Cred că mă transform în curând într-un blogger ‘motivaţional’, că prea am luat-o pe ulei. Ar trebui să scriu despre altele, dar nu pot. Tre’ să dau afară din mine chestia asta, pentru că mă impresionează. Aşa cum reuşesc să o facă oamenii ‘realizaţi’ pe barba şi pe munca lor. MUNCĂ, se aude acolo în spate?
Erica a plecat, mă scuzaţi, cam de la coada vacii. Pasionată de calculatoare, când probabil ar fi trebuit să ajungă fermier model, cu recorduri cincinal de cincinal. Dar a avut un ‘zbâţ’ şi s-a ţinut cu dinţii de pasiunea asta.
A lucrat prin liceu ca de toate, pe calculatoare să fie, s-a apucat de facultate şi s-a lăsat după un an jumate, spre ‘încântarea’ părinţilor care, spre deosebire de părinţii ‘olimpicilor’ noştri ne-bacalaureaţi, au foarte invitat-o să se descurce cum poate, în loc să plângă pe la televizor că tre’ să-i ajute statul.
Fătuca asta a muşcat din muncă aşa cum nu ne place nouă. Cu salariu incredibil de prost, făcând de toate, mai că nu făcea şi cafeaua. În loc să facă dansul pinguinului şi să plângă pe la colţuri, s-a pus pe muncă şi pe învăţat. Pentru că un OM CAPABIL NU MOARE DE FOAME. Nu, acum nu merge bine, dar în viitor tot ce ştii contează.
După destul timp petrecut ca şi calul de bătaie al tuturor, doar pentru a lucra într-un domeniu ce o pasiuna, a făcut pasul cel mare: şi-a dat demisia, muncind doar pentru ea. Nu credeţi că i-a fost extrem de uşor, mai ales că nu mai avea nici salariul ăla de rahat, care totuşi venea lunar, plus că şi-a ‘maxat’ cărţile de credit cât s-a putut.
Revenim la ‘teorema’ de bază: cine munceşte serios va reuşi.
Cam aşa s-a întâmplat. A devenit MILIONARĂ la 26 de ani vânzând mica afacere de web hosting. Nu a câştigat la loto, nu a ţinut-o ‘sponsorul’ în puf, a tras ca animalul şi a reuşit.
Ar fi avut 1000 de motive să renunţe. Să se plângă că este greu, pentru că aşa i-a fost. Poţi să te plângi că-ţi este greu, dar FĂ CEVA. Munceşte, munceşte şi mai munceşte o dată, studiază cât poţi pentru a deveni tot mai bun şi, în pauzele de masă sau de budă plânge-te, dacă te ajută. Deşi în general o atitudine ‘defetistă’ nu prea a ajutat pe nimeni. Am cunoscut destui oameni care au reuşit sau nu, iar diferenţa este că unii au tras ca neoamenii, iar ceilalţi doar s-au plâns. Iar acum unii încă spun că alţii au avut noroc, când de multe ori norocul ăla a însemnat să lucrezi toată ziua pentru a-ţi împlini un vis.
Vă invit să citiţi povestea ei, chiar dacă e în engleză. Faceţi un efort, puneţi pe google translate. Chiar merită. Încă un exemplu de ‘aşa da’. Pe mine cel puţin asemenea oameni mă inspiră. Nu am o poveste atât de spectaculoasă ca ea, dar se fac 10 ani de când am început să fiu pasionată de web şi pot spune că am încetat să mai am motive de plâns. Nu am milionul de dolari, dar nici la zero nu mai sunt.