N-am idei perverse, dar pornesc de la obiceiul (prost?) al multora de a pupăci copii cunoscuţilor sau rubedeniilor, de parcă nu mai există altă ocupaţie pe lumea asta.
Salut, sunt Ramona şi nu sunt o pupăcioasă!
Adică nu mă trag de la un pupat cu o cunoştinţă bună sau un neam, dar nici nu iniţiez eu ‘ostilităţile’. Dacă între maturi e cum este, când vorbim de copii, ideea mea ar fi că ‘less is more’, vorba românului nostru Goethe.
Caz: mi-am vizitat nişte rude recent şi am dat prima dată cu nasul de nepoţica mea de 8 luni deja. Care este un înger de copil, atât de relaxată şi de prietenoasă, de te gândeşti că nu e ceva normal la ea. Dar este. E un bebe foarte dulce şi cu chef de luat îm braţe şi jucat. Ceea ce am şi făcut, că s-a aruncat aproape la mine în braţe. Nebunie de copil, să le trăiască.
Printre discuţii cu diverse rubedenii, am aflat că sunt mici animozităţi că mama fetei a decis să le mai taie avântul celor care tot sar să pupe copilul. Pe faţă. Chestie cu care eu sunt de acord. Cu mama, adică.
Eu stau departe de pupat copiii altora. Nu pentru că nu mi-s dragi, ci pentru că nu ştiu ce chestii ‘port’ eu şi ce ia copilul. Ultima dată când m-am verificat nu eram purtătoare de nuş’ ce chestii nasoale, dar nu ştii niciodată. Plus că mi se pare idiot să ‘lingi’ copilul altuia, pur şi simplu din principiu.
Am stat 6 luni cu prietenii noştri şi fetiţa lor. Încă 6 luni anul trecut. Ne-am jucat cu ea, am şters-o la fund, când era cu noi, eu i-am făcut şi baie o dată. Am ajutat-o să se îmbrace, a venit la noi în pat, am mâncat împreună, am cărat-o în spate sau pe umeri (soarele mai mult, că io-s nevolnică), ne-a stat în braţe etc. A fost ca şi copilul nostru şi totuşi am pupat-o pe obraz de vreo 2 ori cred. Când s-a întors din Germania şi când am plecat noi ‘de tot’.
Aş fi stat să o pupăcesc? Oh, da. E un copil atât de dulce şi de reuşit, că i-ai închina o statuie. Dar, deşi am trăit în casa lor şi am fost toată ziua cu ea, am preferat să nu o smotocesc atât. Că oricum dragostea ţi-o poţi arăta şi altfel, decât terorizând copilul cu pupături.
Când e vorba de nou-născuţi, mi se pare de bun simţ să nu îţi laşi ADN-ul pe copil. Nu ştiu dacă exagerez, dar nu cred că sistemul lor imunitar e atât de ţeapăn, încât să îl pui la muncă. Plus că mi se pare destul de greţos ca tot felul de adulţi să pună gura pe copil.
Sunt eu ‘dereglată’?
