Un ‘puştan’ de 20 de ani de pe un forum american se plângea acum câteva zile că nu-l ajută părinţii. Are nevoie de o maşină iar ‘ăi bătrâni’ nu-i dau banii pentru una, doar i-au oferit una veche, dar aia nu cadrează cu imaginea lui.
La 20 de ani am început să lucrez ‘oficial’, având pe timpul liceului mici câştiguri pentru câte o şedinţă de meditaţii la engleză. Bani care intrau în ‘bugetul’ pentru cărţi sau diversele cheltuieli mari şi inutile dinspre final de liceu. Am avut mereu nevoie de maşină. Nu am avut niciodată pentru că, pe când ar fi fost bani de aşa ceva, ‘capul familiei’ nu era în stare nici o bicicletă s-o ţină dreaptă, după aia pur şi simplu nu au fost bani. Trăgeam de ei de la o lună la alta, abia acopeream ce trebuia, de unde un asemenea lux?
Am folosit cu mare bucurie mijloacele de transport în comun (schimbam două sau mergeam aproape o oră pe jos – dus, că era dublu şi cu întorsul), am mers cu bicicleta, am dat salarii şi firmelor de taximetrie.
Aproape de împlinirea a 3 decenii de când fac umbră pământului mi-am permis o maşină. Bun, am ales să pun banii ca avans pentru dojomobil şi să plătesc 4 ani ‘jucăria’. Cu o jumătate de an înainte am făcut şi şcoala de şoferi. Un efort financiar serios, de care sunt totuşi mândră, aşa cum sunt încântată de maşinuţa mea. A MEA sută la sută, muncită până la praful de pe striaţiile anvelopelor de vară.
În tot acest timp mi-am achitat datoriile şi mi-am ajutat familia. Pentru că mi se pare normal ca de la o vârstă să-ţi intre minţile în cap şi să fii alături de familia ta. M-au crescut cât de bine au putut, m-au ţinut în şcoală, m-au ocrotit aşa cum o fac nişte oameni care au înţeles care este rolul lor de părinţi. Mi se pare idiot ca de la o anumită vârstă să mai stai cu mâna întinsă.
Eşti destul de mare? Poţi să-ţi dezmorţeşti aripile. Că părinţii nu vor învăţa niciodată că eşti adult, asta e altă discuţie. Dar măcar să le dovedeşti că totuşi ai trecut de perioada suzetei.
