Facem un pic de ‘SEO’ pe treaba asta, pentru că nu sunt destule articole care să detalieze operaţia asta, să ştie lumea la ce să se aştepte. Partea proastă este că, deşi fac niscaiva reclamă Clinicii Vista Vision prin acest articol, nu am fost destul de deşteaptă să cer bani, deci nu-i ‘advertorial’. Deh, scăpam şi io de vreun 25% din preţul operaţiei 😀
Răbdare deci, că-i un articol lung ..
Pre-op – pregătirea operaţiei
Sufăr de strabism convergent de la naştere. A fost mult mai nasol prin copilărie, am făcut în 2000 operaţie la Oftalmo în Piaţa 700, după 3 luni erau din nou ‘aranjaţi’ ochii. Am de atunci amintiri plăcute gen mizeria din spital, dat şpagă, trezit din anestezie în timpul operaţiei, chestii din astea. Oricum operaţia a fost un semi-eşec, pentru că în câteva luni parcă nu aş fi făcut operaţia.
V-am povestit deja despre consultul de la Clinica Vista, de la Vista Vision …
Revenim de unde am lăsat povestea …
Înarmată cu analizele şi EKG-ul am fost apoi invitată la Vista Vision cam peste o săptămână, să discut cu doctorul anestezist o tânără cam de vârsta mea (cred). Super simpatică şi drăguţă. Mi-a studiat analizele şi am stabilit că e totul OK pentru operaţie. Să nu răcesc, asta mi s-a spus, aşa că am stat în carantină acasă până pe 29 februarie, data operaţiei.
Operaţia
La 10 fără ceva ne-am înfiinţat la clinică. Eu şi ‘soarele’, că el trebuia să se ocupe de mine. Cuget că era zi de intervenţii, doamna doctor Viorica Franţescu era deja în sală cu alt pacient. Am stat aproape o oră în sala de aşteptare, între timp a venit din nou doamna (domnişoara?) anestezist să mă întrebe dacă sunt OK, să-şi ceară scuze că s-a decalat programul şi să mă întrebe dacă am mâncat/băut ceva. Nu, că doar aşa m-a ‘instructat’ cu o săptămână înainte, aşa că am fost cuminte.
Am fost apoi chemată în blocul operator, iubi a plecat, după ce a lăat numărul de telefon la recepţie. Chiar nu avea rost să stea acolo să aştepte, în condiţiile în care încă nu era gata pacientul anterior.
În micuţa sală de aşteptare din blocul operator mi-au dat de îmbrăcat un ‘halat’ din ăla de care poartă chirurgii (de se încheie la spate), motiv să fac glume că au uitat să-mi dea şi mănuşile, dacă tot am de lucru pe acolo. Plus o boneţică pentru cap şi nişte ‘şoşoni’ de pus peste încălţăminte. Am comentat că-i frig (cam 18 grade) şi am stat la poveşti cu ‘anestezista’, din nou preocupată că nu suntem încă gata pentru începutul operaţiei. Chiar nu mi se părea o problemă, până la urmă pe masă era un pacient care, la fel ca mine, nu-şi doreşte ca doamna doctor să se grăbească cu bisturiul prin ochii săi.
Mi s-a plasat ‘fluturaşul’ prin care urma să se introducă substanţa de ‘somn’. A fost introdus de o doamnă asistent sau doctor (nu ştiu sigur, sper să nu încurc). Super atentă şi drăguţă. Comenta că am vena abia vizibilă, dar s-a putut folosi de ea fără probleme. Acul a fost plasat în mână (dosul palmei). Nu extrem de plăcut, dar nici chiar rău. Am mai stat la nişte poveşti, apoi am trecut în sala de operaţii.
S-a trecut la plasarea electrozilor pentru supravegherea ‘cardiacă’, mi-au luat tensiunea (126 cu 70 – de Cartea Recordurilor, la cât de mică mi-e de obicei), am mai trăncănit nişte chestii. Nu am plecat cu stres în operaţie, că nu sunt genul, drept îi că nu ţi-e chiar tot una. Dar în nicio clipă nu m-am simţit grăbită sau chinuită. Ambele doamne care m-au pregătit pentru operaţie au fost super atente şi drăguţe, aproape mămoase aş putea spune.
A fost uşor deranjant când a pornit ‘serul’ în fluturaş, dar tot un discomfort mai mult, decât durere propriu-zisă. Mi-au spus că voi ameţi şi chiar simţeam că se mişcă tavanul. Am mai simţit cum se plasează nişte ‘perniţe’ sub omoplaţi (cred pentru a ajuta la intubare), după care mi s-a foarte tăiat filmul şi am trecut la vise.
Exact când scriam ceva deştept pe blog (sau dădeam nişte sfaturi, la fel de deştepte), am auzit aşa de niciunde că e OK, să încerc să deschid ochii. Nu am fost pansată la ochi (cum m-aş fi aşteptat), deci oricum era mai OK decât să fiu ‘oarbă’ vreo 24 de ore. Vedeam ca prin lapte, am încercat să-mi ridic capul, dar a căzut la loc. Mi s-a spus liniştitor să nu mă stresez, să încerc să mă dumiresc şi apoi să încerc din nou.
Am întrebat dacă a fost totul OK, am mai comentat una-alta, până m-am ridicat ‘în dunduleţ’. Mi-a luat câteva minute să-mi recapăt echilibrul, dar după aia m-am ‘limpezit’ repede. Am urcat (pe scări) de nebună să-mi aştept ‘soarele’. A venit şi el, apoi am mai stat vreo jumătate de oră să mi se clarifice totul mai bine. A trecut şi doamna Franţescu, mi-a spus că e totul OK, ne vedem mâine. Am mai stat puţin şi o asistentă (cred) m-a întrebat dacă sunt în ordine. Eram, aşa că mi-au dat drumul.
Acasă am trecut imediat în pat şi am stat cu ochii închişi vreo 2 ore. După asta l-am rugat pe iubi să-mi pună picăturile şi am mâncat puţin. NU mi-a fost deloc rău, ceea ce zic că-i motiv de bucurie. Am stat apoi toată ziua în pat şi am ascultat muzică.
A doua zi a fost ceva mai bine. Încă nu deschideam nuş’ cât de bine ochii, dar undeva pe la prânz parcă mi s-a ridicat ceaţa. Am fost şi la control, totul e minunat, în 15 scoatem firele (dacă nu au delicateţea să se extragă singure). Ieri am fost deja mai ‘vioaie’, am stat 30 de minute la calulator, după care l-am buzărit pe iubi să jucăm Hard Rock Cafe Monopoly.
Astăzi (72 de ore de la operaţie) lăcrimez în continuare ca la o telenovelă proastă, am senzaţia aia de geană în ochi, ochiul drept este umflat mai tare (nici stângul nu-i prea lejer), dar vorbim despre uşor discomfort. Stau un pic acum să scriu pe ze blog, după care trec iar la program de stat cu dosul în sus, să nu-mi forţez ‘farurile’ atât de mult.
Concluziile operaţiei
Nu sunt plătită să scriu articolul ăsta (fraieră ce sunt ;)) şi, dacă sună a reclamă, asta este. Când am precizat că mă operez în România, mulţi aţi sărit să-mi recomandaţi orice altceva dar nu o clinică din Ro. Nu regret mişcarea, chiar arată şi funcţionează la standarde serioase. Curat, modern, elegant, plus atitudinea aia mişto a unor medici pe care nu-i doare în dos de tine. Doamnele care s-au ocupat de mine pre şi post operator sunt nişte drăguţe, au făcut tot posibilul să am o experienţă plăcută şi, oricât de suspect sună să spui asta la o operaţie pe ambii ochi cu anestezie generală, a fost chiar o experienţă super. Mâine aş repeta figura fără nicio spaimă.
Doamna Franţescu e un fel de Speedy Gonzales pe acolo, are jde’ pacienţi pe oră, dar, deşi nu stă la poveşti juma’ de oră cu pacientul, ştie cine ce are. Am vorbit la consult şi mi-a spus cum va ‘ataca’ problema, apoi înainte de operaţie (când aşteptam să intru pe masă) a trecut pe lângă mine, s-a uitat din nou la ochii mei şi mi-a spus exact planul de la consult.
Operaţia a costat 1800 de lei. Am plătit 100 de lei consultul iniţial şi 50 consultul post-operator de 24 de ore. Nu ştiu cât va fi la scoaterea firelor, vă ţin la curent.
Nu mă hazardez să comentez cât de bine e totul rezolvat pentru că 1. ochii sunt umflaţi şi roşii (arată OK din ce văd eu, dar până nu ajung la alb nu pot comenta) şi 2. e posibil să se ‘decaleze’ din nou peste câteva luni. De asta e importantă grija post-operatorie şi sper ca în cazul ăsta să fie la fel de bună ca operaţia în sine.
Nu este o operaţie grea. A mea a fost ‘dublă’, plus anestezie generală. Nimic de speriat. Deşi mi s-a spus că e posibil să simt gâtul ‘hârâit’ de la tub (s-a procedat la intubare şi respiraţie ‘asistată’), îmi vine să bănuiesc că nu m-au mai intubat, atât de frumos au făcut asta, că nu m-a deranjat deloc gâtul. Intubarea nu se face pe viu, deci nicio problemă.
Dacă aveţi chestii diverse de rezolvat la ochi şi faceţi pe voi de teamă, luaţi-vă inima în dinţi şi faceţi mişcarea. Nu e greu, nu eşti chinuit, dacă ai noroc de medici buni, ieşi doar cu amintiri frumoase.
Mulţumesc pentru urările de bine şi mesajele voastre. Revin zilele astea mai în forţă, acu’ merg să fac din nou economie de vedere 🙂