Hai la şcoală!

Sunt cu creierii împrăştiaţi în 1000 de locuri: am de terminat layout-uri pentru clienţi, de umblat să rezolv tot felul de porcării, că-n 14 zile ne citim iar cu 7 ore diferenţă de fus orar, aşa că am fost mai înceată pe blog. Scuzele de rigoare 🙂

Dacă tot am prins azi o clipă de linişte, hai să vă povestesc aşa puţin despre Şcoala de Blog. Am avut plăcerea să fiu mare ‘prof’ la prima ediţie, după aia s-a tot brodit să fiu ori plecată din ţară, ori pe punct să. Cred că e o conspiraţie mondială să mă ţină departe de copiii ăştia, de tot planifică organizatorii în acest mod. Încă nu ştiu de unde află planurile mele de călătorie chiar înainte să le stabilesc eu, dar de aia-i conspiraţie 🙂

Lăsând gluma la o parte, evenimentul chiar merită atenţie. După ce tot s-au plâns studenţii de la alte specializări că doar ‘jurnaliştii’ au acces, iată că organizatorii au deschis Şcoala tuturor studenţilor. Deci nu mai contează ce specialitate aveţi, dacă vă doriţi să învăţaţi una-alta despre blogging, acum puteţi.

Se vor ţine 4 bucăţi workshop, vor fi teme pentru acasă, ca la orice şcoală ce se respectă. Iar profesorii vor fi: Corina Saftescu, Cristina Putan, Richie Marius Ilie, Dan Lucian Stefancu si Alex Albu.

Astăzi este data limită de înscrieri, cursurile se vor ţine în 20, 22, 27 şi 29 martie între 17:30 şi 20:00, să ştiţi cum să chiuliţi de la restul orelor 🙂

Vor fi 15 ‘şcoleri’ şi la final vor primi ‘hârtie’ că au participat, să ştie şi domnii de la catedră ce studenţi cuminţi au. Chiar mai important decât faptul că veţi afla dedesubturile muncii de blogger, este că aveţi ocazia de a-i trage de limbă pe ‘profesori’. Sper ca nu aveţi de gând să fiţi tăcuţi, sunt oameni pe acolo de la care puteţi afla multe detalii ‘backstage’, doar să întrebaţi.

Dacă nu mă dă nimeni afară din sală, probabil aş veni să asist la primele 2 cursuri, să mai văd lumea, că pentru restul de ‘lucrări’ nu mă pot teleporta.

Să amintim şi organizatorii/sponsorii: blogu.lu si BCR, in parteneriat cu Facultatea de Stiinte Politice, Filosofie si Stiinte ale Comunicarii din cadrul Universitatii de Vest Timisoara, cu sustinerea PRbeta, Marele Ecran, Persoana 1, deceblog.net, DC Print Media si a comunitatii bloggerilor din Timisoara.

IF YOU ENJOYED, PLEASE SHARE. THANK YOU IN ADVANCE.
Ramona Jar
Ramona Jar

Online marketing and SEO consultant with 20+ years of experience online. I help companies build lead-generating websites and improve their marketing results.

Articles: 1791