Ieri am retrăit, măcar aşa din poveşti, una dintre cele mai frumoase perioade din viaţa mea, munca la fostul Radio Analog Timişoara. Cel care mi-a readus în memorie emisiunile, muzica bună şi anii “tinereţii” a fost un ascultător ce îmi scria de ani buni la “by requestul” de duminica dupa-amiază (Lazy Sunday Afternoon, Weekend Plus sau cum s-a mai chemat in vreo 6 ani cât am stat şi pe tronsonul acela orar).
Mi-a solicitat muzică în fiecare duminică, mi-a deschis ochii spre formaţii noi şi interesante, mi-a dat senzaţia că nu vorbesc ca proasta în târg pentru copacii de pe drum. Andy, mulţumesc. Şi celorlalţi care se regăsesc în această echipă nevăzuta de iubitori de muzică frumoasă …
După 3 ani de când Radio Analog este doar amintire, Andy m-a regăsit pe net şi m-a “peţit” la o poveste. Ne-am întâlnit la ora 12 (ceea ce nu ştie el este că eu am fost şi miercuri la 12, pentru că uitasem că întâlnirea este joi … nu vă miraţi .. aşa sunt eu) în faţa Operei Române Timişoara, fără ziar în mână sau un trandafir roşu (deşi făceam eu mişto că ne întâlnim ca la matrimoniale).
Mi-a propus să luăm un ceai la Cărtureşti. Nu i-am spus că nu mă omor după ceai şi acum mă bucur. E clar că prefer un lapte cu cafea la orice oră, dar ceaiul lor de acolo era prea “exotic” pentru a nu încerca măcar.
Am ajuns la Cărtureşti, am urcat la etaj şi m-a lovit aşa o stare de bine … muzică de foarte mult bun simţ (că doar promovează evenimente culturale), o tânără drăguţă amuzată de uimirea mea … şi niste mese libere, de am putut alege (chiar era ora la care oamenii normali merg la muncă, nu umblă lela prin ceainarii).
Meniul este ucigător. M-am uitat literalmente ca o mâţă ochelaristă în calendar şi am făcut ceea ce face orice om încurcat: l-am lăsat pe “date” să aleagă pentru mine. A ales bine.
Au apărut pe masă două ceşcuţe goale (pentru ceai), doua ceşcuţe cu lapte rece şi câte două recipiente mici pentru miere, plus două porţii aburinde de ceai. “Lasă-l puţin să se răcească” m-a sfătuit Andy, exact când era să fac o listă ad-hoc de sfinti: m-am fript puţin.
Ceaiul a fost MAGNIFIC. Cu un nume pe care sincer nu pot să îl reproduc, tot felul de “mirodenii” în el. MAGNIFIC şi asta o spune un duşman înrait al apei chioare (aşa cum mi se pare de obicei ceaiul).
La final am avut un şoc. Pentru două “şoluri” de ceai (de am umplut cana de 3 ori) am plătit “uriaşul” preţ de 12 lei. 6 lei un ceai ameţitor de bun … în condiţiile în care în alte locuri o cafea vai de capul ei trece de 8 lei. Sau un cola.
Concluzie: ca de obicei sunt o întârziată de descopăr doar acum oaza de ceai bun. Concluzia a doua: ma vor mai vedea la moacă şi altădată. Chiar mi-a plăcut.
