În drum spre Albania

Aproape de fiecare dată, când am fost în Croația, ne-am aventurat și în țara (nu chiar)vecină și prietenă, Albania. Ieri, că tot era destul de înnorat în Cavtat, ne-am luat niște „snacks” și ne-am urcat în dojomobil. Pentru că nu aveam timp (și nici vremea nu ținea cu noi), am decis să luăm bacul „peste” Kotor Bay, apoi am ales ruta Budva – Bar – Shkodra).

Rută aleasă de aplicația de pe Nook, pentru că GPS-ul avea din nou alte idei și ne-ar fi plimbat încă 30 de km în plus spre Podgorica. Drept este că aia era ruta pe care am ales-o în celelalte 2 plimbări spre Albania, dar, dacă s-a brodit să fie drumul mai scurt (plus că în majoritate pe malul mării), ne-a prins spiritul de aventură.

Aveam de gând să ne mai plimbăm prin Shkodra, apoi să venim înapoi, mândri că avem iar niște ștampile în plus în pașaport. Dar ne-am oprit și la o cetate din capătul orașului, unde am avut revelația concediului (și zău că nici croații nu stau rău la priveliști), probabil cea mai frumoasă și spectaculoasă cetate pe care am văzut-o vreodată. Dar hai să nu anticipăm.

Am rămas deci pe drum, trecând apa cu bacul.

O plimbare durează câteva minute și costă 4 euro pentru o mașină „normală”. După aceasta ne-am întins la drum spre Budva.

Am oprit câteva minute să pozăm Sveti Stefan, dar ne-am dat seama că am oprit prost, că era după dealul din poza de mai sus. Locul era totuși frumos, am făcut câte o poză și am plecat.

Nu știu alții cum sunt, dar pe mine mă lasă mască mereu locul acesta. Nu am fost încă pe insulă (sau cum s-o chema), dar de la distanță cel puțin arată absolut incredibil. Îmi amintesc în 2008, când am venit prima dată în Croația, că am fost uimită de cât e de frumos.

Hai că mai merge o poză …

După 30 de minute, cât i-a luat „soarelui” să pozeze cu cele 4 aparate din dotare (un digital și 3 pe film), am continuat drumul spre Albania.

Și iar ne-am oprit. Spre ieșirea din Muntenegru, încă un peisaj ne-a făcut să ieșim din mașină cu aparatele. Iar pe mine să schim chiar obiectivul, pentru a poza o bisericuță cocoțată pe o insulă.

Picăturile de ploaie, ce ne-au speriat prin Budva, s-au întețit, așa că ne-am apropiat de granița cu Albania pe o ploaie destul de sâcâitoare. Ne imaginam deja că nu vom putea face prea multe în Shkodra, decât să schimbăm niște bani, să intrăm în vreun restaurant (din ăla mai spălat) și să stăm acolo, în loc să ne plimbăm.

Spre granița albaneză drumul s-a îngustat, de abia intra un autocar pe el. Un microbuz fabricat pe când Pazvante încă vedea aproape că ne-a aruncat de pe drum, spre spaima amândurora. Scrâșnetul scutului m-a făcut să mă felicit că am dat 50 de euro extra pentru opțiune, roțile din fericire au scăpat și ele fără probleme. L-am înjurat pe muntenegrean cum ne-a venit la gură și ne-am continuat drumul, numit de localnici „magistrală”. Un drum mai prost decât unul sătesc de la noi, dar punct de conectare pentru 2 țări.

Am ajuns cu bine în Shkodra, pe partea opusă rutei alese de noi în 2008 și 2009. O cetate veche ni se arăta în față. Aceeași cetate pe care am văzut-o din oraș anii anteriori, dar pe care am tot ignorat-o. Mamă, ce prostie am făcut.

GPS-ul tot dădea rute imbecile, așa că l-am ignorat și ne-am luat după harta de pe Nook. Am ajuns astfel la Cetatea Rozafa, de pe care vă ofer 2 poze, urmând să o prezint în detaliu într-un articol viitor, pentru că MERITĂ.

La Rozafa am plătit 4 euro (amândoi). Nu aveam bani schimbați, așa că portarul ne-a acceptat și euro, bașca 3.99, că nu aveam un cent să facem 4. Cei mai bine investiți bani în ultimele luni, peisajul de pe cetate (și cetatea în sine) sunt absolut incredibile. Vedeți în poza de mai sus lacul Shkoder, atât de mare, încât ai impresia că este marea.

La cetate erau câțiva turiști, care nu s-au aventurat ca noi prin toate cotloanele, aparent nu atât de impresionați de Rozafa ca noi.

După câteva ore de plimbare pe și printre zidurile cetății, am luat dojomobilul din parcare și am pornit spre orașul în sine. Oraș la fel de „curat” pe cât îl știam noi.

Albanezii trec pe unde-i tună, bicicliștii intră pe contra-sens sau se aruncă mai ceva ca niște kamikaze moderni în fața mașinilor. Să te lase cordul, și alta nu.

Suntem spre centrul orașului, este ora 17 (aproximativ). Nicio bancă nu mai este deschisă (au închis la 15:30), așa că stăm cu euro în buzunar să ne uităm la ei. Decât să riscăm cine știe ce „curs de schimb” de la vreun restaurant local, am decis să ne plimbăm prin cele câteva sute de metri de centru din oraș, apoi să facem cale întoarsă spre Muntenegru, că era la 20 de km depărtare.

Oricât de prăbușite sunt multe clădiri în oraș, moscheea trebuie să fie tip-top.

De aici începe un sector modernizat în oraș. Clădirile au fost renovate și strada e plină de terase.

Un „merry go round” făcut din jucării și o umbrelă mare de plajă.

Teatrul din Shkodra.

O siglă care arată cunoscut. Nu știu dacă sunt din aceeași multinațională sau cineva a furat de la altcineva, dar m-am gândit că nu strică să fac poză. Tot ceva de telecom este și AMC-ul ăsta al albanezilor.

Un dentist local. Clădirea e la fel cum o vedeam și în 2008. Ne-am amuzat încă o dată și ne-am văzut de pozat.

La ieșirea din Shkodra, niște clădiri „defavorizate”. Ceea ce nu se vede în poză este că pe partea opusă (de unde fac eu poza) este un magazin Armani (și alte branduri scumpe). Contraste puternice între cei cu bani și cei care abia trăiesc de la o zi la alta.

Un nume de benzinărie ce face orice bărbat să tremure.

Case frumoase (unele dintre ele) și noi, semn că unora cel puțin le merge tot mai bine.

Zona este absolut senzațională, au niște munți superbi, iar marea de care te desparți doar pentru a face loc uriașului lac Shkoder ajută la această impresie „artistică”. Dacă vă faceți concediile în Muntenegru sau sudul Croației, MERITĂ să faceți o excursie de o zi prin Shkodra. Peisajele de pe drum sunt magnifice, iar cetatea Rozafa este probabil una dintre cele mai „underrated” atracții turistice din lume. Despre ea (cu poze multe) într-un articol viitor.