Cum poți face poze decente pe timp de noapte

Disclaimer: NU sunt „pozar” profesionist. Am un aparat destul de decent, am făcut spre 20.000 de poze în ultimii 4 ani, dar asta nu înseamnă că-s vreun specialist. Învăț și eu diverse chestii pe parcurs, deci luați aceste idei ca pe descoperirile unui începător, dar care probabil vor fi utile unora la nivelul meu. Știu că avem cititori / editori specializați, vă invit să oferiți sfaturi și completări la ce scriu eu.

În mod normal un aparat foto ar trebui să „ducă” poze de zi fără prea multe probleme. Este adevărat că unele nu sunt bune de nicio culoare, așa cum era coolpix-ul cu care am venit în State în 2010 (și pe care am simțit nevoia să-l sparg bucăți), în general însă orice săpunieră din zilele noastre nu vă face chiar de rahat într-un concediu sau la o agapă ce se lasă cu poze.

Când vine vorba de făcut poze noaptea însă, se schimbă situația. Este momentul când vedeți clar ce limite are aparatul pe care îl dețineți și vă testați propriile limite, pentru că în general nu mai scăpați ieftin cu „auto mode”. Pentru rezultate decente aveți nevoie de preferat de un aparat bun, de un trepied stabil, de RĂBDARE și ceva experiență în „manual mode”.

Auto-mode pe un aparat bun

În mod ideal, deși există o serie de „scenes” (setări pre-derminate pe aparatul foto, unele pentru noapte), ar trebui să vă bazați mai puțin pe modulul auto și să vă setați apertura, timpul de „expunere”, ISO-ul etc. La fel de … ideal este să aveți un trepied pe care să stea camera, să declanșați „cu întârziere” etc.

Viața este însă de multe ori „ne-ideală”, dacă-mi permiteți barbarismul, și există cazuri când trebuie să vă descurcați cu o cameră ținută în mână și fără să vă pricepeți extrem de mult la asta.

Am avut ocazia să testez aparatul meu (Nikon d5100) într-o asemenea situație la începutul anului, când s-a întâmplat sărbătoarea pe care spaniolii o numesc „Ziua Regilor”. În 6 ianuarie, fără să știm ce zi este, am ieșit pe malul gârlei să facem niște poze de „apus”. Fără trepied (nu aveam oricum așa ceva – eu, că „soarele” e dotat), fără pretenții. Am venit pe strada principală și ne-am trezit la „iarmaroc”.

Pe vremea respectivă foloseam DSLR-ul pe auto, deci nu se poate spune că m-a scos înțelepciunea din casă. Totuși pozele au ieșit OK, deși îmi tremură în general mâinile ca unui epileptic, iar procesiunea nu stătea nici ea să facă frumos în poză.

Am văzut difrerențele de calitate acasă, când am comparat ce am făcut eu cu pozele cumnatului și ale lui iubi. Cumnatul și iubi au destulă experiență în pozat, deci nu sunt atât de „verzi” ca mine. Unul are o „săpunieră”, iar iubi un Olympus E520 pe care chiar știe să-l folosească. În ciuda acestor avantaje de experiență, pozele pe care le-a făcut Niki al meu în condiții vitrege (fără prea mult timp de setări și din mână) au fost sensibil peste celelalte.

Aparatul a costat 1400 de dolari anul trecut, mai mult de dublu cât am dat pe laptop. Este o investiție nebună, nu pot încă să cred că am îngropat atâția bani în el. Cu toate acestea face poze absolut decente și compensează prin „puterile” lui lipsa mea de experiență. Deci, un aparat bun, face măcar juma’ din muncă. Dacă nu aveți bani de aruncat pe prostii, încă puteți realiza poze bune, dacă știți ce presupune munca de noapte.

Scăpăm de „camera shake” prin declanșare întârziată și un trepied

Marea problemă a pozelor de noapte este TIMPUL cât durează poza respectivă. Când este noapte, lumina ce „impresionează” senzorul (sau filmul) este mai puțină decât în timpul zilei. Se poate ajusta ISO-ul (sensibilitatea senzorului), se poate deschide diafragma cât de mult posibil, dar și timpul de „expunere” crește, pentru că tot nu ai destulă lumină de captat în imagine. Faptul că faci o poză în 1/2000 dintr-o secundă și una în 1/2 dintr-o secundă determină rezultate total diferite.

Pentru un timp extrem de scurt (din ce am înțeles până la 1/60 dintr-o secundă nu prea ai „camera shake”) nu se pune problema să ți se miște camera prea vizibi, pentru că, oricât de „tremurăcios” ești, timpul este atât de scurt, încât nu se simte. Dacă faci o poză la o secundă însă, fără să te sprijini de ceva, îți va ieși „mișcată”.

Chiar dacă folosești „auto mode”, așa cum am făcut în poza de mai sus, e bine să te sprijini de ceva. În cazul acesta mi-am pus aparatul pe balustradă și am încercat să-l imobilizez pe cât posibil, să nu tremure atât de tare. După cum se vede și din apă, este o poză făcută cu timp scurt de expunere (altfel apa apărea „blurry”), iar faptul că m-am sprijinit puțin a ajutat la claritate. Nu tot timpul aparatul poate face în auto mode o poză clară (uneori setează el însuși un timp mai lung de expunere), deci un sprijin nu strică.

Trepiedul este util, pentru că aparatul nu mai stă în mâna fotografului, ci este sprijinit total pe un obiect care (teoretic cel puțin) nu se mișcă atât de mult. Pentru a evita de tot tremuriciul camerei, setați declanșarea cu întârziere. La mine există posibilitatea de a declanșa imediat (cât apăs butonul) sau la 10 secunde. „Soarele” are 2 secunde și 10, dacă nu mă înșel etc. Cam orice aparat foto are și posibilitatea de a declanșa cu o întârziere de câteva secunde, folosiți-o în acest caz. Dacă declanșatorul este cu întârziere, evitați „camera shake” când apăsați respectivul buton. Așa, apăsați pe el, luați mâinile de pe aparat și el „numără” secundele, declanșeanză etc. fără niște mâini tremurătoare care să strice claritatea pozelor.

ATENȚIE: dacă puneți aparatul pe trepied, dezactivați „vibration reduction”. Unele aparate și obiective au această setare care permite aparatului să reducă din „camera shake” prin niște mici vibrații. Dacă aparatul este pe ceva fix, VR-ul este inutil și chiar strică.

ISO mare

Există 3 mari variabile care merg „mână în mână” la realizarea unei poze: sensibilitatea senzorului/filmului, apertura („gaura” prin care trece lumina în aparat – o diafragmă deschisă mult lasă mai  multă lumină, una închisă – mai puțină) și timpul de expunere. Când facem poze noaptea și eventual nu dorim să stăm cu aparatul în „shutter release” câteva secunde, putem alege să-i setăm un ISO mare.

Un film/senzor sensibil se „impresionează” mai repede. Deci, setarea de ISO mare nu e chiar o idee proastă pe timp de noapte. Problema cea mare este însă că, odată setat ISO-ul pe valori mari (sunt aparate ce merg spre mii bune ca valoare) apar „purici” în poză. „Zgomotul” respectiv se poate scoate într-un editor grafic, dar este oricum neplăcut.

Pentru a evita aceste probleme, veți alege probabil un ISO foarte mic și veți compensa prin celelalte două „variabile”.

Să intre cât mai multă lumină – deschidem diafragma

Dacă nu doriți să folosiți numere uriașe de ISO, va trebui să compensați cu o diafragmă deschisă. Așa cum strângem din ochi, dacă este prea lumină, și-i deschidem larg, când e mai întuneric, cam la fel funcționează și „ochiul” aparatului foto. Diafragma lui va fi închisă, cât să lase doar puțină lumină, dacă este soare, iar noaptea vom dori să deschidem „ochiul” cât de mult se poate. Astfel lumina captată de senzor va fi  mai mare și poza nu iese neagră.

În acest caz am putea spune că a intrat lumină suficientă. Iată ce se întâmplă dacă intră prea multă lumină:

Un „orificiu” mare înseamnă o apertură mare. Setarea respectivă apare pe aparat cu un F în față. Dar hai să vedem dacă F4 e mai mare decât F20.

În mod normal, matematic, F20 e mai mare. În mod „anormal” și fotografic, o apertură MARE este F4 de pildă, iar una mică este de fapt un număr mai mare după F. Gândiți-vă că e pe invers decât în mod normal și va .. face sens.

Pentru că este noapte și nu dorim să ținem un timp de expunere mare, vom DESCHIDE diafragma cât se poate de mult, deci ne trebuie cea mai mare apertură pe care o are aparatul (cel mai mic număr de după F). Dacă dorim să închidem „ochiul”, vom alege un număr cât mai mare de după F, care va însemna că am ales o apertură mică. Pe invers, după cum ziceam.

Timpul de expunere

A treia „variabilă” pe care o avem în vedere, după ce am stabili ce e cu ISO-ul și apertura, este timpul de expunere. Aici este simplu: cu cât stă aparatul „pe declanșare” cu atât mai multă lumină captează. În mod normal, dacă nu aveți un trepied sau orice posibilitate de a ține aparatul FIX, veți dori să țineți timpul cât mai scurt, pentru că altfel nu se va înțelege nimic din pozele respective.

Toate cele 3 „variabile” trebuie luate în atenție și se pot obține rezultate similare prin modificarea lor: un ISO mare și o apertură mare vă ajută la un timp de expunere extrem de scurt, dacă aveți ISO mic (cum folosim mulți pentru a nu avea „noise” pe imagini) veți compensa din apertură și din timpul de expunere, dacă aveți poftă de un timp de expunere lung, închideți diafragma cât mai mult, că altfel „prăjiți” poza.

Dar cine doamne iartă-mă își dorește un timp lung de expunere? Noi, dacă dorim să ne „jucăm” puțin.

Dungile colorate pe care le vedeți sunt luminile de la mașini.

Dacă aveam un timp foarte scurt de expunere s-ar fi vazut chiar mașinile, pentru că am avut cam 20-30 de secunde timp de expunere, mașinile s-au mișcat, iar aparatul a tot „înregistrat” ce era luminos. Dacă doriți să scoateți din imagine oamenii care merg, puteți iar să alegeți un timp lung de expunere și apar ori ca niște „fantome” sau deloc. În aceeași ordine de idei, dacă doriți să pozați pe cineva și alegeți un timp mai lung de expunere, acel cineva trebuie să stea nemișcat cât se „expune” poza.

Nu am ieșit extrem de clar, pentru că aveam vreo 3-4 secunde, cred, timp de expunere. Dar totuși e o poză ce se poate folosi (suntem roșii pentru că stăm sub sigla luminoasă de la Pepsi Cola și nu m-am obosit să umblu la „white balance”).

Iată un exemplu de cum te poți „juca” puțin cu setările de apertură și de timp de expunere. În acest prim caz am ales o apertură mare (deci am deschis diafragma cât s-a putut, alegând un număr F mic – cred F2 sau 3, nu știu sigur și mi-e lene să caut informația). Pentru că apertura era mare, deci intra multă lumină, nu am avut nevoie de un timp mare de expunere. Mașinile de pe strada de sub aproape că se văd normal.

Imediat după ce am făcut poza și eram destul de mulțumită de cum se văd Empire State Building și Brooklyn Bridge, mi-a picat fisa că aș putea aplica „șmecheria” din poza cu autostrada „pictată” în lumini. Cum am ISO-ul mic (să nu facă poza „purici”) și sunt nevoită să țin aparatul în acțiune mai multe secunde (ai nevoie de un timp lung de expunere pentru acest efect – 20 sau chiar 30 de secunde), era clar că trebuie să reduc din apertură, suficient de mult încât să nu am o poză albă complet. Am ales, sper să nu mă înșel F28, deci o apertură mică (un „orificiu” minuscul prin care să intre lumina).

Iată rezultatul:

Este un efect destul de drăguț, oricum mai interesant decât niște mașini care apăreau destul de „blurry”, pentru că se mișcau în timpul pozării.

Aveți un exemplu de poză realizată tot cu un timp mare de expunere (apa este aproape „plată”), și o variantă similară pe un timp scurt, cu o apertură mare.

Trebuie să recunosc că mi-a fost teamă mai mult de un an să ies din „recomandările” aparatului (pe scene sau auto-mode). Iubi s-a chinuit să-mi tot explice principiile, am citit tot felul de tutoriale și totuși mi-a fost mereu lene să încerc să fac poze pe setările mele. La ultimele noastre ieșiri nocturne în Brooklyn Heights și The Gantries, pentru a poza superbul „skyline” din Manhattan, am prins ceva curaj și am decis că, și dacă fac praf pozele, mai am câteva sute oricum din poziții similare.

Uite că am mai și ratat unele poze, dar unele au ieșit destul de bine. Nu sunt fotograf profesionist, nu mi le cumpără nimeni, dar sunt destul de decente cât să nu mă rușinez cu ele. Și tot procesul are sens odată ce testezi diverse posibilități și-ți pui puțin mintea la contribuție.

Pentru mine deci, când e vorba de poze noaptea, există câteva lucruri pe care le am în vedere: trepied, să nu tremure aparatul, ISO mic (pentru că nu doresc să stau în Photoshop să „curăț” pozele, apertură MARE (deci număr F mic) pentru a intra cât mai multă lumină în poză și timp de expunere mic, pentru a evita „camera shake”. Nu folosesc blitz, deci nu pot comenta despre el. Dacă doresc să prind diverse efecte ca și liniile de lumini de la mașini, voi avea un timp mare de expunere, care, la un ISO ce rămâne constant (mic), înseamnă o apertură MICĂ (deci duc F-ul la numărul maxim).

Dacă folosiți ca și mine un ISO de 100 sau cât de mic se poate, din cele 3 „variabile” vă bateți capul doar cu două. Ceea ce este dintr-o dată mai ușor. Și, dacă puneți o apertură MARE (gen F3) vă „jucați” doar cu timpul de expunere și puteți testa diverse setări pentru el. Nu uitați un trepied (sau sprijiniți aparatul de ceva fix), eventual puneți shutter release cu întârziere și dezactivați vibration reduction (când stă aparatul pe trepied). Veți descoperi că „manual mode” nu e chiar atât de complicat și s-ar putea să vă facă plăcere să vă tot jucați cu el.

Chiar dacă aveți un aparat suficient de bun, nici el nu este perfect și nu „vede” pozele așa cum doriți voi. Niki al meu are tendința să le lumineze mult, și poate eu doresc să iasă o poză mai aproape de realitatea „din teren”, după cum este ultima de pildă. Atunci se poate interveni și seta aparatul pentru rezultate mai bune sau .. doar diferite.

Sper că acest mic „tutorial” să vă ajute. Repet, nu am cunoștințe solide despre fotografie, sunt, ca mulți dintre voi, doar un entuziast care vede locuri frumoase și-și dorește să le surprindă pe „senzor”. Dar, cu câteva detalii luate în seamă și ceva experiență, puteți realiza poze de noapte de invidiat. Așteptăm cu interes alte sfaturi și completări de la cititorii noștri mai experimentați.