Sa vorbim despre carti

Escu, ăl de mă stresează că fac filme proaste ( 😀 ) a venit cu o idee drăguţă de tot să ‘poştim’ o carte mai mulţi cititori şi eventual să scriem despre ea. Are şi nişte condiţii specificate, ştiind probabil, pe pielea personală, ce grijă ştiu unii să aibă de cărţile lor.

Acum nişte ani, pe un forum pe care-l bântuie iubi, se pornea o ştafetă din asta cu o monedă. Care ajungea la x, ăla o plimba prin oraş şi făcea poze cu ea în diverse locuri (promovându-şi deci oraşul), posta pozele şi poveştile în cauză pe forum şi o trimitea mai departe. Era una dintre cele mai savuroase categorii în forum şi, deşi nu sunt numismat, o urmăream cu drag.

Ideea deci mi se pare absolut interesantă şi mă bucur că mi-s inclusă în lista de cititori. Altceva însă m-a făcut să scriu acest articol: chiar ‘regulamentul’ în cauză sau mai exact necesitatea lui.

Am împrumutat şi eu diverse chestii şi mi-au venit rupte şi distruse. Chiar şi cărţi. Bun, asta când le-am primit înapoi, că sunt destule ce s-au ‘pierdut’.

Eu am crescut cu o admiraţie plină de respect pentru cărţi. Mă laud mereu cu biblioteca noastră, care tronează în sufragerie şi aproape se prăbuşeşte sub greutatea cărţilor. Bun, nu se prăbuşeşte, că a fost luată de ai mei pe vremea pe când mobila nu se făcea din rahaturi din astea de materiale, de se rupe în 2 zile. Lemn masiv şi gros, de ţine piept greutăţii de vreo 40 şi mai bine de ani.

Cărţile le-am citit mereu cu grijă şi fără să îndoiesc colţurile. De scris pe ele nici atât. Mai am pe unele primite cadou câte o dedicaţie, care îmi pică bine acum, după hăt bine ani, în rest creionul nu le-a atins. De marker colorat nici nu poate fi vorba.

Nici manualele nu le mâzgăleam, preferând să-mi scriu schematic ideile şi să învăţ după notiţe.

Singura carte pe care am mai notat a fost cea de TOEFL, pe care notam una-alta cu creionul. De obicei la rezultate, unde-mi şi calculam scorul. Şi scriam ‘bravo’ unde aveam peste 90% corect şi ce venea până la 80-95% primea notări de genul ‘mai multă atenţie’, ‘să-ţi fie ruşine’. Aş vrea să fiu modestă să spun că aveam scor mai mic, dar nu prea se întâmpla. Făceam exerciţiile prin a XIII-a şi pe atunci mă ‘calificam’ cu tot felul de vorbe de încurajare.

Distractiv a fost acum câţiva ani, când meditam un vecin şi a văzut comentariile mele de pe paginile respective. Ne-a pufnit râsul pe amândoi şi mi s-a părut copilăresc şi în acelaşi timp drăguţ. Deh, ne mai înmoaie bătrâneţea asta.

Alte cărţi nu ştiu să fi ‘notat’, pentru că mi se părea un sacrilegiu. Mai luam cărţi de la bibliotecă şi mă miram în ce hal pot fi aduse de cititori. Ai mei cred că mă dădeau cu capul de pereţi, dacă mâzgăleam sau rupeam cărţi.

Aşa că, după ani buni, cărţile noastre din bibliotecă arată ca noi. Se vede că timpul a trecut peste ele, au fost citite şi răscitite, dar, în afară de paginile poate îngălbenite de anii petrecuţi în casa noastră, sunt ca scoase din tipografie.

E bine să scriem pe cărţi? Sunt şi alţii la fel de ‘maniaci’ ca noi?

PS: dacă tot povestim despre lucruri sfinte, v-aş foarte recomanda un forum pentru cititorii de carte. DeLibris.Net este construit de un băiat de zahăr, faţă de care am datorii cât România faţă de UE. Merită să aruncaţi un ochi şi mai ales să-l ajutăm să construiască o comunitate a cititorilor aşa cum merită un asemenea proiect.

 

IF YOU ENJOYED, PLEASE SHARE. THANK YOU IN ADVANCE.
Ramona Jar
Ramona Jar

I'm an SEO consultant, web designer and part-time tennis coach. Wife, mother, dog and cat owner (or owned). Romanian by birth, American by choice.

Articles: 1793