Dacă tot sunt în refacere cu ‘farurile’ şi nu-mi pot relua programul de căscat ochii la comp, încerc să compensez cu diverse chestii. Printre care stresarea ‘soarelui’ să jucăm Monopoly, că acolo acu’ vreo 2 zile el centra, el dădea cu capul. Eu doar aruncam zarurile (prost, bine că n-am pasiune cu jocurile de noroc, că-mi vindeam deja toate cele de prin corp), el muta, citea chestiile etc. Deh, să nu se plictisească dama lui.
În timp ce construiam socialismul în lumea Hard Rock Cafe (da, avem un Monopoly ‘şmecher’ adus din Obamaland), la radio ascultam nuş’ ce chestie la Guerrilla. Aşa o mică paranteză: zău dacă înţeleg de unde reuşesc oamenii ăştia să scoată toţi avortonii de artişti pe care-i difuzează şi voma aia de muzică. Am lucrat 3 ani pe arhiva lor, credeţi-mă că e destulă muzică decentă, dar se pare că-i ‘eludează’ cam des 😀
OK, revenim la discuţie.
Şi intră în ‘aer’ o fătucă de la nuş’ ce organizaţie, asociaţie, grupare sau altele care invită lumea să vină să împingă clădirea veche a Bibliotecii. Una mare şi tare din Bucureşti, nu mă întrebaţi, că m-am blocat la faza cu împinsu’. Chestie, spunea fata, simbolică.
Măi copii. Am înţeles că la două’jde ani vă trec tot felul de stoluri printre urechi, că, vorba rusului, been there done that and got the hat (sau t-shirt, irelevant oricum). La 20 de ani eşti un MUNTE de energie şi de poftă de implicare. Asta o zice o babetă de 33, care vede deja diferenţele. Deci stăm bine la capitolul ăsta. Dar să te apuci să faci chestii din astea ‘simbolice’, vezi dragă să ‘mişte’ puţin un ‘organism’ atât de bătrân şi de ‘blocat’ …
Sunt un admirator URIAŞ al oamenilor care se implică. În orice. Că e vorba de copiii din orfelinate, de boşimani sau câini, nu contează. Donează bani, dacă poţi, donează timp şi muncă. Există o groază de cauze care necesită sprijin, animale sau oameni pe care îi poţi ajuta cu adevărat. Admir mult chiar şi Let’s Do It România, deşi mulţi nu iau ‘mişcarea’ în serios. Oamenii în cauză FAC ceva. Strâng mizerie după o naţie de împuţiţi şi după ce termină treaba rămâne ceva în urma lor .. curăţenie, chiar şi pentru câteva săptămâni sau luni.
De la saci întregi de gunoi care nu mai sufocă pădurile astea puţine pe care le avem, de la zâmbetul unor orfani ‘băgaţi în seamă’, bucuria unui bătrâm care are de mâncare următoarea lună sau ORICE altceva până la împinsul amboulea al unei clădiri … zic că-i cale lungă.
Da, e o idee ‘isteaţă’, dovedeşte creativitate, dar probabil că exact energia asta debordantă putea ajuta nişte bătrâni, poate nişte copii sau alte ‘naţii’. Am ajuns să respect foarte mult o asociaţie pentru protecţia animalelor din Timişoara. Am înţeles că nu toţi simpatizează organizaţiile în cauză, dar sunt de luni bune cu ochii pe ‘copiii’ ăştia şi m-au impresionat. Îşi spun PetHope şi sunt extrem de activi pe Facebook. Am donat şi eu bani, sper să apuc să-i vizitez, înainte să plec din nou din ţară.
Salvează animale fără stăpân, au o legătură bună cu Germania, transportă câini acolo spre adopţie, fac aici tot felul de evenimente, până şi cu Primăria au făcut diverse evenimente, asta după ani în care pe edili i-a durut la stilou de această problemă. Am urmărit nişte cazuri absolut incredibile, le urmăresc ‘virtual’ fiecare pas şi sunt extrem de impresionată. Aşa cum bănuiţi, majoritatea sunt destul de tineri, dar se implică enorm şi chiar mişcă ceva.
Gasiţi-vă o asociaţie din asta. Sau una pentru sprijinirea copiilor cu IQ mare, pentru minorităţi, oameni fără adăpost, somalezii care nu au ce mânca. Dar hai să lăsăm, iartă-mă doamne, clădirile în pace …
