Cei care mă ştiu cunosc şi ‘gusturile’ mele în modă. Adică zero gusturi, că arunc nişte jeanşi pe mine, un tricou şi nelipsiţii adidaşi.
Pe când eram mai jună preferam ‘avioane’ din astea noi. Modele rotnujite, cu aer, cu sfântul ştie ce. Asta până prin 2007 cred (sper să nu zic prostii), când am fost cu ‘soarele’ şi sora lui în Berlin. Omul meu s-a înfipt la o pereche de Adidas Superstar, care-i foarte plac, încercând disperat să mă tragă de la ‘avioane’ la chestii din astea clasice.
Eu nu şi nu. Că-s urâţi, că-s prea simpli. Până se înfurie moldoveanu, de credeam că mă lipeşte de un zid şi-mi şuieră ‘ia-i măcar în picioare, să vezi cum stau’. Şi-i iau. Păi stătea foarte bine. Comozi, arătau perfect cu blugii, dungilea alea 3 negre dădeau formă frumoasă.
Ăla a fost momentul in care am renunţat la ‘avioane’ şi am trecut pe ‘superstari’, cu diverse variante, nu doar cea alb şi dungi negre.
Aşa a arătat prima mea pereche de ‘adidaşi’. Modelul datează din 1969. Am prins unele modele la reducere în State (35-40 de dolari perechea – preţul ‘oficial’ e undeva la 70), deci extrem de ieftin.
Anul trecut, dacă tot mă întorceam în Ro şi nu ţineam morţiş să dau dublu preţ pe ei, am mai căutat un model, să nu mă plictisesc. Şi am văzut o pereche tot din asta ‘clasică precum baletul rus’ şi am ţinut morţiş s-o cumpăr deşi vânzătoarea spunea că-i de băieţi. Bre, e număru 7? Este. Stă pe picior ok? Stă. Cui îi pasă că-i de la raionul de puştani?
Se numesc Adidas Samba şi modelul a apărut în 1950. M-am uitat acum câteva săptămâni pe net şi mi-a picat faţa. E clar că arată ‘oldie’, dar nu mă aşteptam să fie de peste 60 de ani.
Încep să apreciez altfel pantofii ăştia când mă gândesc câte generaţii au folosit modelul. Deşi sunt atât de vechi ca design, sunt extrem de uşori şi de comozi, stau excelent de bine pe picior şi arată extra.
Voi aveţi asemenea modele vechi de când lumea?
