Nutresc un anumit respect pentru Bogdana, poate pentru CV-ul ei, poate pentru calitatea scriiturii, poate pentru faptul că e genială, când ţine câte o cuvântare. Sau poate pentru toate motivele respective, cine ştie. Este printre puţinele persoane pe care le urmăresc pe Twitter, asta când binevoiesc să pierd timpul pe situl respectiv. Apreciez faptul că nu scrie chestii irelevante, aşa că, dacă văd un ‘status’, e clar că are ceva interesant de comunicat.
Azi am dat de un asemenea mesaj, care m-a dus la un articol destul de interesant pentru amatorii de Social Media. Vă las plăcerea de a-l citi, mie nu-mi spune nimic mai mult decât ce ştiam deja: punem PREA MARE importanţă pe Social Media.
Da, am înţelesc că nu exişti, dacă nu ai cont pe Facebook, Twitter şi încă vreo câteva chestii. Am cont pe FB încă înainte să devină ‘standard’. Îmi văd prietenii pe acolo, mai aflu pe unde sunt colegi de şcoală. Accept exclusiv oameni pe care îi cunosc personal sau mi-s cunoscuţi de pe online. În rest, cu maxim respect, nu accept. Nu mă interesează să mă laud cu mii de ‘prieteni’, pentru că sunt inutili.
Pe twitter urmăresc 30 şi ceva de persoane. Asta cât să nu spun că sunt ‘sălbatică’. Nu ştiu cum, mă urmăresc cam 200 de oameni, pe care sincer nu-i merit, la cât sunt de inactivă. Acum a apărut pinterest, şi trebuie să ai cont acolo, că e ‘noul’ val. Mă scuzaţi, am uitat de G+ şi de întreaga isterie cauzată de treaba asta. Pe internaţional ar mai fi fost, măcar până acum ceva timp chestii în care TREBUIA să ai cont: technorati, digg şi măcar stumbleupon, să nu te faci de rahat.
Sunt un ‘geek’ care petrece cam 12 ore cel puţin la comp (când un călătoresc şi-mi fac timp de ieşit mai mult). În continuare ‘scanez’ cam 100 de bloguri zilnic şi probabil comentez de maxim 5 ori. Ţin un blog destul de citit, am o reţea de situri pe lângă el. Am promovat şi eu câte o chestie (că doar e buton sub articole – sincer nu m-aş obosi altfel).
Ghici cine este interesat de ce fac? Xulescu din marea de ‘prieteni’? Pe naiba. PRIETENII cât se poate de reali, ori din ăia pe care îi cunosc ‘faţă în faţă’ şi eventual vreun coleg de blogărie de pe altundeva, cu care încă nu am fost la o băută, dar ne apreciem reciproc. Deci oameni cu care am ceva mai multe legături decât doar că suntem ‘prieteni’ de social media.
Am lansat de curând noul meu admin forum. Am povestit cu câţiva oameni despre proiect, am menţionat pe blog despre el. Cine şi-a făcut cont şi doreşte să ajute? Tot oameni pe care îi cunosc mai departe de un ‘like’ sau membri de pe forumul de webmasteri, care-mi apreciază munca şi cred în proiect, chiar dacă e atât de mic.
Nici nu trebuie să-mi bat capul cu calcule, ŞTIU ce-mi aduce de fapt ‘expunerea’ asta pe social media. Destul de puţin. Primesc trafic destul de puţin de pe ele, poate şi pentru că orice scriu acolo este un strigăt într-o mare de alte strigăte. Iar relaţiile adevărate NU sunt pe twitter. Mi-am făcut relaţii frumoase prin blog, cunosc personal sau povestesc pe skype cu oameni simpatici pe care dojoblog-ul mi i-a adus în atenţie, dar tot ce am dobândit a fost PRIN BLOG sau prin situri, nu prin social media.
Nu sunt împotriva sistemului, pentru că, deşi folosesc minimal uneltele astea, am totuşi cont pe el. Dar consider că dăm PREA MULTĂ importanţă siturilor respective.
Pentru mine contează SITUL MEU. Blogul ăsta şi restul din reţea. Încerc să aduc conţinut, încerc să creez nişte comunităţi, să fac ceva. Chestiile astea iau timp, mai ales când ai obligaţii faţă de clienţi de web design, pentru că momentan ăla este bişniţul meu, nu siturile mele. Încerc să împac capra şi varza, să scriu articole, să creez câte un design, să-mi promovez siturile. Iar, când am terminat munca, îmi (mă iertaţi expresia) bag picioarele în totul şi ies din casă ori găsesc chestii mai interesante de făcut.
De asta NU am smartphone să ştiu cine mai spune ceva pe twitter, de asta nu intru pe site decât probabil 2 minute la câteva zile. La fel ca în cazul unei telenovele, nu pierzi nimic dacă intri periodic, nu în fiecare zi. Ştiu oameni care stau pe twitter de când deschid ochii. Am fost într-o maşină în care şoferul arunca un ochi pe twitter ÎN TIMP de conducea maşina cu 90 la oră pe un drum nu chiar uscat. Sunt tot felul de drame pe online, că X m-a scos din lista de prieteni, că nu mă urmăreşte Y.
Întreb şi eu ca omul, oare nu am cam depăşit o limită ‘sănătoasă’? Când nu poţi să-ţi bei cafeaua, până nu dai o raită pe ‘social media’? Când nu poţi să te bucuri de o plimbare care teoretic trebuie să-ţi limpezească creierii, pentru că deja dai vreo 2 ‘statusuri’? Când îţi pui viaţa în pericol (şi a boilor din maşină), pentru că stai cu nasul în rahatul ăla de smartphone şi când maşina e în mişcare?
Da, a apărut Pinterest. Vor mai apărea câteva zeci de situri de ‘socializare’, pe care ‘trebuie’ să ai cont. Pe care ‘trebuie’ să fii activ, pe care ‘trebuie’. Asta în timp ce promovăm aceleaşi linkuri (pe care oricum cititorii noştri le cam ştiu, că de-aia sunt cititorii noştri), în timp ce suntem tot mai stresaţi şi mai în competiţie pentru mai multe like-uri, pentru mai multe retweet-uri. Asta în timp ce uităm să fim normali.
