Am primit acum cateva minute un apel telefonic de pe un număr privat. Ştiu că de obicei este vorba de cineva din “exterior” că nu prea am parte de idioţi puşi pe glume. Era Claudiu, unul dintre instructorii români de Karate cu care mi-am intersectat drumul în anii ăştia de când ţin dojo.ro în funcţiune. Acum 3 ani mi-a trimis un karategi superb cadou (exact când eram convinsă ca nu mai pup eu dojo, din cauza unor probleme cu spatele). Nu ne-am întâlnit face to face, dar m-a ajutat să ţin comunitatea şi a oferit mereu informaţii super interesante de la “botul calului”, pentru că în fiecare an stă prin Japonia săptămâni bune şi se antrenează cu mai marii Shotokanului.
Om excepţional, la fel ca şi Chris.
Chris care nu mai este printre noi. Un anevrism se pare, încă nu se ştie .. un bărbat puternic ca un cal şi în plină formă. Sportiv excepţional, instructor de Karate (nici nu mai ştiu câţi dani, dar luaţi serios de la “boşii” de la JKA şi nu prin nu’ş ce şmenuri), un teoretician superb şi până la urmă un om care a jertfit aproape tot pentru un vis.
La fel ca şi acest prieten pe care nu l-am văzut încă la faţă, dar de care mă leagă totuşi multe. Doi “soldaţi” care şi-au luat pasiunea pentru karate foarte în serios, care au avut puterea să treacă peste orice probleme şi au reuşit să ajungă să lucreze cot la cot cu cei care conduc acest stil. Eu visez măcar să calc o dată pe pământ japonez şi poate să trec pe lângă “sediul” JKA; oamenii ăştia sunt sătui de antrenamente acolo şi de grade luate la examene crunt de grele.
Moartea nu alege, asta este clar. Un sportiv puternic, un bărbat “bine” a murit la treizeci şi ceva de ani. Un român plecat de mult timp din tară care a arătat multora că nu suntem numai violatori şi hoţi, care a antrenat sute de studenţi şi a gustat din plăcerea de a executa un kata impecabil de mii şi mii de ori.
Să ai parte de o eternitate liniştită, acolo în dojoul de sus, Cristi.
