Primele articole scrise de ‘eu’ datează de prin 2002, când am lansat dojo.ro, am prestat de atunci destule tutoriale/articole/aberaţii, că doar creatori de conţinut ne credem.
Nu mai ştiu câte şi pe unde, că am scris pentru siturile mele (care la rândul lor s-au reorganizat) sau pentru alţii (puţini, dar au fost şi ei). Încă de pe atunci conţinutul era marele rege, poate şi pentru că nu era netul înţesat de specialiştii SEO, care să împingă situri zero ca şi calitatea conţinutului, în detrimentul celor bine scrise dar nu atât de bine promovate de ‘specialişti’.
Am ţinut cu dinţii de scriitura mea, care nu-i a mai tare din parcare, dar care presupune timp şi efort. Plus niscaiva studiu individual. Am urmărit hoţi de conţinut şi mi-am încordat bicepşii anemici întru ştergerea articolelor ‘copy-paste’.
De ani buni scriu pentru siturile mele, iar acest conţinut mă ajută să am ceva trafic sau niscaiva greutate, dacă doresc să vând un proiect.
Sunt activă în social media exact cât trebuie să nu creadă lumea că am crăpat. Pe Facebook ţin în general legătura cu prieteni şi rubedenii, pe Twitter mai arunc câte o ‘castană’. Este prea mult zgomot de fond iar ziua mea de lucru este şi aşa de 14 ore.
Pe când eram şi noi la început cu statul pe forumuri şi nu orice prost avea spaţiu serios de stocare pe contul de hosting, mulţi foloseau (şi mai folosesc) photobucket sau alte situri de găzduit gratis imaginile. În ultimii ani, deşi articolele respective rămâneau (pe forumuri care nu s-au închis), imaginile erau demult dispărute. Pentru că situl x s-a închis, pentru că a rămas contul inactiv, sfântul ştie de ce.
Acum se folosesc Flickr, Picassa şi altele similare pentru pozele de concediu sau de familie. Sau se urcă mii de poze pe Facebook şi se ţin adevărate jurnale acolo.
Conţinut moca pentru siturile respective, în timp ce respectivii, dacă ar dori să promoveze ceva pe site, ar scoate bani din buzunar. Păi nu? Că doar conţinutul e al lu’ Facebook acum, iar situl, oricât efort bagi în el NU E AL TĂU.
Ţin diverse proiecte online pe domeniile mele, CU PUBLICITATEA MEA. Am un site pentru pozele de călătorie (BestWorldImages.com) şi folosesc Facebook doar ca ‘teaser’ şi sursă de trafic pentru colecţia mea de poze. Dacă va face şi bani din publicitate, e bine, dacă nu, mare grabă nu este. Oricum nu depind pozele mele de nimeni şi mai ales conţinutul respectiv (sau colecţiile de poze, na) stau acolo, nu pe un site care poate mâine mă banează sau se închide.
Avantajul în a-ţi ţine ‘ouăle’ în ‘coşul’ tău sunt destule: ajută la promovarea unui brand, nu depinzi de nimeni, câştigurile de imagine şi de publicitate sunt doar ale tale.
Mă uit cu interes pe pagina lui Alex Negrea, un mare ‘evanghelist’ în social media şi facebook în special. Îl citesc cu drag încă de pe când era Buddha şi prea slobod la gură pentru gusturile altora. Îi vizitez zilnic blogul (aşa cum se întâmplă cu altele 100 şi ceva) şi mereu aştept articole în stilul lui. Văd tot mai rar articole pe blog, deşi pe Facebook este prezent zilnic. Şi pune întrebări, vine cu idei de discuţii.
Partea proastă este că se pierde într-o mare de informaţii irelevante. Poze cu nepoată-mea cea mică, updates de la foşti colegi, links postate de x şi y, cereri de prietenie sau sfântul ştie ce. Este doar o furnică într-un muşuroi atât de eterogen şi în general atât de ‘diluat’ ca informaţie, că multe mesaje şi idei trec neobservate. Asta în timp ce pe blogul lui timpul nu-i mai permite să dezvolte aceleaşi idei.
Vă citesc pe toţi pentru că aveţi o imgine foarte clară în mintea mea. Sunteti cu toţii personalităţi bine conturate, aveţi farmec şi INDIVIDUALITATE.
L-am luat pe Alex ca exemplu pentru că el susţine cu toată energia tot ce ţine de Facebook şi situri similare. Le recunosc potenţialul şi le acord ceva din timpul meu deja întins la maxim. Dar nu mi-aş dori niciodată să fiu mai activă acolo, decât pe siturile mele. Pentru că pe siturile mele sunt Dojo, aia cu blogul, cu forumul de karate, de web desigb, slăbit, cărţi, ortodonţie sau cine ştie ce altceva. Pe Facebook sunt ‘încă unul’ într-o mare de oameni, iar vocea mea se pierde într-un vacarm zilnic.
Eu deci nu fac cadou conţinutul meu, pentru care de ani buni fac scandal, dacă este preluat. Pozele mele sunt pe situl meu, articolele mele se împart într-o reţea personală. Depinde doar de mine, eu adun roadele, când prind un contract de publicitate sau pun un banner de la cine ştie ce sistem de publicitate.
Voi cu faceţi cadou munca voastră?
