Din ce motive refuzi clienti sau renunti la cei cu care deja colaborezi?

Am scris un mic roman pe creditgreu.ro despre acest aspect, o listă de motive pentru care ai putea să nu continui o relaţie cu clientul tău sau să refuzi unul nou. Eu în general simt aşa un semnal de alarmă în următoarele cazuri:

  • clientul care se tocmeşte ca la piaţă. Nu vând cartofi, deci nu prea mă bucur când ‘luptăm’ pentru fiecare cent
  • ‘fă-mi un nou eBay cu 300 de euro’ – există şi clienţi care cer soarele cu tot cu galaxia lui. De evitat
  • pentru el eşti doar un fel de menajeră. În cazul în care afacerea ta NU este de curăţenie, când clientul are zero respect pentru experienţa şi specializarea ta, e clar că va fi un contract anevoios rău
  • aş dori asta şi aialaltă, dar nu ştiu câţi bani am. Fără un buget clar e cam greu de gestionat un proiect. Mai ales că poate ai ‘norocul’ să rămâi şi neplătit
  • îi datorezi şi primul născut – nu pot s-o zic altfel. Clientul care devine abuziv şi doreşte să controleze chiar peste limita contractului.
  • clienţi ce-ţi propun proiecte imorale sau de-a dreptul ilegale. Probabil nu e chiar indicat să-ţi legi persoana de asemenea ‘aventuri’
  • proiectul nu-ţi ‘spune’ nimic. Poţi lucra şi pe proiecte plictisitoare şi irelevante pentru tine dar, dacă le poţi evita ..
  • fool me once – dacă te-a ‘ars’ deja un client la bani, ori nu mai cobori din pat fără avas, ori îl trimiţi spre alţi .. fraieri

Îmi voi permite ceva mai mult shameless self-promotion: am mulţi cititori care sunt interesaţi de freelancing. Primesc mesaje pe email, comentarii aici etc. De asta vă invit să citiţi şi alte articole pe tema asta pe creditgreu.ro, la secţiunea de antreprenoriat. Avem şi o categorie de discuţii, ‘colţul întreprinzătorului‘, unde puteţi povesti experienţele voastre sau pune întrebări.

Aşa măcar, în timp, vom aduna informaţii şi idei, încât să facem pasul mai uşor celor de după noi.

IF YOU ENJOYED, PLEASE SHARE. THANK YOU IN ADVANCE.
Ramona Jar
Ramona Jar

Online marketing and SEO consultant with 20+ years of experience online. I help companies build lead-generating websites and improve their marketing results.

Articles: 1792