Am ajuns în acel moment plăcut al vieţii, când contractul de leasing cu UniCredit s-a închis. Adică am dat ultima rată, am plătit 30 de euro comision de închidere contract, încă 170 şi ceva de lei nu ştiu ce regularizare de TVA şi am primit confirmarea că nu mai am nicio treabă cu ei.
Încă de anul trecut mă pregăteam să scriu un articol de genul ‘tell all’ despre ‘colaborarea cu ei. Despre cum o sumă trimisă în contul de leasing în loc de cel de RCA (ambele conturi la aceeaşi bancă) nu a fost NICIODATĂ ‘văzută’ de ei, cum am plătit încă o dată 600 şi ceva de lei, doar să nu mai aud că nu am dat banii, despre cum consilierul de contract avea o durere puternică în dos, despre cum am apelat la ANPC pentru a afla într-un final care este starea contului meu etc.
Dar mai bine mă abţin. Totul se poate scrie ca ‘dacă nu ai chef de rahaturi, nu te băga în ele’. Punct. În momentul în care semnezi un asemenea contract, semnezi şi să fi luat pe sus, dacă nu ai plătit (sau nu sunt ei în stare în 3 ani să dea de urma unor bani, deşi le explici şi dai detalii lunar). Semnezi pentru o groază de comisioane care NU apar când ţi se dă acel frumos ‘desfăşurător’ de 48 de rate FIXE. Semnezi pentru ‘regularizări’ de TVA, deşi ai plătit în fiecare lună conform cu TVA-ul actual. Semnezi pentru durerea în dos a angajaţilor de acolo, care-ţi răspund în doi peri, doar pentru că pot.
Azi deci voi scrie despre bucuria de a nu mai avea de lucru NICIODATĂ cu această companie. Despre bucuria de a-mi fi împlinit TOATE obligaţiile contractuale cu ei şi de a avea maşina MEA, după 4 ani în care am apărut doar ca ‘utilizator’.
Cel mai important lucru pe care l-am învăţat în aceşti 4 ani a fost că NU ratele sunt soluţia pentru problemele financiare. Am deschis leasing-ul în 2008, când aveam un job şi credeam că va fi totul pe roze. La 15 luni de la începerea contractului, am rămas fără job. Şi totuşi mi-am plătit ratele, încă nişte mii foarte bune de euro.
Soluţia este să caşti ochii şi să încetezi să-ţi mai baţi joc de banii tăi. Dacă-ţi permiţi o rată (cu tot ce presupune ea) îţi permiţi să economiseşti suma aia. Dar este mai uşor să te plângi că nu ştii să ‘ţii’ de bani, decât să te educi în acest sens. Pentru mine ultimii 2 ani au fost educativi sută la sută şi mi-am demonstrat că se poate mai mult decât doar să-ţi tragi sufletul de la o lună la alta. Dar asta se face cu multă disciplină şi cumpătare, chestii care SE ÎNVAŢĂ foarte uşor, dacă îţi doreşti o schimbare.
Aşa că zilele astea îmi sărbătoresc în sfârşit LIBERTATEA faţă de bănci. De acum relaţiile noastre vor fi doar de ‘eu îmi ţin banii la voi, dacă nu-mi convine, merg la concurenţă’. Pentru că tot am ‘reflexul’ respectiv, banii pe care nu-i mai dau pe leasing, vor intra într-un cont personal. În fiecare lună, mai ceva ca într-un contract de credit. Să nu-mi pierd obişnuinţa de a plăti lunar facturi 🙂
