Nu prea poţi vorbi despre 1984 fără să te gândeşti la Brave New World (nu am înţeles de ce a fost tradus titlul ca Minunata lume nouă, dar deh, nu-s traducător ‘acreditat’) şi nici invers. Din simplul motiv că ambele cărţi prezintă o societate utopică, în care INDIVIDUALUL este redus la zero, pentru ‘binele colectiv’. Fiind publicată înainte de ieşirea pe ‘scena’ istorică a dereglaţilor de genul Hitler şi Stalin, Minunata lume nouă prezintă o societate fără teroarea lui Big Brother, dar nu mai propice unei dezvoltări normale ale indivizilor.
În 1984 sexul este privit ca o treabă josnică, necesară doar pentru perpetuarea speciei. În era lui Ford (lumea din Brave New World numără anii pe baza invenţiei lui Henry Ford, nu după criteriile noastre religioase) chiar şi această problemă este rezolvată elegant. Oamenii se bucură de sex liber, de preferat cu cât mai mulţi parteneri şi cât mai devreme (toţi le aparţinem tuturor), în timp ce partea cu naşterea este rezolvată ‘in vitro’.
Centrul de Incubaţie se ocupă de producţia ‘în serie’ a indivizilor şi de condiţionarea lor. Aici se ‘lucrează’ fiecare categorie de emrioni, spre a deveni cetăţeni Alfa, Beta, Gamma, Delta şi Epsilon. După cum bănuiţi, clasa superioară este Alfa, chiar Alfa plus, restul vin după.
Într-o societate normală însă castele reprezintă motiv de frustrare (pentru cei din eşalonul inferior). Cum poţi avea o mulţume de indivizi Epsilon de pildă, fără ca ei să nu viseze non-stop accederea într-o castă superioară?
Pentru asta avem hipnopedia: în timp ce copiii (de la stadiul de bebeluşi la adulţi) dorm, o voce mieroasă recită diverse ‘axiome’ care să le estompeze orice dorinţe de acest gen. Fiecare cetăţean este ‘învăţat’ că orice altă castă e rea, doar a lui este bună, condiţionat să fie mândru de apartenenţa sa şi de calităţile castei, oricare ar fi ele.
Punem în ‘mixtură’ şi un drog (soma), consumat de toată populaţia, şi avem deja un plan perfect. Puţinii oameni rămaşi în afara sistemului trăiesc ca nişte sălbatici în ‘rezervaţii’, restul duc o viaţă fără lipsuri şi probleme, dar şi fără orice trăire emoţională în afara plăcerii cauzate de soma şi de sex.
Toată ‘industria’ de produs copii merge perfect, cetăţenii sunt proşti şi fericiţi, uşor de controlat. Se întâmplă însă un accident.
Unul dintre embrioni, Bernard, a suferit o mică eroare pe ‘bandă’, aşa că, deşi teoretic este un mascul alfa plus, nu arată chiar aşa, plus că, spre deosebire de restul, are mici dificultăţi de acomodare. Acestea duc la diverse întrebări şi o viaţă interioară în fierbere, spre deosebire de ceilalţi colegi de vârstă pentru care nu există asemenea preocupări.
Din fericire pentru el, ajunge într-o rezervaţie în care mai trăiesc oamenii ‘neprogramaţi’. Acolo îl găseşte pe Sălbatic, fiul unei femei rămase acolo în urmă cu ani buni. Linda este tipică pentru societatea ‘controlată’, fiindu-i dor de viaţa bună de odinioară şi aplicând unele idei de viaţă total nepotrivite societăţii în care trăieşte acum. Pe principiul ‘toţi le aparţin tuturor’ devine repede cunoscută pentru promiscuitatea ei, spre furia femeilor din ‘rezervaţie’, care-şi construiesc viaţa de familie pe ideile obişnuite nouă: monogamie, loialitate etc.
Sălbaticul, fiul Lindei, este un paria, din cauza lipsei unui tată, aventurilor amoroase ale mamei, plus părul său prea blond. Atât el, cât şi mama lui îşi doresc să revină în ‘lumea nouă’, pentru a reveni la un stil de viaţă la care tot visează.
Linda se re-adaptează imediat, căzând rapid pradă plăcerii de a consuma prea mult soma. Bernard se bucură dintr-o dată de interes din partea celorlalţi Alfa, dacă tot a adus un asemenea individ interesant (Sălbaticul), în timp ce John, blondul cel sălbatic, găseşte imposibilă viaţa acolo. Crescut cu o carte de Shakespeare în mână şi într-o societate în care individul conta, îi este imposibil să fie doar o rotiţă fără cuget în mecanismul acelei lumi.
Nu intenţionez să vă povestesc mai multe, pentru că stric plăcerea finalului. Cartea este însă DE CITIT, mai ales că tonul e parcă mai puţin sumbru decât în 1984.
