Coca cola si copiii

Aici este aproape 10 dimineaţa. Abia m-am trezit, sunt umflată la ochi, de parcă am coborât din ringul de box, nu din pat. Bine măcar că nu sunt vânătă, că intram la bănuieli 🙂

Am adormit greu, contrar obiceiului. În general adorm în 2-3 minute, azi-noapte m-am fofilat prin pat de nebună. Înainte să mă întreb ce fierbe la mine între urechi, de nu pot dormi, mi-am amintit că după-masă am băut Cola. Nu mult, un pahar de 100-150. Sunt ditai dihania de peste 30 de ani şi totuşi, dacă scufund un Cola, chiar şi câteva guri, seara mi-am aranjat programul de somn.

Nu beau cafea deloc, deci nu am rezistenţă la din astea.

Mi-am amintit că am văzut destui părinţi în ţară (şi aici) care le cumpără copiilor Cola. Iubi a văzut chiar o tâmpită în metrou care montase un biberon pe un flacon mai mic de cola şi ‘hidrata’ un bebeluş cu porcăria asta. Nu mai vorbesc de copii d 5-6 ani care beau Cola în mod obişnuit.

Asta mică a prietenilor noştri are interdicţie. Ştie că e ‘băutură’ pentru oameni mari şi nici nu are probleme. Primeşte ‘soda’ de fructe, dar rar, în rest apă plată, minerală şi suc stors în casă. Nu văd să aibă puştoaica prea multe probleme cu asta, dacă ştie că nu-i de nasul ei, nici nu-şi face iluzii. La fel ca şi cu mâncarea de porci de la Mac. Acolo merge să se joace (au nişte dispozitive din alea de jucat la una dintre sutele (sau miile) de ‘restaurante’ din NYC. Dacă ştie că nu mănâncă de acolo, a mică trece ca glonţul printre mese, direct la ‘playground’.

Mi se va spune că nu sunt părinte, deci habar nu am ce e bun pentru un copil, dar mă gândesc că, dacă eu la 33 de ani nu dorm noaptea 2-3 ore pentru că am băut după-masa Cola, probabil pe un copil l-ar da mai serios pe spate. Dacă unui părinte i se pare ciudat să dea copilului cafea, oare de ce i se pare normal să dea copilului Cola, că doar ‘ingredientul activ’ e acelaşi. Pe lângă problema în cauză nu cred că-i nimic sănătos în poşirca asta, în afară de apă, motiv pentru care şi eu scap mai rar la un pahar.

Sunt eu prea sărită de pe fix sau chiar e normal ca un copil să aibă acces şi de la vârste mai fragede la ‘minunata’ licoare? Din punctul meu de vedere (şi ‘soarele’ e pe aceeaşi lungime de undă), când voi considera că e normal să bea cafea cu noi (deşi eu nu beau deloc, iar omul meu a băut vreo 4 cafele anul ăsta), atunci probabil voi cumpăra şi Cola pe care să o bea.

Ce ziceţi? Copiii voştri beau cola? De la ce vârstă?

IF YOU ENJOYED, PLEASE SHARE. THANK YOU IN ADVANCE.
Ramona Jar
Ramona Jar

Online marketing and SEO consultant with 20+ years of experience online. I help companies build lead-generating websites and improve their marketing results.

Articles: 1792