Am deschis acest blog din pasiune. Îmi place să scriu, să împărtăşesc idei, să adun o comunitate. Nu m-am gândit niciodată că voi câştiga ceva de pe el, este doar o pasiune.
OK, cut the crap, vorba englezului.
Am deschis blogul fără o intenţie CLARĂ de a face bani în momentul respectiv, dar cu ideea că nu se ştie niciodată. Şi o sutică de euro e mai bună-n plus decât ca datorie. Deci în octombrie 2007 (sau când o fi fost), am pus blogul de sanchi. Oricum aveam reţeaua de situri online, altele făceau bani mai buni decât el. Deci nicio grabă.
Primele campanii au venit după vreo 2 ani jumate, deci cam după 800 şi ceva de articole scrise şi nişte miuţe de comentarii. E un blog mic-mediu, după cum în consider eu, niciodată nu a fost prioritatea mea nici ca proiect, nici ca bani. Cu riscul de a răni fanii cei 3 pe care îi am, blogul nu este no.1 în preocupări din simplul motiv că se fac bani mai frumoşi (cazul meu, normal) din servicii web, decât din scris. Dacă vreodată se va schimba situaţia, nu pot decât să fiu încântată de perspectivă.
Este foarte adevărat că nici nu am plecat la drumul ăsta cu ideea că nu voi face bani de pe blog, pentru că revenim la ideea cu suta de euro.
Am prins nişte campanii de un an jumate’, rulez bannere, mai scriu câte un advertorial. Sunt în atenţia unor agenţii, cu altele deja am lucrat. Ca blogger mic-mediu pot susţine că bani sunt pe piaţă şi poţi primi preţuri frumoase. Că eu nu trăisc din asta exclusiv, e altă mâncare de peşte, dar tot pui de un meniu la KFC din banii ăia.
Deci noul val de bloggeri, flămânzi după bani, nu poate decât SĂ MĂ BUCURE. Ce mă întristează este însă atitudinea lor şi graba de a face nişte euro, care grabă le cam pune-n bot şansele de a prinde campanii serioase cu agenţii care nu plătesc contravaloarea unei gume Turbo pe un ‘advertorial’ (că tot se va pune Nebu să mă ia de urechi pentru folosirea termenului :))
Ce face bloggerul mic (că doar e la început de drum)? Scrie nişte articole, începe să-şi încropească o micuţă comunitate, după care aleargă cu limba scoasă după ‘clienţi’. Graba însă strică treaba, aşa că se ajunge la următoarea situaţie nasoală: omul ştie că ‘este’ oameni care fac bani din asta, deci vrea să facă bani. Calculul e simplu: poţi face 100 de euro dintr-un advertorial (dar cugetă omul ‘cine naiba-mi dă banii ăştia?’) sau din 30.
Ghici ce aleg majoritatea bloggerilor?
Pe învăţăm.net am o categorie de ‘piaţă’ special deschisă pentru diverse ‘dealuri’ de publicitate. E plin de oferte/cereri de articole plătite (mulţumită, Nebu?) pe 1, 2, 3 Euro. Cred maxim 10. De la oameni care vor ACUM să facă nişte bani repede, fără să se pregătească pentru viitorul blogului lor.
Un articol plătit este CONCESIA pe care o ceri cititorilor tăi. Oamenii care vin aici pe dojo blog să mă citească, SIGUR nu vin pentru articolele mele despre BCR. Sau Dove. Că ştiu şi ei să-şi ia săpun, tampoane sau un card. Vin pentru că probabil scriu ceva interesant şi le place. Nu strâmbă sărmanii prea tare din nas (sau nu toţi) că mai am şi un banner, că probabil au înţeles şi ei că marea dragoste trece prin stomac şi, chiar la 53 de kile, mai mănânc şi eu.
Dar când scriu un advertorial (na, că i-am zis aşa), atunci le bag sub nas o chestie care nu-i încântă neapărat, că doreau un articol ‘din inimă’ (ca ăsta, cu toate blestemele şi bad karma de mi le adun peste bot), nu reclamă la creditul nuş’ care de la Banca x sau y.
Tocmai pentru că în general sunt fată simpatică şi scriu chestii care le plac sau măcar le stârnesc o reacţie, nu mă scot din bookmarks şi poate-mi fac hatârul să şi comenteze la articolul respectiv, marcat aici clar prin includerea în categoria promo.
Am spre 1300 de articole (nu mult pentru a-listeri, destul pentru un junior ca mine în domeniu) şi sub 20 de articole plătite. Zic că e un raport frumos.
Ce faci însă când ai jumi-juma sau similar?
Pe mine m-ai pierdut ca şi cititor. Sau, dacă eşti destul de mare, te vizitez zilnic şi am cursorul pe x-ul din dreapta sus. Imediat ce s-a încărcat situl, văd că ai (din nou) un advertorial, am plecat. Dacă sunt foarte rare, îmi place să mai intru în joc, dacă sunt aproape zilnice, am ceva mai bun de făcut.
Nu ştiu care ar fi o proporţie decentă, că nu-s specialistul lu’ peşte în domeniu, dar pe mine cel puţin orice mai ‘strâns’ de 1/10 (adică un articol promoţional la 10 de esenţă) mă cam deranjează. ‘Ăia marii’ scriu şi 3-8 articole pe zi, deci îşi permit să arunce articolele publicitare, unul care vinde 30 de articole pe lună este oare în stare să scrie 300 de articole bune să-şi recâştige cititorii?
Probabil că, dacă ar scrie 10 articole bune pe zi, nu ar vinde cu 3 euro un advertorial .. zic şi eu.
Repet, proporţia asta este discutabilă, dar revin la ideea că orice articol plătit este un şut în vintre dat cititorului. Oricât de frumos împachetezi tu articolul, tot aiurea este, pentru că omul vrea să te citească PE TINE, să afle ce te doare pe tine sau te irită.
Care sunt riscurile?
Scriind pe gratis (la tot felul de concursuri, că poate câştigi ceva) sau pe 3 euro, cam asta este valoarea de ‘piaţă’ şi va fi greu să te ridici. Aşa cum există designeri web care fac un layout pe 5 euro, există unii care-l fac pe sute de euro sau mii. Depinde de o groază de factori, dar de cele mai multe ori oamenii învaţă să se vândă tot mai bine. La fel de drept este că un designer care face acum câteva sute de euro pe un design nu a lucrat niciodată pe 5.
Te bucuri de nişte bani ‘rapizi’ dar conţinutul are de suferit. ŞI SE VEDE. În loc de conţinut interesant, ai tot felul de pomelnice despre sfântul ştie ce prostii, doar pentru că vrei cantitate. Ei bine asta nu este piaţă. Aici ar fi bine să vinzi puţin şi scump, decât să-ţi tai craca succesului din prima.
Odată ce te vinzi pe 5 euro, e foarte greu să găseşti o agenţie SERIOASĂ care să dea măcar de 10 ori mai mult pe un articol. Nu, agenţiile cu 30 de lei pe articol nu sunt agenţii serioase. Vorbim despre Standout, Spada, The Practice etc. Acolo unde prinzi campanii pentru branduri serioase (BCR, Orange, Dove etc), nu langoşeria Vaca Deşălată din Pârlipăţul din Deal. Campanii ce sunt ‘dedicate’ blogurilor ce par serioase, cu conţinut de calitate, comunitate etc. Nu cu 99% posturi proaste (şi prost) plătite şi vreo două filmuleţe de pe iutiub.
Atunci ce facem?
Păi scriem. Scriem cât putem de bine. Suntem prezenţi pe la alţii pe blog cu comentarii pertinente. Avem grijă de ‘coteţul’ nost’ online şi ne pregătim cu grijă de succes. Nu ne rupem comunitatea cu tâmpenii, nu vindem ‘pâinea şi sarea’ blogului pe o pereche de chiloţi de la Obor. Chiar dacă asta înseamnă 2-3 ani de stat ‘pe tuşă’, deşi sunt bloggeri ce au urcat extrem de repede.
Odată ce ai un trafic decent, o comunitate pe blog şi articole care dovedesc că nu eşti chiar bou, vei începe să primeşti email-uri de la diverşi. Unii doar testează apele, alţii deja au comenzi ferme pentru tine. Dacă nu, cauţi pe google şi dai de siturile agenţiilor. Dă-le un mesaj şi prezintă-le blogul tău deştept. Chiar şi clienţii privaţi trebuie să ştie că un articol de genul ăla, tocmai că nu e de genul 10 la un leu, costă, dar şi ‘produce’.
Un blog nu te costă enorm în sine. Că nu toţi bloggerii rulează pe teme unicat. Un pachet de hosting e ieftin, un domeniu acceptabil.
Da, TIMPUL TĂU COSTĂ, dar poţi să iei acum 3 euro pe oră sau mâine 50 sau mai mult.
Absolut orice articol vândut pe nimic este un pas înapoi. Poţi scrie unul de pasiune faţă de o cauză, că toţi facem asta. Poţi testa un concurs eventual. Dar nu te vinde pe nimic, nu accepta preţuri de mizerie doar pentru că eşti prea mic. Munceşte să creşti blogul şi comunitatea, iar preţurile bune vor fi justificate ŞI PLĂTITE.
Dacă lumea te ştie că scrii pe 3 euro, cine crezi că vine să-ţi dea de 30 de ori mai mult?
