracii m-au luat, dar am ajuns la concluzia că nu se întâmplă nimic dacă nu-mi răstorn maţele pe acolo. Aşa că am plecat spre casă, tocmai când se adunau nori de ploaie …
