Din seria ‘chestii de vizionat pentru lobotomizaţi’, povestim astăzi despre o treabă pe care am văzut-o pe Heavy. Ca şi The Biggest Loser, Heavy ia nişte oameni ‘serioşi’, aducându-i de la 150-200 de kile la o masă ceva mai potrivită unui trai de preferat mai lung. Spre deosebire de TBL, episoadele din Heavy urmăresc câte doi indivizi de la începutul ‘tratamentului’ de 6 luni la final.
Nu doresc să insist neapărat pe show, dacă aveţi curiozitatea să vedeţi cum muncesc oamenii în cauză şi peste ce greutăţi mai mult sau mai puţin regizate dau, îl puteţi viziona şi singuri. Mi-a atras însă atenţia o ‘concurentă’ (deşi nu se dau premii).
Domna în cauză a trecut lejer de 400 de livre, ceea ce o duce, mai pe măsurile noastre, spre 200 de kile. Este tânără, culmea, măritată cu un nenea ceva mai slab (probabil la 150 de kile in viu). Sunt împreună de 2 ani aproape, deşi faza asta cu ‘impreună’ e doar aşa teoretic. La cât de grea este şi imobilă, ‘intimităţurile’ ies din discuţie.
Soţul îi aduce mâncare la pat fotoliul care este şi casă şi masă, o ajută să-şi fixeze aparatul de respirat, să nu se sufoce noaptea, chestii din astea de soră medicală sau soţ model. Cum el are ceva mai puţine kilograme, este şi mai ‘sprinţar’, deci pe el pică toate păcatele.
Bun, se ia dama în cauză şi se duce la un ‘wellness center’, unde primeşte mâncare în porţii bine calculate şi o căruţă de sport. După primele săptămâni, în care simte că-şi dă obştescul sfârşit, eroina noastră creşte în rezistenţă şi descreşte în numărul de kilograme sau cum veţi dori să-i calculaţi masa.
Şi vine o clipă magică, în care soţul este adus un pic la ‘sediu’ şi invitat de perechea mult sportivă să facă niscaiva mişcare împreună. După cum bănuiţi, mai că rămâne văduvă în sala de antrenament, moment de magică bucurie şi satisfacţie profesională. Bun, toate meritate, că şi-a rupt dosul deja săptămâni întregi cu un program de antrenamente care l-ar pune în bot şi pe un atlet.
Concluzia ei, după ce pleacă jumătatea, este însă de poveste. A noastră concurentă începe să-şi pună problema că nenea nu mai este ‘de nasul ei’. Chiar dacă nici ea nu este încă pe un drum stabil, nu e clar dacă va fi în stare să se ţină de un ritm draconic de sport şi să stea departe de produsele culinare de care recunoaşte că este dependentă, deja ştie că soţul nu mai este la nivelul dorit.
Deci prostul care mai că nu a şters-o la dos (chestie chiar probabilă, ţinând cont cât era de ţintuită la fotoliu, că nici pe pat nu putea dormi), nu mai este de nasul ei. Nu se pune problema dacă ea va ţine un regim alimentar normal şi va păstra un ritm sănătos de slăbit, nu se pune problema că el ar refuza totalmente să accepte schimbări drastice de stil de viaţă, dama noastră ştie de pe acum că el nu mai corespunde.
Când eşti deci gata să renunţi să mai lupţi pentru ‘voi’? E normal să ai ceva răbdare? E normal să ai ţelul tău atât de bine stabilit, încât nimic să nu mai conteze?
