Cu vreo câteva săptămâni înainte de moartea Doamnei de Fier, am decis să mai vizionez ceva cu Meryl Streep. Am prezentat deja un film simpatic în care joacă alături de Tommy Lee Jones, Hope Springs, imediat după am vizionat și The Iron Lady, care o are din nou în rol principal.
Filmul începe cu imaginea unei bătrâne simpatice și inofensive, ieșită din casă până la magazin, să cumpere lapte. Are o figură atât de comună, încât nimeni nu-și dă seama că ea de fapt este Margaret Thatcher, iubită și hulită de milioane de britanici. Este bătrână acum și proaspăt văduvă, în timp ce demența îl aduce mereu în fața ei pe soțul ei, Denis, sprijinul ei și partenerul în atâția ani. La cât este de singură, mai că nu o deranjează prezența lui, oricum nu prea mai are cu cine să vorbească. Fiul ei, Mark, locuiește în Africa de Sud, iar cu fiica ei, Carol, nu a avut mereu cea mai lină relație.
Are mereu câte un „flashback” cu viața de odinioară. De la primele contacte cu politica, pe când lucra la magazinul familiei din Grantham, iar tatăl ei ținea tot felul de cuvântări, la anii de școală la Oxford și intrarea în politica dominată de bărbați.
Ascensiunea spre putere nu a fost ușoară, dar l-a avut alături pe Denis și încă o mână de bărbați, singurii capabili să întrezărească focul din sufletul ei și să înțeleagă că este o femeie total aparte.
Viața de familie a fost totalmente sacrificată, probabil acesta este regretul ei final. Nu a putut conduce o țară cu mână de fier și să nu rămână în urmă ca soție sau mamă. Este interesant de văzut efortul uriaș pe care-l pune în munca sa (este prima care se trezește și se apucă de muncă din staff-ul ei și de multe ori adoarme la ore „mici”, pentru că mai răspunde la scrisori sau face corecții în rapoartele primite de la subalterni.
Margaret este de fier, iar cei care lucrează cu ea simt din plin acest lucru. Nu există jumătați de măsură, nu există compromisuri, nu contează dacă este sau nu iubită. Iar părerile despre ea au fost extrem de diverse. Pentru cei care doreau să se păstreze „orânduirea” anterioară, cu sindicate puternice și o economie în genunchi, Thatcher a fost întruchiparea răului. Pentru cei care au dorit o șansă la o viață decentă, bazată pe munca și rezultate, ea a fost liderul suprem. Foarte interesante sunt câteva dintre ideile ei:
Banii nu cad din Cer – trebuie câștigați aici pe Pământ. […]
Politicile mele nu sunt bazate pe vreo teorie economică, sunt bazate pe lucruri cu care eu și milioane ca mine am crescut: o zi de muncă cinstită pentru o zi de câștig cinstit, să trăiești după cum îți permiți, să pui un ban deoparte pentru zile grele, să-ți plătești facturile la timp, să sprijini Poliția.
Cumpătarea, eficiența și munca serioasă au fost principalele valori cu care a intrat în politică și care au schimbat fața Marii Britanii pe timpul mandatului său. Au fost vremuri grele, dar, așa cum recunosc mulți (deși ea este cea care a observat), a lăsat țara într-o situație mai bună decât când a preluat-o.
Viața politcă nu este însă lipsită de mișelie și de trădări, dar asta veți descoperi în film.
Rolul principal, așa cum spuneam la începutul articolului, este jucat de Meryl Streep, care, ca de obicei, este atât de puternică, încât ai impresia că joacă singură. Un efort actoricesc demn de o personalitate uriașă a secolului trecut pe care, chiar dacă nu ai simpatiza-o, trebuie să o recunoști ca un reper imens în politica mondială.
Este un film plăcut și într-un fel trist, tocmai pentru că demonstrează încă o dată că viața ne aduce pe toți în genunchi într-un final. Din femeia care a ținut pe deget mari lideri mondiali și a condus cu o forță de nestăvilit destinele țării sale, Margaret Thatcher este acum o bătrânică bolnavă, pe care apropiații o țin sub strictă supraveghere, petrecându-și zilele vorbind cu un soț mort și rememorând vremuri de mult apuse.
Iată niște secvențe, plus puțin „behind the scene”
