Am în general o problemă cu oamenii care nu fac altceva decât să se plângă toată ziua. Încă nu am înţeles cum pot rezolva nişte văicăreli problemele cu care te confrunţi, mai ales când mulţi depăşesc faza aia de ‘îmi plâng puţin de milă şi-mi trece repede’ şi o ţin într-un vaiet continuu.
Din 2009 (pentru unii poate mai repede sau mai târziu) criza asta măreaţă ne dă de furcă. Ne trezim cu noi atribuţii la serviciu şi mai puţini bani, poate fără job, cu clienţi mai greu de găsit etc. Întreaga lume tremură pe tema asta, se resimt americanii, românii şi toate naţiile.
Cel mai iritant este însă când colaboratori sau clienţi încearcă să ţi-o ‘tragă’ pe tema asta: ‘dar tu nu înţelegi ce probleme am’. Asta-mi spunea un colaborator care a întârziat 10 luni să-mi facă nişte plăţi. Plus un client cu care am stabilit un anumit preţ pentru nişte situri, am făcut unul şi apoi credea că pic pe spate de emoţie, când cerea un discount de 200 de euro. ‘Păi dar este criză’, îmi replica, la 5 minute după ce s-a lăudat cu un Mercedes SUV de doar 50 de mii de euro (second-hand).
Nu ştiu ce m-a înfuriat mai mult: nesimţirea de a te tocmi la un contract stabilit sau alăturarea fazei cu criza, când tu ai dat preţul unui apartament pe o maşină. Dar îmi ceri o reducere de 200 de euro. Mda, sigur …
În ambele cazuri (pe lângă nesimţirea de a-ţi bate joc de timpul şi de banii mei), mă deranjează ‘standardul dublu’. Adică doar pentru EI este criză.
Am trecut prin tot felul de porcării anii ăştia: am rămas fără job, am avut luni proaste pe freelancing, chiar ieri am aflat că ăl mai importat client al meu reduce programul nostru de muncă. 50% din program, proporţional şi ‘salariul’ meu, deci trebuie din nou să caut alte proiecte, să încerc să atrag clienţi etc. Asta în condiţiile unei crize eterne pe care o resimt puternic şi clienţii mei, că nu-s miliardari.
În aceleaşi condiţii unii aleg să-şi rupă spinarea pentru a face criza suportabilă pentru ei şi FAMILIILE LOR, iar alţii aleg să nu-şi respecte obligaţii contractuale, pentru că, nu-i aşa, criza i-a lovit exact pe ei. Nu vorbim despre proastă organizare, despre cash flow aiuristic sau neobrăzare (cazul ‘manelistului’ cu SUV), vorbim despre o criză care i-a vizat doar pe ei, sărmanii oameni.
De obicei când fac o prostie sau greşesc în faţa cuiva (că se mai întâmplă), recunosc unde am greşit: nu am gestionat OK timpul, am avut nişte zile de ‘lene’, am greşit tehnic aici sau acolo. Niciodată nu i-am spus unui client ‘bă, ce să-ţi fac, criza’.
Criza ne-a scos pe toţi dintr-un anumit ritm şi ne-a lovit diferit. Unii au trecut mai uşor, alţii s-au ‘reinventat’ doar să nu moară de foame. Faptul că probabil familia mea o duce destul de decent pe vremea aceasta nu este o întâmplare. Este MUNCA mea de 2 ani şi ceva. Sunt zilele cu 14 ore lucrate pe net, doar să fiu sigură că trecem şi peste hopul ăsta.
Simţim criza, încercăm să-i eliminăm neplăcutele efecte. Dar asta nu înseamnă să ne batem joc de alţii doar pentru că este criză. TOŢI o simţim, unii ştim însă că oricum nimeni nu ne datorează nimic. Poate avem însă un minim bun simţ să nu ne batem joc de alţii, motivându-ne prostiile cu o problemă pe care o resimt toţi.
