Azi Cristi a troznit un articol de mi-a dat idei pentru un întreg roman. Uite de aia este bine să vizitezi bloguri, că te loveşte inspiraţia 🙂
Problema cea mare a zilei este că au apărut hăt bine bloguri în toţi aceşti ani, dar că în timp multe s-au ‘stins’. La fel şi pentru alt gen de situri, primele 3-6 luni sunt cruciale. Să nu mai vorbim despre afaceri, că şi aici este la fel. Sunt firme ce păreau să meargă superb 1-2 ani, iar acum nu mai este urmă de ele. Cristi, ca un pasionat de blog ce este, o ia aproape personal. Cum de s-au lăsat oamenii ăştia de scris? Mai ales că unii erau chiar talentaţi şi au adunat lume în jurul lor? Oare nu sunt nişte superficiali care se apucă de 10 lucruri şi nu termină niciunul?
Dacă e să mă întrebaţi pe mine, porţiunea PERSONALĂ din situaţia asta e mai puţin importantă. Există alte motive mai ‘murdare’, decât probleme de personalitate. Normal, mă pot da pe mine exemplu.
Majoritatea bloggerilor ne-am deschis blogul personal DIN PASIUNE. Asta e clar. Trebuie să-ţi placă să vii zilnic (sau oricum destul de des) să-ţi deschizi sufletul şi ideile în faţa unui public mai mare sau mai mic. De aici au pornit cu toţii. De aici am pornit şi eu acum 9 ani, când am deschis primul site, tot din pasiune am deschis multe altele. Acum 3 ani aveam 40 DE SITURI.
De la forumuri de arte marţiale, muzică, filme, relaţii, web design până la situri de wallpapers, comunitate MyBB în românia, site de gaming etc. Am iubit toate subiectele astea şi m-am aruncat în proiectele respective ca nebuna. Lucram ore puţine la radio şi aveam timp de ‘trollat’ pe net. Am şi făcut bani de pe ele, iar altele au rămas doar la faza de maximă pasiune personală.
Când s-a dus pe copcă totul? Când am început să simt că nu mai merită, când nu am mai avut timp şi chef de ele.
Merită oare comunitatea?
Am avut în aproape 10 ani de ‘foruming’ parte de oameni excepţionali şi de dobitoci siniştri. E destul să ai de lucru cu un bou de genul ăsta şi te întrebi pentru ce naiba îţi baţi capul. Am primit sute de mesaje de MULŢUMIRE pentru articolele şi ajutorul pe care informaţiile mele le-au oferit, am primit şi injurii şi ameninţări când am decis că un membru trebuie să plece din comunitate.
Ghici care situaţii au lăsat o amprentă mai puternică? În general românii sunt incredibili pe internet (şi asta nu o spun laudativ). Avem de toate: hoţi de conţinut şi micuţi şmenari, oameni fără niciun respect pentru munca altuia, troll-i etc. În acuş’ 5 ani de când ţin Învăţăm.Net am primit prea puţin ajutor şi apreciere, câte injurii am primit de la oameni care cred că totul li se cuvine.
Acesta este motivul pentru care pe .ro mai am doar 3 situri. Şi pentru care nu doresc să mai deschid NIMIC NICIODATĂ, deşi aş putea deschide un forum de blogging de pildă sau puteam continua mybb.ro, pe care eu l-am început acum câţiva ani. Cu riscul de a vă supăra, românii NU MERITĂ acest efort, aşa că rămân la cele 3 situri şi cam atât.
Motivul unu deci: poate că bloggerii s-au săturat de comentarii ‘deştepte’ şi să fie luaţi la joc de gleznă. Eu am dezvoltat un ‘şoric’ mai gros, dar nu toţi doresc să sufere atâta abuz pentru o pasiune.
Dragostea se mai şi stinge
Spuneam că probabil toţi am început să scriem pe blog din pasiune. Să scrii des şi de o calitate constantă CERE EFORT şi energie. Poţi face asta 3-6 luni. Poţi să o faci 4 ani? Dar 10?
Un blog de calitate se ţine şi cu multă pasiune. Dar ca orice dragoste, mai piere şi ea. Trist este momentul în care decizi să ţii blogul deschis doar să nu spună x şi y că eşti neserios, deşi dragostea pentru el s-a dus. Am vândut sau închis situri pentru care nu am mai simţit pasiune. Le-a convenit membrilor? Probabil că nu. Dar, dacă lucrez în scârba, mai bine nu.
În viaţă ai priorităţi
Acum câţiva ani, pe când aveam 40 de situri, nu aveam altceva mai bun de făcut. NU REGRET că le-am construit, pentru că am învăţat pe ele tot ce ştiu acum. Pe atunci timpul personal era foarte lejer, deci nu era anormal să stau 8-9 ore pe reţea.
Am trecut apoi la un program mai serios de muncă, deci timpul alocat lor s-a micşorat. Acum 2 ani am intrat complet pe freelancing şi am avut de ales: ard gazul pe situri sau pun tot efortul de care sunt capabilă în acest startup? Am ales, normal, cariera şi BANII. Sunt 2 ani în care am mâncat exclusiv ce am produs şi siturile din reţea nu mă pot hrăni. Deci alegerea, deşi dureroasă, a trebuit să fie făcută.
De anul trecut am fost şi plecaţi cu lunile în SUA. Era clar că prioritatea mea a devenit şi să-mi fâţâi fundul prin oraş, că doar nu mă mut aici să-l văd în fiecare zi pentru restul vieţii mele. Acum şi ‘cariera’ a luat avânt, aşa că 8 ore pe zi am de lucru cu clienţi.
În momentul în care timpul nu mai este chiar aşa pe toate gardurile, ai de ales. Ce este prioritar? Banii? Atunci trebuie să mergi pe linia acesta. Siturile mele NU acoperă preţul meu orar, deci sunt ţinute din pasiune şi în speranţa că vor merge mai bine. Dacă nu, vor fi vândute sau reorganizate. Ce mai poate conta? Viaţa de familie. Când voi avea de pildă un copil, va fi chiar şi mai greu de ‘pierdut’ timpul pe unele pasiuni. Dacă blogul de pildă aduce destui bani şi nu consumă enorm de mult timp (timpul unui familist este deja limitat), poate rămâne. Dacă nu, rămâi pe activităţile care-ţi aduc câştiguri maxime şi renunţi la altele.
Există deci destule motive pentru care unii bloggeri renunţă. Poate nu mai au pasiune. Poate aveau alte planuri cu situl şi nu sunt mulţumiţi. Am închis în ultimele 12 luni 2 situri şi am vândut 3. Studiezi statistici, vezi cum stai cu planul, reorganizezi sau vinzi. Poate au alte planuri pur şi simplu cu timpul lor. Majoritatea bloggerilor visează ca pasiunea lor să existe şi peste ani, iar munca să fie eventual răsplătită.
Dar, vorba englezului, life happens. Şi când se schimbă priorităţile sau ai obosit să lupţi, decizi că sunt alte lucruri pentru care merită să respiri. Să renunţi nu este uşor, dar sunt momente în care să renunţi este cea mai bună idee.
