Incercăm totuşi?

Printre echipele de pitici pe creier pe care-i deţin mai este unul legat de momentele alea ‘faine’ în care unul şi altul, auzind vreun plan de-al meu, spun ‘nu vei reuşi’. Am auzit chestii din astea în 33 de ani de să-mi ajungă, chiar dacă în ultima perioadă îmi deschid gura mai rar şi doar în faţa unora care au dovedit că au măcar o minimală încredere în mine. Normal că şi ei mai cască ochii la câte o idee şi-mi explică doct că nu prea am şanse de reuşită.

Şanse din start ai de puţine ori, dar vreau să cred că, daca pui timp şi efort în ceva, chiar dacă nu vei intra în Cartea Recordurilor, ceva tot vei face.

Că e vorba de sport, dans sau o afacere, uneori trebuie doar să treci peste lipsa altora de încredere în tine şi să faci pasul respectiv.

Uneori vei eşua, uneori vei reuşi. Vor fi câteva ocazii în care poate vei descoperi pasiunea vieţii sau cariera la care niciodată nu îndrăzneai să visezi măcar. De multe ori porneşti în ceva ‘fără şanse’: eşti prea bătrân pentru un sport anume, prea sărac pentru o investiţie, nu prea ai telent într-un domeniu, dar parcă ai încerca.

De fiecare dată, dintre sportivii care au pornit ‘bătrâni’, unii reuşesc să ajungă în top. Unii artişti cu mai puţin talent, dar dispuşi să muncească, reuşesc să ‘învingă’, unii antreprenori fără nicio şansă îşi creează o situaţie prin muncă şi încăpăţânare.

Ce facem deci când alţii consideră că nu avem nicio şansă? Ne lăsăm convinşi? Mergem mai departe şi dăm totul? Ne facem norocul prin muncă şi ne bucurăm de faptul că am încercat sau preferăm să nu ieşim din ‘cutie’? Când v-au spus alţii că nu veţi reuşi, le-aţi dovedit că spun prostii?

IF YOU ENJOYED, PLEASE SHARE. THANK YOU IN ADVANCE.
Ramona Jar
Ramona Jar

I'm an SEO consultant, web designer and part-time tennis coach. Wife, mother, dog and cat owner (or owned). Romanian by birth, American by choice.

Articles: 1793