Fahrenheit 451

Pompierii. Acei oameni cu inimă de leu, care sar în flăcări pentru a ne salva vieţile sunt acum cei care pornesc vîlvătaia pentru că am păcătuit: avem măcar o carte în casă. Cărţile, păcătoasele de ele, sunt arse cu dezgust, iar casele celor care le-au avut sunt făcute scrum. Suntem într-o societate în care televiziunea este totul. Ne dorim câte un ecran de televiziune cât peretele de cameră, pe care să putem viziona toată ziua tot felul de emisiuni fără cap şi coadă sau ‘telenovele’ interminabile.

Marea dorinţă a noastră este să avem 4 asemenea pereţi, pentru a simţi mai bine tumultul ‘familiei’ din televizor. Privim proşti cu orele, fără să mai ştim măcar de ce se ceartă sau se bucură vocile respective. Mereu vorbesc şi-şi schimbă dispoziţia, iar noi am uitat demult ce a inspirat discuţiile sau a provocat certurile.

Pe autostradă gonim cu maşini atât de rapide, încât panourile publicitare sunt lăţite, pentru a putea distinge ceva. Peste tot, în mijloacele de transport în comun, sunt difuzate reclame idioate cu tot felul de cântecele prosteşti în ele.

Suntem, spunem noi, fericiţi. Nu avem griji, nu avem vreo tristeţe anume, dar încercăm periodic să ne sinucidem. Nu ni se permite să avem ALTE idei, nu ni se permite să citim nimic, să gândim altfel decât restul.

Tocmai de asta, pentru un om ca Guy Montag, situaţia devine insuportabilă. Este pompier de mult timp şi până recent nu avea nicio problemă cu munca sa. Suna alarma că vreun cetăţean avea cărţi, mergeau acolo, ardeau casa şi cărţile şi era mulţumit. Stă însă la poveşti cu o puştoaică din zonă, Clarisse McClellan, considerată ‘anti-socială’, doar pentru că nu agreează aceleaşi distracţii prosteşti şi divertismentul prost, că GÂNDEŞTE şi că doreşte mai mult pe plan intelectual decât i se oferă.

Este un şoc pentru Guy să audă aceste idei, dar discuţia îi face plăcere şi-i deschide puţin orizontul. Lovitura de graţie vine la o altă ‘alarmă’, când o bătrână alege să ardă de vie, decât să-şi lase în prada focului casa şi mai ales cărţile, iar Guy este uimit să vadă atâta dragoste faţă de ceva lipsit de importanţă, cum sunt cărţile. Nu se poate abţine însă şi fură una dintre cărţi.

Din acest moment Guy devine el însuşi un infractor şi va avea de luptat cu sistemul din care făcea parte înainte. Va reuşi?

Vă las bucuria de a descoperi 🙂

Consider că o asemenea problemă este mai actuală ca niciodată. Consumăm divertisment prost şi ieftin, ne pierdem mii de ore din viaşă urmărind dramele altora, emisiuni de televiziune care nu fac nimic altceva decât să ne tocească de tot inteligenţa şi umanitatea. Trăim tot mai mult ca nişte roboţi, urmărind prostii şi consumând energie pentru problemele reale sau imaginate prezentate la televizor, refuzând să ne concentrăm pe VIAŢA NOASTRĂ şi a celor din jur, refuzând să ne ţinem minţile agile, să ne bucurăm sufletul cu o scriitură de calitate, uitând să ne construim propriile amintiri şi destine. Poate unii se vor trezi, până nu va fi prea târziu.

 

IF YOU ENJOYED, PLEASE SHARE. THANK YOU IN ADVANCE.
Ramona Jar
Ramona Jar

Online marketing and SEO consultant with 20+ years of experience online. I help companies build lead-generating websites and improve their marketing results.

Articles: 1791