Am fo’ un pic ocupata

Bănuiţi probabil că, dacă nu postez într-o zi, probabil am neşte chestii pe cap. Exact.

Sunt în plin lucru pe situl unui client şi de cam o săptămână ‘buchisesc’ la un nou forum. Minunata comunitate se cheamă Top-Community.com şi se doreşte a fi o locaţie pentru bloggeri şi administratori de forum. ‘Of cors mai hors’ că se pot discuta şi alte daravele de webmastering, dar ăsta este ‘focusul’ să zic aşa.

Pe piaţa ‘enternaţională’ există în acest moment un ‘jucător’ uriaş The Admin Zone şi nişte greuceni ceva mai mici, unii chiar penibili. Deci este loc de înfipt să zic aşa. Consider deci că e un mic ‘vid’, ce tre’ umplut. Şi, dacă tot am vândut anul trecut forumul de webmasteri, era clar că mă plictisesc al naibii de mult.

Cu prilejul ăsta testez un nou script (XenForo), deloc prost aş spune, şi mă distrez din nou cu o comunitate ce abia începe. Am primit deja ajutor de la copiii mei de pe învăţăm.net, săru’mâna, aşa că începe să se mişte destul de mişto. Probabil în câteva săptămâni va avea nişte statistici mai decente.

Probabil vă gândiţi că am înnebunit să fac un forum pe engleză, când se simte nevoia în România de un forum de blogging, ideea este că învăţăm oricum are categorie pentru asta şi o căruţă de oameni experimentaţi, deci era redundant. Punem la socoteală faptul că piaţa publicitară în Ro este cum este şi ajungem la concluzia că într-o baltă mai mare sunt şi mai multe undiţe de care să ne prindem.

Dacă doriţi să vă ‘şlefuiţi’ calităţile de blogger şi să discutaţi cu oameni de peste tot din lume, vă foarte şi cu drag invit pe forum. Tre’ doar să ştiţi un pic de engleză. Dacă nu, puteţi veni pe învăţăm, că acolo scriem în limba Luceafărului 🙂

 

IF YOU ENJOYED, PLEASE SHARE. THANK YOU IN ADVANCE.
Ramona Jar
Ramona Jar

Online marketing and SEO consultant with 20+ years of experience online. I help companies build lead-generating websites and improve their marketing results.

Articles: 1791